ADAM ȘI EVA. Povestire pe scurt (1)

roman de LIVIU REBREANU

Într-o odaie de sanatoriu cu totul albă, sora de caritate Dafina veghea un bolnav cu capul acoperit de un pansament mare. Femeia îl privea cu compătimire. Aflase că este un profesor de la facultate și că fusese împușcat de un soț gelos.

Dafina era curioasă să afle cât mai multe amănunte. Pe foaia de temperatură nu scria decât numele pacientului: Toma Novac. Sperase să afle mai multe din ziar, Universul. Nici ziarul n-a mulțumit-o. Anunța sec că în seara precedentă un emigrant rus de origine nobilă își surprinsese soția în flagrant delict de adulter. Trăsese patru gloanțe în amant, Toma Novac, profesor de filosofie la Universitatea din București.

În timp ce femeia citea, Toma Novac deschise ochii. Privi calendarul din perete și remarcă faptul că sunt în ziua a șaptea a lunii a șaptea. Durerea de cap îl făcu să se întrebe unde se află și ce a pățit. Închise ochii la loc și, făcu îndelungi eforturi de a-și aminti. Văzu în minte o femeie frumoasă, cu părul blond și ochii de un verde cald și strălucitor, numele ei – Ileana - și auzi patru pocnete cumplite. Deodată gândi limpede că va muri. Își aminti lozinca pe care o repeta de peste douăzeci de ani: ”Cine se naște trebuie să moară.” Cineva îi replicase că moartea e doar o ipoteză de care omul devine conștient abia atunci când se află în brațele ei. Nu își amintea, însă, cine spusese aceasta.

Amintirea femeii îi reveni și simți o mare fericire. Gândi apoi că fericirea adevărată nu ține decât o clipă și mulți oameni nu au norocul să întâlnească clipa aceasta.

Se întâlniseră întâmplător pe o stradă aglomerată, într-o dimineață de mai. Nu se cunoșteau, dar privindu-se în ochi înțeleseseră amândoi că se așteptau unul pe altul. Ea mergea la braț cu un bărbat, dar el simțise cu inima ei rămăsese lângă inima lui.

După șapte zile s-au întâlnit iar, pe neașteptate. El a urmărit-o până acasă. A doua zi a bătut la poarta ei, a intrat și s-au îmbrățișat fără să își cunoască măcar numele. Părea că sufletele lor se căutau de mult timp, de mii de ani. Își aminti apoi altă scenă, în care a intrat soțul ei și a tras patru focuri de revolver în el.

Toma Novac simțea că i se apropie sfârșitul. Sora venise lângă el, poate să îi ia pulsul. Amintirile năvăliră iar. Își amintește brusc că Tudor Aleman fusese acela care îi dăduse replica.

Îl cunoscuse pe omulețul în vârstă, dar cu privirea vie, la un botez, în casa avocatului Brebenaru. După slujbă, omulețul spusese cuiva că nașterea și moartea au o importanță relativă în decursul existenței adevărate a sufletului. Atunci Toma Novac își spusese fraza preferată despre viață și moarte, iar bătrânul îi dăduse, grav, replica. Vorbiră toată seara numai despre viață și moarte și despre Dumnezeu.

Aleman, ce fusese și el profesor de filosofie, dar la liceu, spunea că întorsese spatele filosofiei după ce îi murise prima soție. Socotea că filosofia era doar un joc de cuvinte, care căuta explicații la explicații, până ce, în pragul morții, sufletul se pomenește gol.

Discuția era prea serioasă pentru un botez, așa că Aleman îl invitase pe Toma Novac în altă zi la el acasă, ca să o continue. Se duse și, după scurt timp, Aleman spuse că ar fi descoperit taina cea mare în urmă cu șapte ani. Viața adevărată ar fi fost una și neîntreruptă, dincolo de viața și moartea pământească, timp de șapte vieți. Aduse ca argument faptul că, uneori, oamenii întâlnesc locuri sau persoane pe care au impresia că le-au mai întâlnit, deși sunt conștienți că nu le-au văzut niciodată. Toma confirmă, spunând că avusese chiar în ceea ce îl privește pe el impresia că s-au mai întâlnit. Aleman simțea și el la fel.

Bătrânul continuă spunând că bărbatul și femeia sunt principii aflate în echilibru ale atomului spiritual. Când echilibrul se pierde, cele două principii se diferențiază în două suflete, bărbat și femeie, Adam și Eva. Cele două suflete se caută pe parcursul a șapte vieți materiale, pământești. De ce șapte? Pentru că șapte este numărul sfânt. Abia a șaptea viață aduce fericirea unirii celor două suflete, iar a șaptea moarte marchează reîntoarcerea în lumea spirituală și recăpătarea echilibrului. Toma Novac puse la îndoială această evoluție și discutau mereu când se întâlneau despre aceasta. Bătrânul spunea că nu se poate verifica direct decât în clipa supremă.

Acum, Toma Novac se cutremură și se întrebă dacă nu cumva pentru el sosise această clipă. Gândurile îi fură întrerupte de intrarea doctorului Filostrat, a Ilenei și a lui Tudor Aleman. Îi auzi cum vorbesc, o auzi pe Ileana cu glasul înecat de plâns cum întreabă dacă mai este vreo speranță. Doctorul nu îi dadu nicio asigurare, pomeni doar despre faptul că numai Dumnezeu poate să facă minuni.

Toma deschise brusc ochii, întâlni privirea ei, apoi văzul îi pieri și auzi doar glasul Ilenei care înțelesese că moare. După aceasta nu mai auzi nimic, gândi doar că acum e clipa verificării supreme, în care ar trebui să-și retrăiască fulgerător cele șapte vieți. I se păru că se prăbușește într-un abis, apoi că se înalță, fără a mai simți nici spaimă, nici bucurie.

* * * 

Urmează Adam și Eva (2)

Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă!