CINCI SĂPTĂMÂNI ÎN BALON. Povestire pe scurt (10)

ROMAN DE JULES VERNE.

Urmare la Cinci săptămâni în balon (9)

CAPITOLUL XXIV

Vântul încetează. Apropierea de deșert. Scăderea proviziei de apă. Nopțile la Ecuator. Îngrijorarea lui Samuel Fergusson. Situația așa cum este. Energicele răspunsuri ale lui Kennedy și ale lui Joe. Încă o noapte.

În ziua următoare, vântul nu îi mai ajută deloc pe călători. Își schimbă direcția și doctorul începu să se îngrijoreze, căci erau împinși în direcția Saharei și erau amenințați să rămână fără apă. Vegetația se rărea, pământul devenea tot mai uscat. Nu mai aveau apă decât pentru două, trei  zile.

Cei trei începură să-și micșoreze rația de apă, dar se părea că nu va fi suficient. Nici în ziua următoare nu înaintară în direcția dorită, iar vântul părea că va înceta cu totul. Fergusson era tot mai tăcut. Îl chinuia gândul că îi atrăsese pe tovarășii săi într-o aventură care ar fi putut să-i coste viața. Cei doi simțiră acest lucru și îl încurajară cu cuvinte calde.

Capitolul XXV

Puțină filosofie. Un nor la orizont. În mijlocul ceții. Balonul neașteptat. Semnalele. O privire exactă asupra Victoriei. Palmieri. Urmele unei caravane. Un puț în mijlocul deșertului.

În ziua următoare balonul înaintă foarte puțin. Acum se afla deasupra deșertului. La un moment dat, Joe zări în depărtare o îngrămădire de nori. Doctorul mări flacăra arzătorului, deși aceasta însemna un consum de apă mai mare. Ajunseră la nori, dar nici acolo nu sufla vântul.

Un miraj neașteptat îi captivă o vreme pe cei trei. Datorită rarefierii inegale a straturilor de nori, apăru imaginea perfectă a balonului, ca și cum ar mai fi fost unul alături de ei.

În depărtare apărură doi palmieri, care le dădu speranța că vor găsi apă. Când ajunseră la ei, însă, avură surpriza să descopere că erau pe jumătate uscați. Între ei se aflau pietrele sfărâmate ale unui puț. Nu departe era un șir de oseminte care arăta că o caravană își găsise sfârșitul chiar acolo.

Opriră, totuși, iar Joe coborî în fundul puțului, sperând ca va găsi cât de puțină apă. Degeaba. Când ieși, burduful pe care îl luase cu el era gol.

Capitolul XXVI

O sută treisprezece grade. Părerile doctorului. Cercetări disperate. Arzătorul se stinge. O sută douăzeci și două de grade. Contemplarea deșertului. O plimbare prin noapte. Singurătate. Nereușită. Proiectele lui Joe. Răgaz de o zi.

Arzătorul mai avea apă numai pentru șase ore. Atmosfera era calmă și căldura devenise insuportabilă. Erau 45 de grade Celsius. Toropiți și însetați, cei trei zăceau în nacelă. Balonul stătea nemișcat.

La amiază, călătorii coborâră. Mâncară biscuiți și puțină carne uscată, băură câte o înghițitură de apă, fierbinte și aceea.

A doua zi, cei trei mai aveau o jumătate de litru de apă. Temperatura crescuse la 60 de grade Celsius și călătorii se sufocau. Întinderea nesfârșită a deșertului începu să le dea halucinații.

Noaptea, doctorul Fergusson plecă de unul singur în deșert. După o vreme i se făcu rău și leșină. Când se trezi îl văzu pe Joe la căpătâiul său. Îngrijorat de absența lui îndelungată, Joe plecase să îl caute, luându-se după urmele pașilor. Omul declară că, dacă nu se stârnește vântul până a doua zi, el va pleca pe jos în căutarea vreunui sat arab unde să găsească ajutor.

* * *

Urmează Cinci săptămâni în balon (11)