DON QUIJOTE. Povestire pe scurt (28)

roman de MIGUEL DE CERVANTES

PARTEA a II-a

Capitolul XXXVII

Cum a fost ridicat Sancho Panza la scaunul diriguirii și despre ciudata pățanie a lui Don Quijote în castel

Don Quijote scrise toate sfaturile pe care i le dăduse lui Sancho, cu gândul că i le va citi cineva. Sfaturile ajunseră pe mâna ducelui și ducesei, care se mirară din nou ce amestec de nebunie și înțelepciune se află în mintea cavalerului.

Sancho fu dus cu alai în satul pe care ducele hotărâse să-l dea drept ostrovul mult dorit. Dorind să-l mai facă să uite durerea despărțirii ducesa voi să-i dea cavalerului patru tinere slujnice care să-l înlocuiască pe scutierul plecat să conducă ostrovul. Cavalerul refuză, iar ducesa îl lăsă să se îmbrace și să se dezbrace singur, spunând că Dulcineea e norocoasă dacă e iubită de un asemenea cavaler curat la suflet și în purtări.

După cină, cavalerul se retrase în odaia sa. Stând la o fereastră, cavalerul auzi convorbirea dintre două femei, dintre care una își mărturisea dragostea nefericită pentru Don Quijote. Mânios, trânti geamul, căci nu voia să-i fie infidel Dulcineei. Firește, femeile fuseseră puse să vorbească așa de duce și ducesă, care se distrau de minune pe seama cavalerului și scutierului său.

Capitolul XXXVIII

Despre felul cum marele Sancho Panza puse stăpânire pe ostrovul lui și despre chipul în care începu să diriguiască.

Sancho ajunse în satul despre care i se spuse că era ostrovul Barataria. Fu întâmpinat de mărimile locului, în dangăt de clopote. Vătaful ducelui, om bun de glumă și care știa de la duce despre ce este vorba, îi spuse lui Sancho despre un obicei al locului. Cel care venea să stăpânească ostrovul trebuia să judece în fața tuturor câteva pricini, spre a arăta cât de mintos este.

Un țăran ceruse unui croitor să-i facă dintr-o bucată de stofă o glugă, apoi, două, apoi încă una, ajungând la cinci. Croitorul nu refuzase, dar făcuse cinci glugi micuțe. Țăranul fusese nemulțumit și îl dusese pe croitor la judecată. Sancho hotărî ca țăranul să renunțe la material, croitorul la plata lucrului, iar glugile să fie date celor din temniță.

Un bătrân îl reclama pe un alt bătrân că nu voia să-i plătească datoria de zece galbeni. Datornicul îi dădu celuilalt să-i țină toiagul în care se sprijinea, jură cu mâna pe cruce că i-a dat banii și își luă toiagul înapoi. Cel care dăduse banii cu împrumut era gata să plece, crezând că uitase el că datornicul îi dăduse banii. Sancho îl chemă înapoi pe datornic, care deja plecase. Îi ceru toiagul și i-l dădu celuilalt. Își dăduse seama că galbenii sunt în toiag.

O femeie îl reclamă pe un negustor că a siluit-o. Acesta spuse că femeia se învoise cu el și îi dăduse cât ceruse, dar după aceea ea fusese nemulțumită și mai ceruse bani. Neprimind, îl târâse la judecată. Sancho îi ceru negustorului punga cu bani și i-o dădu femeii. După ce femeia plecă, Sancho îi spuse negustorului să se ducă după ea și să-i ia punga cu bani chiar dacă se împotrivește. Omul plecă și reveni în scurtă vreme cu femeia, care ținea strâns punga în poala fustei și se lupta cu el ca să nu i-o ia. Femeia spuse că nici o putere din lume nu avea să-i ia ei punga. Sancho îi spuse atunci că, dacă ar fi luptat tot așa ca să-și apere trupul, n-ar fi putut nimeni să o înfrângă, deci mințise când îl acuzase pe negustor.

Judecățile lui Sancho fură scrise de un cronicar și trimise ducelui.

Capitolul XXXIX

Unde se povestește mai departe cum o ducea Sancho cu diriguirea lui

De la divanul judecății, Sancho fu dus într-un palat, în sala de mâncare. I se aduse să se spele pe mâini, apoi se așeză în capul unei mese împărătești, plină de felurite mâncăruri. Apăru un ins ce ducea un bețișor de os în mână. Era doctorul, care, de îndată ce Sancho gusta dintr-un fel de mâncare, lovea cu bețișorul în farfurie și aceasta era luată imediat de un slujitor.

Nedumerit, Sancho întrebă dacă nu cumva trebuie să mănânce așa cum se joacă ”fripta”. Doctorul motivă că mâncărurile acelea produceau îmbolnăvirea corpului. La fiecare fel pe care voia Sancho să-l încerce, el explica ce rău face sănătății și nu-i dădea voie să mănânce. Bietul diriguitor trebui să renunțe astfel la niște prepelițe fripte, la vițel fript și la un ghiveci ce aburea într-un vas mare. Doctorul îi dădu voie să mănânce doar un dram de posmag și câteva felioare de gutuie.

Sancho se înfurie și fu cât pe-aci să-l gonească pe doctor, dar tocmai atunci sosi o solie de la duce. Îl vestea că dușmanii vor ataca într-o noapte ostrovul și că trimiseseră la el patru oameni ca să-l omoare. Îi mai cerea să nu mănânce din ceea ce i se punea în față. Sufragiul spuse și el să nu mănânce, că mâncarea fusese adusă  de niște maici și nu era sigură. Îi mai spuse și că va mânca abia seara, la cină.

* * * 

Urmează Don Quijote (29)

Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă !