21 februarie 2020

PICĂTURA DE FRUMOS (63) Giorgione. Cele trei vârste. 1510


Giorgione (1477 – 1510), născut ca Giorgio de Castelfranco, cunoscut de asemenea și ca  Giorgio Barbarelli, a fost un pictor important al Renașterii târzii venețiene.

S-a pregătit împreună cu mai tânărul său prieten, Tizian (pe care l-a și inspirat într-o primă perioadă), în atelierul lui Giovanni Bellini. Aici, Giorgione și-a dezvoltat propriul său stil, care a avut o mare influență asupra lui Vittorio Carpaccio, Antonello da Messina și Leonardo da Vinci, dar și asupra pictorilor olandezi.
Artistul a respins din ce în ce mai mult folosirea liniilor de contur pentru a regla tranziția culorilor, accentuând înfățișarea veridică a obiectelor.
În tabloul ”Cele trei vârste”, Giorgione înfățișează nu numai principalele vârste ale vieții omului (copilăria, tinerețea și maturitatea), ci și inițierea unui copil în tainele muzicii. În felul acesta, lucrarea simbolizează armonia unui cântec polifonic – o temă centrală a Renașterii. Într-un asemenea cântec, vocile diferite se eliberează treptat una de cealaltă, pentru a-și găsi drumul fiecare. Compoziția exprimă cu putere această armonie.
Pictura, ulei pe lemn de 62 x 77 cm, se află la Palatul Pitti din Florența.
Iată aici un videoclip cu operele lui Giorgione, superb susținute de muzica lui Carl Orff.                                                    

10 comentarii:

  1. Un nou pictor talentat al perioadei! Privirea omului matur este extrem de ciudata, parca trece prin noi. Interesant efect!
    Multumesc pentru picatura de frumos, draga Zina!
    Un weekend perfect sa ai!

    RăspundețiȘtergere
  2. Iar ne-am contaminat cu frumusete! Multumesc. :) Weekend placut!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Noroc că pentru asta nu trebuie să purtăm mască! :))

      Weekend plăcut și ție, dragă Ina!

      Ștergere
  3. Mă simt cumva datoare pentru tot ce ne oferi. Mulţumesc!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Tu îți plătești datoria cu dobândă prin ceea ce ne oferi tu! ♥

      Ștergere
  4. La varsta maturitatii incepe sa ne intereseze si ceea ce este in jurul nostru? "Batranul" priveste si in alta parte.
    Voiam sa scriu ca e foarte reusit tabloul (am scris!)! :)) Este, dar nu trebuia specific.

    Minunat sfarsit de saptamana iti doresc, Zina draga!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sau poate nu ne mai concentrăm pe ceea ce ne interesa în tinerețe?...

      Weekend plăcut și ție, dragă Diana! (Cred că ”weekend” e singurul englezism pe care îl folosesc. ”Sfârșit de săptămână” e prea lung! :)) )

      Ștergere
  5. Inca din 1505(Judith) se arata deosebita creatia lui Giorgione,o reprezentare poetica
    a bogatiei puterilor vietii,in om si in univers,remarcata in insufletirea linistita a spiritului.Inca din primele picturi el acorda atentie peisajului,care nu era doar un
    fond pentru personajele din prim plan,dar juca un rol important in redarea in perspectiva a departarii in spatiu,creand o atmosfera emotionala("Furtuna")1508.
    Prima descriere a "Furtunii" lui Giorgione dateaza din 1530 si vorbeste despre un
    "peisaj pe panza cu furtuna,tiganca si soldat,facuta de mana lui Giorgione".Ceea ce e
    important la aceasta pictura este ca peisajul,adica orasul intins pe deal si fulgerele din centru,este un element aproape la fel de important in firul narativ al
    tabloului,ca si figurile din prim plan.S-a spus chiar ca acest tablou este samburele
    din care a incoltit traditia picturii peisagistice din sec.XVII.In partea dreapta a
    imaginii,mama,pe jumatate goala,acoperita cu o patura alba,simpla, ii da sa suga copilului,izolata de soldatul din partea stanga,care se uita la ea.
    Furtuna ce e pe cale sa izbucneasca adauga tensiune scenei.Totusi cerul nu este perfect intunecat-tonurile de verde si albastru dau o tenta de frumusete naturala-,
    atmosfera este una de asteptare,dar nu prevestitoare de rau !
    Este pictura care imi place cel mai mult !
    O duminica frumoasa,draga Zina !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am să caut și eu pictura ta favorită.

      Duminică frumoasă, dragă Natalia!

      Ștergere

Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !