roman de LIVIU REBREANU
Urmare la Ciuleandra (6)
XIX
După o săptămână, Puiu este chemat din nou în cabinetul doctorului. Acesta îl primește oarecum mai prietenos. Ochii lui îl privesc însă tot bănuitor și rece.
Cei doi vorbesc despre analize, despre vizitele domnului Faranga, despre lecturile pacientului. Doctorul spune apoi că dorește noi lămuriri, pentru a-și forma o părere. Întreabă din nou despre folosirea în necrolog a numelui Mădălina.
Puiu face observația că nu înțelege legătura dintre numele nevestei sale și investigația medicală. Doctorul răspunde că trebuie să știe foarte multe lucruri, unele aparent neînsemnate. Puiu începe să spună povestea Mădălinei.
Puiu face observația că nu înțelege legătura dintre numele nevestei sale și investigația medicală. Doctorul răspunde că trebuie să știe foarte multe lucruri, unele aparent neînsemnate. Puiu începe să spună povestea Mădălinei.
Bătrânul Faranga fusese convins că vechiul lor neam avea nevoie de sânge nou și sănătos. El îi ceruse lui Puiu să accepte să se însoare cu o fată de la țară. Tânărul acceptase. Gândise că o astfel de căsătorie îi va permite continuarea vieții de cuceriri ușoare.
Într-o duminică plecaseră spre moșia unui unchi, aflată în Argeș. Întârziați de drumurile proaste, opriseră la un han. Până să li se pregătească masa, fuseseră poftiți să privească hora satului. Era chiar pe bătătura din dosul hanului. Hangiul le spusese că trebuie să vadă neapărat Ciuleandra.
Doctorul Ursu rostește fără voie denumirea populară pentru acel joc, Șuleandra. Puiu este mirat și încântat în același timp și își continuă povestea.
Priviseră hora obișnuită fără prea mare încântare. Abia când începuse Ciuleandra înțeleseseră beția dansului. La început, fete și flăcăi prinși strâns împreună jucaseră domol. Ciuleandra devenise din ce în ce mai rapidă, înfierbântând sângele dansatorilor. După o pauză, jocul reîncepuse. Puiu se prinsese și el în horă.
Tânărul intrase lângă o fată de paisprezece ani, brună cu ochi albaștri, înăltuță și bine făcută. Înfierbântat de joc, Puiu o strânsese către el și îi sărutase colțul gurii. La sfârșit, o întrebase cum se numește și aflase că o cheamă Mădălina Crainicu.
Întors la masă, Puiu îi spusese tatălui său că o vrea pe Mădălina de soție. Bătrânul Faranga se interesase despre ea. Aflase că fata era dintr-o familie săracă și cinstită. Avea încă patru frați, iar tatăl murise în război. Se dusese la casa Mădălinei și îi propusese mamei să o dea pe fată spre înfiere mătușii Matilda. Avea să se căsătorească cu Puiu la vremea cuvenită. Pe lângă asta, el avea să-i facă o zestre de cincizeci de mii de lei fetei celei mici a văduvei. Întărise toate acestea în fața primarului. Depusese în mâinile văduvei zece mii de lei. Restul urma să-i primească după întocmirea actelor de înfiere. Pe Mădălina o urcase chiar atunci în automobilul lor și plecaseră la București.
Mătușa Matilda fusese uimită când aflase că o va înfia pe Mădălina. Își revenise când bătrânul Faranga își asumase sarcina să asigure zestrea fetei. Schimbase numele fetei în Madeleine, fiindcă avea o mare slăbiciune pentru tot ce era franțuzesc. Angajase o nemțoaică să îi dea o primă educație. După o lună, mătușa și bătrânul Faranga duseseră fata în Elveția, la cel mai bun pension din lume. Stătuse acolo doi ani. Mătușa o vizitase de câteva ori și fusese încântată de progresele ei. Spusese că are stofă de adevărată cucoană. Fata fusese dusă apoi un an la Paris și un an la Londra. În acest timp Puiu își desăvârșise studiile cu un doctorat.
Bătrânul Faranga îi spusese lui Puiu, reîntors acasă, ca și Madeleine, că are douăzeci și șapte de ani, iar fata optsprezece. Sosise momentul căsătoriei. Astfel, în urmă cu patru ani, cei doi se cununaseră.
Doctorul Ursu întreabă din nou de ce puseseră în necrolog numele Mădălina. Puiu nu știe ce să răspundă. El fusese aici, nu scrisese el necrologul. Bănuiește că ținuseră seama de faptul că și ei și lor le fusese mai drag acest nume. Pe acesta îl foloseau când se aflau în familie.
Doctorul se ridică brusc și își cere scuze că l-a obosit. Puiu îi mulțumește că l-a făcut să retrăiască acele momente fericite. Sare și îi strânge mâna. După ce Puiu iese din cabinet, doctorul Ursu se spală pe mâini.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !