de ION CREANGĂ
Într-un sat, era odată un om leneș. Atât de leneş era, încât nu îşi mesteca nici mâncarea din gură.
Oamenii din sat, de teamă să nu se ia şi alţii după el, hotărâră să-l spânzure. S-au dus doi dintre ei la el acasă, l-au urcat într-un car cu boi şi au pornit spre locul de spânzurătoare.
Pe drum, s-au întâlnit cu o cucoană, care călătorea într-o trăsură. Văzând cum stă ca o momâie, cucoanei i s-a părut că este bolnav. Plină de milă, i-a întrebat pe cei doi ţărani dacă îl duc la vreo doftoroaie, cum era pe vremea aceea.
Ţăranii i-au spus cucoanei că e doar un om leneş, dar un leneş fără pereche în lume, şi îl duc la spânzurătoare. Cucoana, din nou miloasă, le spuse să îi cruţe viaţa. Să îl ducă la ea la moşie. Acolo are un hambar cu posmagi, cu pesmeţi adică, adunaţi pentru vremuri grele. Va mânca şi el posmagi şi va sta pe lângă casa ei.
