MIZERABILII. Povestire pe scurt (71)

roman de VICTOR HUGO

PARTEA a V-a JEAN VALJEAN

CARTEA a VI-a Noaptea albă

I 16 februarie 1833

În 16 februarie 1833, nunta lui Cosette și Marius se făcu după vechiul obicei, acasă la domnul Gillenormand. Căsătoria avusese loc chiar în ziua de lăsata secului.

Cu câteva zile înainte de ziua căsătoriei, Jean Valjean își strivise degetul mare de la mâna dreaptă. Spunea că nu era mare lucru și nu lăsase pe nimeni să se ocupe de asta. Se bandajase singur și purta o eșarfă care îi susținea brațul.

Alaiul de nuntași, cu mireasa și tatăl ei în  prima trăsură și mirele în cea de-a doua, porniră spre biserică luând-o pe bulevard. Aici era mare îmbulzeală, din cauza carnavalului.

Bulevardul era plin de trăsuri cu măști, întruchipând tot felul de personaje, multe deșănțate, strigând cuvinte și făcând gesturi din cele mai vulgare. O astfel de trăsură trecu pe lângă alaiul de nuntă. Un personaj bătrân îi spuse fetei de lângă el că parcă l-ar cunoaște pe bătrânul cu mâna bandajată. O trimise pe fată, numind-o Azelma,  să afle unde are loc nunta și unde stă bătrânul.

II Jean Valjean cu brațul mereu bandajat

În biserică, mireasa fu condusă la altar de domnul Gillenormand, fiindcă tatăl ei nu putea să-i dea brațul.

După ce sfârșiseră procedurile de la primărie, le sfârșiră și pe cele de la biserică. Nuntașii urcară iar în trăsuri și de această tinerii căsătoriți merseră cu aceeași trăsură. Reveniră fericiți acasă la domnul Gillenormand. În sufragerie se pregătise un ospăț.

Florile, argintăria, cristalurile, candelabrele, totul strălucea de frumusețe, în valurile de muzică ce unduiau pretutindeni. Se așezară la masă. Scaunul Cosettei era străjuit de cel al domnului Gillenormand și cel al lui Jean Valjean. Acesta din urmă rămase gol.

Un servitor comunică domnului Gillenormand că Jean Valjean plecase acasă, simțindu-se rău. Întâi se întristară, apoi Marius ocupă el scaunul cu pricina, iar tinerii căsătoriți se lăsară cuprinși de bucuria lor, uitând de cel care lipsea.

Petrecerea fu foarte reușită și se încheie puțin după miezul nopții.

III Nedespărțitul

După ce părăsi ospățul de nuntă înainte de a începe, Jean Valjean reveni acasă. Era singur, căci Toussaint rămânea de acum să o servească pe Cosette. Colindă casa, cameră după cameră, apoi rămase în odaia lui.

Jean Valjean scoase mâna din legătură și o folosi firesc, fiindcă nu avea nimic. Se opri în fața cufărașului pe care îl dusese peste tot cu el și pe care Cosette îl poreclise ”Nedespărțitul”. Îl descuie și scoase de acolo hăinuțele de copil pe care i le cumpărase Cosettei când o luase de la Montfermeil. Le așeză una câte una pe pat și le privi. Își aminti ce zdrențe purtase fetița la cârciuma lui Thenardier și cum tremura de frig când o întâlnise în pădure, ce mulțumită plecase de acolo cu păpușa în brațe și moneda de aur în buzunar.

Bătrânul puse capul pe hăinuțe și începu să plângă sfâșietor.

IV Immortale jecur (inimă nemuritoare, lb.lat.)

Jean Valjean trăia din nou o dramă cumplită. Își punea întrebarea cum se va comporta de acum înainte față de Cosette. Își dădea seama că nu putea să îi frecventeze casa când avea un asemenea trecut. Simțea că are datoria să se îndepărteze de viața tinerilor, dar dragostea pentru copila lui își cerea și ea drepturile.

Bătrânul stătu și se gândi până la ziuă nemișcat. Numai din când în când tresărea și își lipea fața de hăinuțele copilei sale.

* * *

Urmează Mizerabilii (72)

Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă!