CIULEANDRA. Povestire pe scurt (6)

roman de LIVIU REBREANU

Urmare la Ciuleandra (5)

XVI

A doua zi doctorul este și mai sobru decât de obicei. Îmbrăcat în negru, îl privește mohorât câteva clipe pe Puiu, apoi pleacă în tăcere.

După un timp, Puiu nu se mai gândește la doctor, ci la înmormântarea Madeleinei. La ora începerii slujbei de înmormântare, el îngenunchează lângă fereastră și repetă de nenumărate ori rugăciunea Tatăl nostru.

Târziu, veniți de la înmormântare, bătrânul Faranga și Matilda îl găsesc pe Puiu în același loc.Tatăl își ajută fiul să se ridice și îl duce până la pat. Mătușa povestește, cu multe lacrimi și amănunte, cum a decurs înmormântarea.

Bătrânul Faranga îi spune fiului că fusese și doctorul lui la înmormântare. Asta îl pune pe gânduri pe Puiu, dar vorbăria mătușii îi abate atenția. Ea îi spune că toți prietenii îl așteaptă. El se gândește că tatăl său îi spusese că va trebui să stea câțiva ani în străinătate, până mai uită lumea.

Domnul Faranga apreciază prezența doctorului la înmormântare. Puiu se îndoiește că fusese un gest de bunăvoință. Tatăl său vede că este neliniștit și îi cere să lase totul pe seama lui și să aștepte liniștit.

Tânărul le spune tatălui și mătușii că este conștient că e un criminal. Adaugă că purtase tot timpul în el germenul crimei. Tatăl să se sperie și îi spune că va vorbi cu doctorul. Puiu reacționează cu putere și îi cere să nu-i spună nimic. Cei doi îl obligă să mănânce, apoi îl bagă în pat și în cele din urmă pleacă.

XVII

Domnul Faranga vorbește cu doctorul în fiecare dimineață. Acesta nu îi spune, însă, mai nimic și el este neliniștit. Când îi cere părerea de medic, doctorul spune că trebuie să continue observațiile și că nu se poate pripi.

Bătrânul Faranga începe să se gândească la mutarea lui Puiu în alt sanatoriu. Hotărăște să mai aștepte și, în acest timp, culege informații despre doctorul Ursu. Provenit de la țară, dintr-o familie săracă, are cu doi-trei ani mai mult decât Puiu. Este capabil, harnic și conștiincios, cu un renume strălucit.

Tatăl lui Puiu se gândește mult și la crima băiatului. Ajunge la concluzia că Puiu este victima degenerării. De vină era ereditatea dintr-un neam vechi, cu sânge neprimenit. Aproape că nici nu putea fi făcut răspunzător.

XVIII

Din ziua înmormântării Mădălinei, Puiu își dăduse seama că este singur în fața vitregiilor soartei și vieții. Nu se privise niciodată până atunci pe sine însuși. Nu fusese preocupat decât de cucerirea unor femei, de obținerea unor diplome de studii inutile. Ca țintă îndepărtată, de intrarea în politică, pentru a urma drumul tatălui său.

Când o ucisese pe Madeleine, singura lui grijă fusese cum să scape. Să revină la plăcerile vieții sale trecute. Abia din ziua înmormântării începuse să se gândească mai mult la femeia iubită. Amintirea ei venea și în vis, tăcută, cu un zâmbet trist. O ruga cu lacrimi în ochi să îl ierte. Ea nu spunea nimic și îl săruta pe frunte. Atunci el se deștepta.

* * *

Urmează Ciuleandra (7)

Citește povestiri pe scurt de lecturi școlare !