farsă de ION LUCA CARAGIALE
Într-o casă de mahala bucureşteană, seara, conul Leonida şi coana Efimiţa, stăteau de vorbă la masă. Lampa de gaz de pe masă lumina odaia modestă, cele două paturi, scaunele din jurul mesei. În sobă mai pâlpâiau câţiva tăciuni.
Conul Leonida îi povestea consoartei sale despre cum au trăit el şi prima lui nevastă evenimentele din februarie 1866, când a fost răsturnat de pe tron domnitorul Alexandru Ioan Cuza. Aflând din ziarul “Aurora democratică” despre eveniment, s-au gătit degrabă şi au plecat la revoluție, în centrul oraşului. Acolo era lume multă, muzici, strigăte, steaguri, iar asta a ţinut trei saptămâni.
Efimiţa, uimită şi curioasă, îl tot întreba pe conul Leonida, dornică să ştie mai multe.
Conul Leonida continuă, spunându-i că până şi faimosul Garibaldi (pronunțat de el Galibardi) a scris o scrisoare naţiunii române. După el, revoluţionarul italian, cu numai o mie de oameni, îl speriase şi pe Papă. Acesta, ca să îl îmbuneze, îl pusese să îi boteze un copil (ori Papa nu are copii, prelații catolici nu au voie să se însoare). Scrisoarea lui conţinea numai patru propoziții (numite de conul Leonida ”vorbe”). ”Bravos naţiune! Halal să-ţi fie! Să trăiască Republica! Vivat Prinţipatele Unite !”.
După un timp cei doi hotărâră să se culce, că era trecut de douăsprezece. ”Miţa” şi ”bobocul”, cum se alintau ei unul pe altul, mai schimbară câteva vorbe înainte de a adormi. Conul Leonida o întrebă pe coana Efimiţa dacă a chemat servitoarea dimineaţă să facă focul devreme. Îi explică apoi ce procopseală e cu republica: nu mai plăteşte nimenea bir (adică impozite), apoi fiecare cetăţean ia o leafă bună pe lună, egală cu a celorlalţi, başca pensia. În sfârşit, se face moratoriu (denumit de conu Leonida ”lege de murături”), pentru ca nimeni să nu mai aibă dreptul să-şi plătească datoriile(!). Efimiţa, pe bună dreptate, întrebă de ce nu se face atunci mai repede republică. Ea află de la bobocul că nu vor reacţionarii. Iar la întrebarea de unde se vor plăti lefurile dacă nu mai plăteşte nimeni impozite, află că asta este treaba statului… Şi adormiră.
După ce un ceas din apropiere vesti ora unu din noapte, se auziră încet, apoi tot mai tare, focuri de armă şi chiote. Coana Efimiţa sări din pat se duse la fereastră şi la uşă. Nu mai auzi nimic se închină şi se culcă la loc, crezând că a visat. Nici nu aţipi bine că se auziră iar detunături şi strigăte. Sări, aprinse lampa, se uită pe sub paturi şi în dulap. Stinse lampa, se închină şi se culcă din nou. De îndată se auziră alte salve şi chiote. Sări şi îl strigă pe conul Leonida, se repezi spre patul lui, se împiedică de un scaun şi căzu peste el.
Efimiţa îi spuse conului Leonida, buimac şi înspăimântat, că afară e revoluţie, că se aude o adevărată bătălie, cu pistoale, puşti, ţipete, chiote. Cum afară nu se mai auzea nimic, conul Leonida îi spuse că e ordin de la poliţie să nu tragă nimeni cu arma în oraş. el o lămuri că, din cauza unei discuţii, intri la o idee, de la asta fandacsia e gata, apoi din fandacsie cazi în ipohondrie. Aşa că probabil a visat. Şi se culcară la loc.
Dar nu apucară să se culce bine că se şi auziră din nou împuşcături şi strigăte. Se ridicară amândoi, speriaţi. Coana Efimiţa, cu satisfacţie că ea a avut dreptate, îl întrebă pe conul Leonida, pe rând, dacă e idee, fandacsie, ipohondrie. Conul Leonida, căutând în ziar, descoperi un articol în care se spunea că reacţiunea stă la pândă şi chemarea ca naţiunea să fie deşteaptă, adică trează. Ultima idee îl făcu să regrete că ei dormeau. Apoi începu să se teamă că vor veni peste ei, fiindcă el e cunoscut de toţi ca republican.
Cei doi hotărâră să fugă la Ploieşti, la neamurile Efimiţei, dar pe când strângeau lucrurile şi baricadau uşa cu mobilele, auziră batai în uşă. Stinseră lampa şi tăcură. Bătăile se repetară. Pe când se sfătuiau ei în şoaptă ce să facă, să se ascundă în dulap ori să sară pe fereastră, o auziră pe Safta, servitoarea, cum bombănea la uşă. Apoi bătu şi mai tare şi le strigă să deschidă, ca să facă focul. Înlăturară baricada şi îi dădură drumul în casă.
Uimiţi, aflară că zgomotul venea de la chefliii ce sărbătoriseră Lăsata Secului. Printre ei, fusese şi ipistatul. Beat fiind, trăsese cu pistolul, cum era obiceiul la această sărbătoare. Coana Efimiţa prinse ocazia şi îi zise bobocului, cu umor, că parcă nu era voie să se tragă focuri în oraş. El răspunse imediat că a tras chiar poliţia, ceea ce o făcu pe Efimiţa să exclame că mai rar cineva care să le ştie pe toate, cum le ştie dumnealui.
Așa a stat Conu Leonida față cu reacțtiunea.
Sfârșitul povestirii pe scurt a piesei de teatru ”Conul Leonida față cu reacțiunea”
Sursa foto
Găsești textul integral aici!
Alte povestiri pe scurt după piesele lui I.L.Caragiale:
Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !