roman de VICTOR HUGO
PARTEA a III-a MARIUS
Cartea a doua UN MARE BURGHEZ
I Nouăzeci de ani și treizeci și doi de dinți
La 1831, pe o străduță de pe lângă Temple, trăia un om foarte bătrân, un om al secolului al XVIII-lea, mândru de vechea lui origine burgheză.
Domnul Gillenormand avea peste nouăzeci de ani, avea toți dinții în gură și era sănătos tun. Era iute și se înfuria ușor. Când se mânia, o snopea în bătaie pe fiica lui, trecută de cincizeci de ani și nemăritată.
II La așa stăpâni, așa casă
Casa în care locuia bătrânul era proprietatea lui. Locuia într-un apartament de la etajul întâi, frumos mobilat, după moda veche. După aceeași modă erau și îmbrăcămintea și părerile lui. Spunea foarte des că revoluția franceză este o adunătură de haimanale.
III Luc-Esprit
De tânăr, domnul Gillenormand atrăsese atenția femeilor și nu se sfia în fața lor. Vorbea fără perdea atât de firesc încât părea chiar elegant. Nașul lui prezisese că va fi un om spiritual și îl botezase Luc-Esprit.
IV Spre o sută de ani
Ca elev, domnul Gillenormand fusese premiat de mai multe ori. Chiar ducele de Nivernais îi pusese coronițele pe frunte și el nu putuse uita niciodată aceste încoronări. Era un mare regalist, detesta republica și se îngrozea când se gândea la 1789, anul Revoluției Franceze. Spera să trăiască o sută de ani.
V Basque și Nicoleta
Bătrânul avusese despre soție teoria că, dacă era urâtă, ursuză și geloasă, singurul mijloc al soțului de a trăi liniștit era să îi lase banii pe mână. În felul acesta, după ce îi murise a doua soție, domnul Gillenormand rămăsese cu un venit care abia îi ajungea.
Era totuși proprietarul casei și avea două slugi. Pe bărbații care îl slujiseră îi botezase după numele provinciei din care veneau. Celui de acum îi zicea Basque. Femeile primeau toate numele de Nicoletta.
VI În care se va pomeni de Magnon și de cei doi copii ai ei
Domnul Gillenormand ținea să treacă mereu drept încă tânăr și ținea la reputația lui de crai petrecăreț. Asta îi adusese la ușă, pe când avea optzeci și patru de ani, un coșuleț cu un nou-născut pe care i-l punea în seamă Magnon, o slujnică dată afară cu câteva luni înainte. Măgulit, el primise copilul fără a ține seama de reacțiile celor din jur. În anul următor, însă, Magnon îi mai trimisese unul. El îi trimisese înapoi pe amândoi, plătind lunar o sumă pentru îngrijirea lor, cu condiția să nu mai primească astfel de plocoane.
Cât despre copiii lui legitimi, din prima căsătorie avusese o fată, care trăia și acum în casa lui. Din a doua căsătorie avusese o fată care murise tânără, după ce se căsătorise împotriva voinței lui cu un militar, decorat la Austerlitz și devenit colonel la Waterloo. Bătrânul îl socotea pe ginerele său rușinea familiei.
VII Regulă: nu primește decât seara
Acesta era domnul Gillenormand. Se retrăsese din societate mult după ce împlinise optzeci de ani, căci îi plăcuse să petreacă. Acum ținea ziua ușa încuiată și nu primea oaspeți decât seara, de-ar fi fost și regele în persoană. Așa socotea el că este elegant.
VIII Două surori care nu seamănă una cu alta
Fiica cea mică, romantică și delicată, îl luase pe omul visurilor ei, dar murise.
Fiica cea mare a bătrânului visase în tinerețe un soț bogat și nătărău, bani, baluri și serbări. Rămăsese nemăritată. Ipocrită, își ascundea vârsta, nu și decolteul. Singura ființă pe care o plăcea era nepotul ei, Theodule, ofițer de lăncieri. Ea conducea gospodăria tatălui ei.
În casă mai trăia și copilul celei de-a doua fete. Se temea tare de domnul Gillenormand, care nu îi vorbea decât aspru și răstit, deși îl iubea enorm.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !