Din înțelepciunea indiană:
Destinul este cauza a tot ce-i în lume, destinul este cauza care ține lumea laolaltă și tot el este cauza despărțirii tuturor ființelor.
Într-un fel sunt gândite lucrurile de către înțelepți și altfel se întâmplă ele din cauza destinului.
Și cei cu minte și cei fără minte dobândesc fericire datorită destinului.
Nici prin faptă, nici prin jertfă nu se dobândește ceva; nici nu există cineva care să dea omului ceva. Tot ce a hotărât creatorul într-o anumită succesiune, dobândește omul în decursul timpului.
Destinul aleargă chiar și după acela care fuge foarte iute. El se odihnește împreună cu cel care se odihnește; se poartă după faptele fiecăruia; stă lângă cel care stă și îl însoțește pe cel care merge. El săvârșește fapta pe care o săvârșește omul și se ține de el ca umbra.
Destinul nu ocrotește pe cel stăpânit de pofte și rătăciri.
Chiar când omul e prevăzător și se ține numai de fapte de folos, soarta, căreia îi place să se abată de la drumul cel drept, hotărăște altfel.
Și fără pază stă cel păzit de soartă; și cel bine păzit piere, dacă-l lovește soarta; trăiește și cel nenorocit și părăsit într-o pădure și piere în casă chiar cel bine ferit.
Ce nu-i dat să se întâmple, nu se întâmplă; ceea ce-i menit să se întâmple, se întâmplă fără greutate. Ceea ce nu-i sortit să rămână, dispare chiar și din palmă.
Ghirlanda de litere pusă pe fruntea lor de către destin n-o pot șterge prin puterea lor nici cei mai învățați.
Acel plan se împlinește, acel gând, acea idee, și așa fel sunt tovarășii, cum e hotărât să fie de către destin.
Când e lovit de destin, omul își face prieten din dușman, iar pe prieten îl urăște și îl vatămă. El ia binele drept rău și răul drept bine.
Tocmai când un șarpe pierduse orice speranță, istovit de foame și ghemuit într-un coș, un șoarece, făcând o gaură în timpul nopții, căzu singur în gura acestuia. Sătul cu carnea lui, șarpele ieși îndată pe această cale. Fiți siguri că destinul este și cauza prosperității și cauza declinului tuturor.
Scăpat din strânsoarea mâinii aspre a pescarului, bietul peștișor căzu din nou în plasă. Alunecând printr-un ochi al plasei fu înghițit de un cocor. Ah! Când destinul e potrivnic, cum poate înceta nenorocirea?
În tulburarea ei, hulubița grăiește către iubitul său: ”Soțul meu, s-a sfârșit cu noi. Jos stă un vânător cu arc și săgeată ascuțită în mână; în jurul nostru dătârcoale un șoim. Dar un șarpe mușcă pe vânător și acesta nimeri cu săgeata șoimul. Amândoi porniră iute spre lăcașul morții. Ciudat e mersul destinului!
În fiecare zi de luni vom păși în noua săptămână cu mintea limpezită și cu sufletul pregătit pentru tot ceea ce vom întâmpina. Nu numai atât, dar ne vom cunoaște mai bine și ne vom împărtăși ceea ce gândim, căci știut este că omul alege din cărți gândurile care se potrivesc cu ale sale.
Înscrie în tabel numele tău și linkul postării tale. Scrie un comentariu cât de mic la postarea mea și vizitează-i și pe ceilalți înscriși, cu comentariul de rigoare. De altfel, serialul are sloganul ”Click&Comment Monday” ! Distribuie pe rețele articolele care îți plac!
Serialul ”Citate favorite” a apărut în urma colaborării cu Ella.
Cred ca prin filtrul acestor intelepciuni, daca ne-am analiza propria viata, am ajunge la aceleasi concluzii, de aceasta data cu exemple.
RăspundețiȘtergereSi cred ca ar merita sa o facem, mai ales atunci cand ne incapatanam in alegeri nepotrivite si constatam nereusitele. Dar oare cati oameni cu isi traiesc cu adevarat destinul? Eu una am vazut atat de putini...
Multumesc draga Zina pentru aceste ganduri! O saptamana clara din toate punctele de vedere! <3
Da, merită să o facem, trebuie să ne trăim destinul conștienți de el. Dacă ar face asta toți oamenii, ar fi mult mai puține speranțe deșarte, iluzii și dezamăgiri pe lume.
RăspundețiȘtergereSăptămână excelentă, dragă Suzana!
Ai ales un subiect care m-a interest mereu și continuă s-o facă! Soarta, destinul, omul!
RăspundețiȘtergereUnii susțin că soarta este ceea ce se întâmplă când ignorăm chemarea vieții, când nu ne conectăm la adevărata noastră natură. Când, practic, ne lăsăm în voia… sorții!
Alții susțin că atunci când lăsăm soarta să intervină, cedăm controlul altor oameni, instituții, circumstanțe. Dacă nu depunem un efort conștient pentru schimbare și evoluție, se cheamă că ne lăsăm în voia sorții. Înțelepciunea indiană are părți deosebite, dar și bucăți care arată clar că lenea face casă bună cu delăsarea specifică celor care nu-s atrași de activitățile cotidiene. Exemplul meu e atât de mărunt, dar pot dezvolta la temă.
O săptămână frumoasă, Zina dragă!
Subiectul e vast, dar merită discuții. Se pare că destinul ne este înscris în ADN și tot ce putem face ar fi alegerea căii prin care ajungem la el. Dacă putem și asta...
ȘtergereSăptămână excelentă, dragă Mirela!
Am citit site-uri despre destin și ADN, dar când s-a făcut trimitere către harta astrologică am lăsat baltă totul! Eu nu cred în horoscoape. Oricum, să respectăm credința fiecăruia!
ȘtergereDe la ADN la astrologie e o cale mult prea lungă! :))
ȘtergereCei fără minte au doar iluzia fericirii...
RăspundețiȘtergereȘi cei cu minte au iluzia asta...
ȘtergereSoarta, fatalitate... cam tot pe acolo. Am venit cu "lectia" pregatita pentru saptamana trecuta. :)
RăspundețiȘtergere*
Altfel spus, sa nu-mi mai fac probleme (nici) cand am "probleme tehnice" - mai ales ca se rezolva cand ma astept mai putin; de exemplu, ieri a pornit monitorul exact cand eram pregatita sa plec sa cumpar altul!!! (in doua minute ieseam din casa! pornisem computerul intr-o doara, in virtutea obisnuintei).
Adevarul este ca am inceput sa ma distrez cand ceva nu merge cum planuiesc. :)
Saptamana minunata iti doresc, Zina draga!
E chiar plăcut, când e de bine! :))
ȘtergereSăptămână minunată și ție, dragă Diana!
E adevarat,subiectul e vast!Imi cer scuze,daca supar pe cineva:dar imi
RăspundețiȘtergereeste total neplacut "intelesul"cuvantului;deci e implacabil!?"Nu va
lasati furati de invataturile straine,cele de multe feluri;caci bine
este sa va intariti prin har inima voastra";"In putere sta omului sa
plasmuiasca planuri in inima,dar raspunsul vine de la Domnul!"(ati
ghicit,e din Biblie)."infatiseaza Domnului lucrarile tale si gandurile
tale vor izbuti".
Am putea reflecta si la aceste cuvinte intelepte...
O saptamana mai putin dogoratoare iti doresc,draga Zina !
Soartă, destin, voia Domnului... cam tot pe-acolo...
ȘtergereNici nu mai îndrăznesc să fac urări privind vremea. Săptămână ușoară, dragă Natalia!
In sfarsit am reusit si eu sa prind un strop de liniste si sa citesc gandurile acestea.... si cum citeam pe la inceput ma gadeam: "parca ar fi o umbra destinul acesta"... cand colo, ceva mai jos, umbra era. :))
RăspundețiȘtergereImi amintesc de un pasaj dintr-o carte Drumurile catre Sata. 3000 de kilometri pe jos prin Japonia. - Alan Booth ... in care japonezul ii povestea engezului cum sta treaba cu ursul. Cam asa ceva. Totusi conteaza si felul in care e spus acest lucru.
La polul opus imi amintesc ca era un film (din care am vazut doar secvente) numit parca Premonitia (cu Sandra Bullock) - facut in ideea ca nu poti schimba destinul. Te deprimai automat.
Pupici cu drag (daca se respecta traditia, dupa 15 ne schimbam la palarie - nu pot sa spun ca am nadusit rau vara asta, nici nu prea m-a vazut soarele, nici eu pe el - dar am simtit acut lipsa aerului :( )
Tot ce am trăit până astăzi îmi spune că așae, nu te poți lupta cu destinul. Ce ți-e scris, în frunte ți-e pus. Chiar când ai impresia că ai reușit o schimbare, mai târziu îți dai seama că așa era prevăzut în soarta ta...
ȘtergereNumai bine, dragă Rux!