DON QUIJOTE. Povestire pe scurt (32)

roman de MIGUEL DE CERVANTES

PARTEA a II-a

Capitolul XLIX

Despre ceea ce i s-a întâmplat lui Don Quijote cu scutierul său Sancho pe când făceau calea întoarsă către satul lor

Don Quijote era tare supărat că fusese învins de Cavalerul Albei Luni. Totuși, el avea și bucuria că Sancho se hotărâse să-și tragă bicele promise pentru dezlegarea de farmece a Dulcineei. Cavalerul îi promise lui Sancho chiar și niște bani pentru asta, așa că scutierul spuse că în noaptea aceea își va îndeplini promisiunea.

Înnoptară între niște copaci mari și frumoși. După ce mâncară, Sancho se duse ceva mai departe, printre pomi. Își trase câteva lovituri, dar îl durea spatele prea tare. Cavalerul îi promise că dublează răsplata și Sancho se apucă iar să dea cu biciul. Grăsanul nu își mai dădea acum pe spinare, ci plesnea copacii din jur și gemea ca și cum îl durea tare rău.

Într-un târziu, cavalerul îl opri pe Sancho și se culcară. A doua zi merseră până ajunseră la un han. Pereții camerei primite erau acoperiți cu două picturi. Pe ele erau zugrăvite de o mână nepricepută răpirea Elenei, soția regelui spartan Menelau, și despărțirea Didonei de Enea, eroul troian. Picturile erau atât de proaste, încât Sancho își exprimă speranța că isprăvile lor vor fi zugrăvite de altcineva.

Capitolul L

Despre semnele prevestitoare ce le avu Don Quijote intrând la el în sat, împreună cu alte întâmplări care împodobesc această istorie și o fac vrednică de crezare

Cei doi tocmai intrau în sat când întâlniră doi băieți care se băteau. Unul îi spuse celuilalt că n-o va mai vedea niciodată (fiind vorba despre o colivie cu greieri). Don Quijote interpretă ca fiind un semn rău, că nu o va mai vedea niciodată pe Ducineea. Întâlniră apoi o iepuroaică fugărită de doi copoi, ceea ce iar era un semn rău. Ca să-i arate că nu e niciun semn rău, Sancho cumpără colivia cu greieri de la băieți și o puse în mâinile cavalerului.

Cavalerul și scutierul său îi întâlniră apoi pe bacalaureat și pe preot și merseră împreună acasă la Don Quijote. Tereza află și veni și ea să-l ia acasă pe Sancho. Cavalerul rămase cu jupâneasa și cu nepoata, precum și cu cei doi care îl însoțiseră.

Don Quijote le spuse că s-a hotărât să-și cumpere oi și să se facă păstor, împreună cu Sancho. Îi rugă pe cei doi să vină și ei, spunându-le că a ales câte un nume potrivit pentru fiecare: pentru el - păstorul Quijotiz, pentru Sancho Panza- păstorul Pancino, pentru bacalaureatul Samson Carrasco - păstorul Carrascon, iar pentru preot - păstorul Popiandru. Încremeniră cu toții înțelegând că Don Quijote avea acum o nouă nebunie. Se prefăcură că se învoiesc, ba chiar că le și place ideea. Numai cele două femei săriră cu gura după plecarea bacalaureatului și a preotului, dar cavalerul le ceru să-l ducă la culcare, căci nu se simțea prea bine.

Capitolul LI

Despre felul cum Don Quijote căzu la pat, despre diata pe care și-o făcu și despre moartea lui

Don Quijote zăcu de friguri timp de șase zile. În tot acest timp Sancho nu se clinti de lângă el, iar preotul, bacalaureatul și bărbierul veniră cât putură de des. Ca să-i mai susțină moralul, născoceau fel de fel de lucruri, ba că au și făcut o poezie în cinstea  transformării lor în păstori, ba că au și cumpărat doi câini ca să le păzească turma. Cavalerul însă nu-și revenea, iar ei chemară doctorul. După ce îl consultă, doctorul recomandă să se îngrijească de sufletul său, căci erau slabe speranțe să scape cu viață.

Cavalerul căzu într-un somn greu, de câteva ore. Când se trezi, strigă că acum își dă seama că toate poveștile din romanele cavaerești sunt niște minciuni și că a greșit crezând în ele. Ceru să se spovedească și să fie chemat logofătul să-i scrie testamentul.

După spovedanie, preotul spuse că Alonso Quijano cel Bun într-adevăr trage să moară, dar și că este în toate mințile, așa că își poate face testamentul. Cavalerul își împărți averea astfel: îi lăsă lui Sancho toți banii pe care îi avuseseră cu ei în călătorie. Restul averii rămânea nepoatei, care trebuia să-i plătească din ea leafa datorată jupânesei. Condiția ca să primească și să păstreze averea era ca nepoata să se mărite cu un bărbat care nici să nu știe ce sunt acelea romane cavalerești. Dacă încalcă această condiție, să îi fie luată averea. Testamentul trebuia să fie adus la îndeplinire de bacalaureat și de preot.

Don Quijote mai trăi trei zile după ce își făcuse testamentul, apoi muri creștinește, în mijlocul celor care îl iubeau.

Sfârșitul povestirii pe scurt a romanului ”Don Quijote”

Ai putea să mai citești:

• Cavalerul Lancelot, unul dintre cele mai vestite romane cavalerești
• Arthur și cavalerii Mesei Rotunde

Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă !