ISTORIA UNUI GALBÂN

nuvelă de VASILE ALECSANDRI

Într-o noapte, povestitorul aude discuția dintre un ban de aur, un galben olandez, și o para, un ban de argint turcesc. La început, cei doi bani se certară, căci galbenul se socotea mult mai presus decât paraua. Descoperiră însă imediat că sunt vechi cunoștințe, ba chiar că fuseseră iubiți cu mult timp în urmă.

Suspinară o vreme din cauza schimbărilor pe care le suferiseră. Galbenul avea zimții tociți, iar paraua avea fața roasă pe jumătate. Paraua îi ceru fostului ei iubit să-i povestească prin câte trecuse de când se despărțiseră. Naratorul se așeză mai bine, ca să asculte istoria unui galbân.

Căpitanul Costiță, în al cărui buzunar se cunoscuseră și se iubiseră, dăduse galbenul unui boiernaș de la care cumpărase grâu.

Boiernașul ascunsese banii în ciubotă, ca să nu-i găsească tâlharii dacă îl vor ataca pe drum. Nu-l atacă nimeni, dar pierdu banii la o judecată, iar galbenul ajunse la directorul de tribunal, laolaltă cu alți bani luați drept mită de acest director (judecător).

După cum zice o vorbă, ”de haram au venit, de haram s-au dus”. Judecătorul pierdu banii chiar a doua zi, la cărți. Galbenul ajunse la un cartofor, de aici la un zaraf care fu prins de haiduci. Banul de aur reveni căpitanului de haiduci.

Haiducul se iubea cu nevasta unui arnăut. Arnăutul îl prinse la femeie, haiducul ajunse la isprăvnicie, apoi la judecată și la ocnă. Banii lui rămaseră în buzunarul ispravnicului (prefectului). Ispravnicul avea, însă, o cucoană, între două vârste, iar cucoana, un verișor de-al doilea, tinerel de tot. Verișorul dădea, în lipsa bărbatului, lecții de franceză cucoanei, așa că galbenul ajunse repede la el.

Singura pasiune adevărată a verișorului era vânatul, chit că era un prost vânător. Împușcând el un biet botgros și alergând să-l caute, galbenul căzu din buzunar în iarbă. Îl găsi o tânără și frumoasă țigancă, Zamfira, care îl prinse în salba de pe piept. Galbenul povesti paralei multe despre viața țiganilor de șatră. Povesti și despre Zamfira, ce fusese vândută de la șapte ani și dusă de lângă părinții ei. Pe la cincisprezece ani, fugise de la stăpân. Acum trăia de șase luni împreună cu iubitul ei, Nedelcu.

Într-o noapte, Zamfira și Nedelcu se treziră cu stăpânul Zamfirei și oamenii lui peste ei.. Nedelcu îl ucise pe boier, dar fu prins și spânzurat. Zamfira înnebuni pe loc, lângă spânzurătoare. Umbla de colo colo și, într-o zi, niște oameni beți începură să o hăituiască. Un vânător îi luă apărarea, iar ea îi dădu galbenul drept răsplată. Tânărul fu provocat la duel de un bărbat, căci îi scrisese o scrisoare de dragoste nevestei acestuia. Glonțul trimis de bărbatul jignit nimeri chiar în galben, care salvă astfel viața tânărului. Îl dădu unui cerșetor, iar un poet îi dădu acestuia trei galbeni pe moneda norocoasă.

Fără să-și dea seama, poetul plătise cu galbenul norocos abonamentul la gazeta ”Propășirea”. Așa ajunsese în mâna naratorului care ascultase toată noaptea istoria unui galbân.

Sfârșit

Sursa foto

Citește aici textul întreg!

Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă !