DESCRIEREA MOLDOVEI. Povestire pe scurt (7)

proză savantă de DIMITRIE CANTEMIR

III. Despre cele bisericești și ale învățăturii în Moldova

Capitolul I. Despre religia moldovenilor

Religia creștinească a fost adusă pe față în vremea lui Constantin cel Mare, dar probabil că mulți locuitori urmaseră steagul lui Christos cu mult înainte. Toți moldovenii țineau de biserica creștinească a Răsăritului, adică erau creștini ortodocși, mai puțin cei de neam unguresc, care erau papistași. Citeau în biserică Sfânta Scriptură după tălmăcirea celor șaptezeci de tălmaci (Septuaginta), posteau miercurea și vinerea și la cele patru mari posturi din an.

Poporul era însă plecat și spre eresuri și se mai închina și la câțiva zei necunoscuți, probabil proveniți din vechii idoli ai dacilor: Lado și Mano, Zina (!), Drăgaica, Doina, Ursitele, Paparuda, Zburătorul, Legătura, Farmecul, Descântecul și alții.

Capitolul II. Despre tagma bisericească

Biserica Moldovei se afla sub îndrumarea mitropolitului, uns de patrarhul de la Țarigrad. Mitropolitul hotăra toate lucrurile ce se săvârșeau în biserica moldovenească, totuși arhiereii erau hotărâți de domnitor.

Arhiereii așezau în slujbă sau îi scoteau pe preoți, dar nu și pe stareți și arhimandriți, ce puteau fi judecați numai de divanul domnesc.

III. Despre mănăstirile din Moldova

Toate mănăstirile din Moldova au fost așezate după canoanele Sfântului Vasile. Mănăstirile erau fie închinate cetății Ierusalimului, muntelui Sinai ori Sfântului Munte, fie erau slobode. Domnii și boierii care ctitoreau mănăstiri, lăsau moștenire mănăstirii tot atâta cât lăsau și fiilor lor.

Mănăstirile plăteau și ele dajdie, la rândul lor, la domnie, după starea moșiilor lor.

Călugării ascultau canoanele Sfântului Vasile cel mare  și nu mâncau carne, nici nu ieșeau din mânăstirea lor decât dacă le cereau egumenii. Ospeția era la mare cinste în mânăstirile Moldovei, care găzduiau orice drumeț, de orice religie ar fi fost, creștin sau turc, evreu, ori armean.

IV. Despre graiul moldovenilor

În limba moldovenilor se găseau multe cuvinte latinești, cuvinte vechi rămase de la strămoșii daci, precum și cuvinte din graiul turcilor, grecilor și leșilor.

Moldovenii rosteau cuvintele altfel decât muntenii, schimbând silabele bi în ghi (bine-ghine), pi în chi (piatră-chiatră) și altele.

V. Despre literele moldovenilor

Până în vremea lui Alexandru cel Bun, moldovenii scriau cu litere latinești.  Domnitorul a hotărât să le schimbe cu cele slavone. Acestea nu ajungeau pentru scrierea tuturor cuvintelor moldovenești și atunci s-au creat noi litere. Alfabetul moldovenesc a ajuns cel mai mare din Europa, având 47 de litere și semne.

În vremea lui Vasile Lupu lucrurile au început să se schimbe. Acesta a intemeiat la Iași o școală grecească, apoi a rostuit o tipografie grecească și moldovenească. Au început să se citească în graiul țării cărțile bisericești.

Mai târziu unii moldoveni au învățat și latinește, ajungând, unii dintre ei, cronicari de seamă, ca Miron Costin.

Sfârșitul povestirii pe scurt a cărții ”Descrierea Moldovei”

Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă !