CIULEANDRA. Povestire pe scurt (5)

roman de LIVIU REBREANU

Urmare la Ciuleandra (4)

XIV

Seara, gardianul îl îndeamnă grijuliu să mănânce, Puiu izbucnește atât de furios, încât gardianul iese repede și se închină când ajunge afară. Tânărul încearcă să se liniștească, dar nu reușește. Îl chinuie întrebarea de ce își omorâse soția. Fără să-și dea seama, strigă cu glas tare că nu știe. Se gândește apoi că, dacă îl aude, gardianul îl va crede nebun adevărat.

Puiu se plimbă fără oprire prin cameră. În minte îi apare ideea că s-a născut cu instinctul criminal. Vin apoi amintiri care întăresc această idee. Tatăl său îl ferise de contactul cu prieteni violenți; tatăl său îl lăsase cu greu la vânătoare. Întâi spusese că nu e bine să se obișnuiască să verse sânge. Când acceptase, zisese că mai bine să își împlinească pofta de a ucide omorând iepuri și prepelițe. Atunci când voise să se bată în duel cu un prieten, pentru o femeie, tatăl său îl oprise. Spusese că nu vrea să aibă un copil asasin, nici chiar în duel.

Tânărul cere să se stingă lumina și se bagă în pat. Încercând fără succes să adoarmă, își amintește alte lucruri. Când era mic avea o mare plăcere de a privi când se tăiau păsări. Plânsese chiar, atunci când voise să pună mâna pe o găină decapitată și guvernanta nu îl lăsase. Mai târziu, când poseda o femeie, avea tendința de a-i da o sărutare supremă care să-i oprească femeii respirația definitiv.

După ce își mai amintește zeci de lucruri asemănătoare, Puiu adoarme și are un vis teribil. În vis era ocnaș la Târgu-Ocna. Tovarășii lui îl batjocoreau, iar el luase un ciocan și se repezise la unul dintre ei strigându-i să tacă. Atunci toți ocnașii săriseră asupra lui și îl zdrobiseră în picioare, iar unii se apropiaseră de fața lui cu gândul să îl sfâșie cu dinții.

XV

Trezit de groaznicul coșmar, Puiu nu mai adoarme până dimineață. Trece în antecameră, ca să se facă ordine și curățenie în camera lui. Acolo răsfoiește ziarul gardianului și vede necrologul soției sale, cu numele ei adevărat, Mădălina. Oftează, gândind că măcar după moarte își recăpătase numele care îi era drag. Observă apoi că înmormântarea era a doua zi, marți, 13 februarie.

Tânărul revine în camera lui. Își propune să-i spună doctorului că a descoperit cauzele crimei abia a doua zi, ca o ispășire în ziua înmormântării.

Sosit la vizită, doctorul vede ziarul, observă numele și îl rostește parcă întrebător. Iese repede, fără să-i dea timp lui Puiu să explice. Asta îl face pe tânăr să se frământe toată ziua.

La vizita de după-amiază vine numai rezidentul, care îl anunță că ai lui îl vor vizita abia a doua zi, după înmormântare.

* * *

Urmează Ciuleandra (6)

Citește povestiri pe scurt de lecturi școlare !