PĂCALĂ ARGAT LA BADEA STANCU Povestire pe scurt (2)

din ”Isprăvile lui Păcală” de PETRE DULFU

Privind nevasta de jur împrejur îl zări deodată pe morar şi îi zise soţului că i-ar duce plăcintele care le-au rămas. Badea Stancu se învoi, dar îl trimise pe Păcală cu plăcintele.

Păcală, în drum spre morar, aruncă plăcintele ici-colo prin iarbă şi ajunse cu mâna goală la el. Îi spuse că l-a trimis stăpâna să îi spună că badea Stancu a aflat tot şi o să vină să-l taie cu toporul, aşa că să o ia la fugă atunci când l-o vedea că vine.

Argatul se întoarse fuga la stăpân şi îi spuse că morarul are nevoie de ajutorul lui, să se ducă cu toporul că i s-a desfăcut plugul. Stancu se duse într-o fugă cu toporul în mână, iar morarul, când îl văzu, o tuli ca vântul către sat.

Mirat, Stancu se întoarse agale şi, zărind prin iarbă plăcintele,  începu să le adune de pe jos. Stănculeasa văzu şi îl întrebă pe argat ce-o culege bărbatul ei de pe jos. Păcală îi spuse  că adună pietre, ca să-i dea în cap cu ele, fiindcă a aflat ce poamă e şi că se iubeşte cu morarul în lipsa lui. Când auzi ea aşa, o şi rupse la fugă spre sat.

Ajuns şi el, Stancu îl întrebă pe Păcală ce are nevastă-sa de fuge aşa, iar acesta îi spuse că le-a luat foc casa. Stancu porni şi el ca glonţul, o ajunse pe nevastă-sa, iar aceasta îi căzu în genunchi şi îşi ceru iertare, spunând că nu va mai face dragoste cu morarul, că acela era de vină, că venea de cum rămânea ea singură acasă.

Stancu rămase împietrit, căci el ar fi pus mâna în foc pentru nevastă-sa. O iertă, căci o iubea, şi se întoarse la plug oftând, cu inima grea.

Stănculeasa nici vorbă să se astâmpere. Cum îi plecă bărbatul, se întâlni cu morarul la râu, într-un desiş, şi puseră la cale să ia otravă de la târg şi să le pună în mâncare soţului şi argatului. Numai că  acolo era şi Păcală, care venise la râu să adape boii. Auzi tot şi se duse la stăpână-su, care nu vru să creadă la început, apoi vru să se ducă s-o omoare pe nevastă. Păcală îi zise că mai bine să scoată dracii din ea decât să o omoare şi pentru asta să îl asculte pe el.

A doua zi, dis de dimineaţă, Păcală, schimbat la faţă şi la haine, făcea pe negustorul în târg. Morarul cumpără tocmai de la el otrava  care ar fi urmat să-i omoare pe badea Stancu şi pe Păcală. Către seară Stănculeasa găti o ciorbă bună, puse în ea aşa-zisa otravă şi le dădu celor doi , veniţi de la arat, să mănânce. Mâncară ei bine, apoi începură a se preface că se simt rău şi căzură laţi sub masă. Stănculeasa îi întoarse, îi lovi cu piciorul, dar ei nu mișcară. Se duse iute şi îl aduse pe morar, strânse ce mâncaseră cei doi, puse masa şi aduse alte bucate, rachiu şi vin. După ce mâncară bine şi băură şi mai bine, ameţiţi, se aşezară pe colţul vetrei şi începură a cânta şi a chiui.

Deodată, Păcală sări în sus şi începu să-i strige stapânului că îi cântă lupii în vatră. Stancu se repezi la morar cu o măciucă şi începu să-i tragă pe spinare aşa de straşnic, încât câte zile a mai trăit nu i-a mai fost dor de Stănculeasa ! Apoi încasă şi dânsa o păruială straşnică, după care s-a făcut soaţă bună şi de treabă. Iar Păcală îşi luă simbria şi plecă, după cum fusese învoiala, căci cântaseră lupii în vatra lui badea Stancu !

* * *

Urmează Păcală pune rămășaguri cu boierul (1)

Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă!