13 august 2018

BIBLIA. Povestire pe scurt (2) Timpul patriarhilor

din Vechiul Testament

Urmare la Biblia - 1 Facerea lumii 


Avram şi Sarai, femeia lui, împreuna cu un nepot, pe nume Lot, au plecat în ţara Canaanului, la porunca lui Dumnezeu. Acolo, păşunile nu ajungeau să hrănească şi turmele lui Avram şi turmele lui Lot. De aceea, Lot s-a stabilit la Sodoma, iar Avram în Hebron. 
După un timp, Sodoma a fost atacată de duşmani, iar Lot a fost luat în robie, împreună cu mulţi alţi oameni. Avram s-a dus cu oamenii lui şi i-a eliberat pe toţi, dar, când regele Melchisedec a vrut să-l răsplătească, el nu a vrut să primească, jurându-se pe Dumnezeu că nu îi trebuie nici o răsplată. Atunci, Melchisedec, care era preot al lui Dumnezeu, l-a binecuvântat pe Avram şi l-a făcut preot.
Ca răsplată pentru credinţa lui, Dumnezeu i-a spus în vis că va avea mulţi fii, va fi tatăl a mulţime de popoare, iar de acum înainte el se va numi Avraam, soţia lui se va numi Sarra, iar primul său fiu se va numi Isaac.
După un timp, Dumnezeu a pogorât pe pământ şi în drumul lui s-a oprit şi la Avraam, care l-a primit în ospeţie cum putea el mai bine. Când a aflat că Domnul venise ca să-i pedepsească pe oamenii din cetăţile Sodoma şi Gomora, pentru păcatele lor cele grele, Avraam s-a rugat de iertare pentru ei, dar păcatele acelora erau de neiertat.
În Sodoma, cei doi îngeri trimişi de Dumnezeu i-au spus lui Lot să îşi ia femeia şi pe cele două fete şi să plece cât mai repede, fără a privi înapoi, orice s-ar întâmpla. După ce au plecat din oraş, Dumnezeu a slobozit peste Sodoma şi Gomora o ploaie de pucioasă şi de foc şi au pierit şi oamenii şi animalele şi plantele, iar din cetate a rămas numai fum şi cenuşă. Femeia lui Lot, curioasă, a întors capul, s-a uitat înapoi şi s-a transformat într-un stâlp de sare.
După un an, Sarra i-a nascut un fiu lui Avraam, pe care l-au numit Isaac, cum spusese Dumnezeu. Când Isaac avea câţiva ani, Domnul a vrut să încerce credinţa lui Avraam şi i-a cerut să îl jertfească pe fiul său. Avraam s-a pregătit să îşi jertfească fiul lui Dumnezeu, dar, când a luat cuţitul să îl înjunghie, îngerul Domnului i-a strigat să se oprească, să nu îl jertfească şi Dumnezeu l-a binecuvântat şi i-a promis că, deoarece nu a stat pe gânduri şi era gata să-şi jertfească singurul său fiu, El va face ca neamul să i se înmulţească şi că prin neamul său vor fi binecuvântate toate popoarele pământului. Muntele pe care a vrut Avraam să facă jertfa se numea muntele Moria. Pe acest munte s-a zidit Ierusalimul şi s-a înălţat templul.
Când i-a venit vremea, Isaac s-a însurat cu Rebecca. Ei au avut doi fii. Primul a fost Isav, care avea tot trupul acoperit cu păr, iar al doilea se numea Iacov (Iacob). Isaac îl iubea mai mult pe Isav, iar Rebecca îl iubea mai mult pe Iacov. Întâiul născut, pe vremea aceea, moştenea toată averea după moartea tatălui, iar ceilalţi urmaşi rămâneau să trăiască din mila lui. Într-o zi, Isav a venit mort de foame de la câmp, iar Iacov făcuse o mâncare bună de linte. Isav a cerut şi el, dar Iacov a spus că îi dă numai dacă îi trece lui dreptul primului născut. Isav nu a pus preţ pe acest drept şi i l-a cedat lui Iacov pentru un blid de linte. Când Isaac se afla pe patul de moarte, bătrân şi aproape fără vedere, a vrut să-şi binecuvânteze întâiul-născut. Isav era însă la vânătoare, iar Rebeca a vrut să se bucure de binecuvântare preferatul ei, Iacov. L-a îmbrăcat pe acesta cu hainele fratelui său şi i-a înfăşurat mâinile şi gâtul cu piei de ied, ca să pară acoperit cu păr cum era fratele său. A intrat la tatăl său şi l-a înşelat în felul acesta, primind binecuvântarea lui. Degeaba sosi Isav cu vânatul şi făcu bucate din el. Când să-i dea tatălui său  să mănânce, află că îi dăduse binecuvântarea fratelui său şi îl făcuse stăpân peste el.
De teama mâniei fratelui său şi dorind să îşi ia nevastă de departe, Iacov plecă în Mesopotamia. Pe drum, într-o noapte, visă o scară care urca până la cer, pe care îngerii Domnului urcau şi coborau. Iacov făgădui că, dacă Domnul îl va ajuta, va fi Dumnezeul lui şi îi va plăti a zecea parte din câte va câştiga. Se duse mai departe şi ajunse la fratele mamei sale, Laban. Acolo se însură, avu mulţi copii şi strânse o avere însemnată: multe oi, capre, asini, cămile precum şi numeroşi slujitori şi slujitoare.
După douăzeci de ani Iacov porni înapoi spre casă, cu familia şi averea sa. Într-o noapte, se luptă, fără să ştie, cu un înger care era chiar Dumnezeu. Acesta l-a rănit la un picior, dar l-a binecuvântat şi i-a schimbat numele în Israel. Ajungând acasă s-a împăcat cu fratele său, Isav, care îşi făcuse şi el o avere frumoasă şi nu mai depindea de el.
Cel mai mic fiu al lui Israel se numea Iosif. Pe el îl iubea cel mai mult dintre copii, şi asta a făcut ca fraţii ceilalţi să prindă ură pe el. L-au urât şi mai tare când le-a spus că a visat ceva din care reieşea că urma să fie mai mare peste ei, chiar domnitor. Pe când erau cu toţii la turmele tatălui lor, iar singurul frate care îl iubea, Ruben, nu se afla acolo, fraţii ceilalţi l-au vândut unor neguţători ismaeliţi, a căror caravană se îndrepta spre Egipt.
În Egipt, neguţătorii l-au vândut pe Iosif lui Putifar, comandantul gărzii faraonului. Acolo el s-a dovedit harnic şi priceput şi a devenit omul de încredere al stăpânului.  Femeia acestuia, însă, a dorit să păcătuiască cu el şi fiindcă acesta nu s-a învoit, a început să strige, să o audă slugile şi soţul, că slujitorul evreu a vrut să-şi bată joc de ea. Atunci, Putifar l-a băgat în temniţă pe Iosif. Acesta avea de la Dumnezeu darul de a tălmăci visele. Odată, faraonul a avut nişte vise neînţelese de nimeni, a visat şapte vaci grase, apoi şapte vaci slabe. Aflând de darul lui Iosif, l-a chemat şi acesta i-a spus că urmează şapte ani de belşug, apoi şapte ani de foamete şi i-a spus şi ce are de făcut: să strângă în cei şapte ani buni provizii pentru ceilalţi şapte ani, ca să nu piară poporul de foame. Mulţumit, faraonul l-a pus chiar pe Iosif să se ocupe de asta, numindu-l al doilea om pe pământul Egiptului, după el.
În anii cei răi foametea s-a întins şi în ţările din jurul Egiptului, ajungând şi pe meleagurile unde se născuse Iosif. Tatăl său îi trimise pe fraţi să cumpere hrană din Egipt şi, într-un sfârşit, Iosif se reîntâlni şi se împăcă cu fraţii săi, îi trimise la tatăl lor, să aducă în Egipt şi restul familiei şi să îi aşeze acolo, să trăiască în pace şi belşug.
Un alt patriarh a fost Iov. acesta era un om foarte drept, avea o familie numeroasă şi o avere mare. Dumnezeu a hotărât să îl supună la încercări  şi întâi l-a făcut să-şi piardă toată averea într-o singură zi, dar Iov nu păcătui şi nu scoase nici un cuvânt de hulă împotriva lui Dumnezeu. Apoi Dumnezeu îi dădu o boală grea, lepra, care l-a acoperit din cap până în picioare, dar nici atunci nu îl blestemă pe Domnul. Dumnezeu văzu aceasta şi , mulţumit, îi luă boala cu mâna şi îi dădu bogăţii mai mari decât cele pe care le pierduse.

* * * 

Sursa foto

Text adaptat după Mica Biblie, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2001


2 comentarii:

  1. Am trecut pe la tine,si mi-a placut ce am citit;am luat-o de la capat si voi citi mai departe.E bine sa mai recitesti "din
    cele sfinte",mai ales acum....Zile bune iti doresc,draga Zina!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Îți doresc ca lectura să îți aducă liniște sufletească, putere și curaj!

      Numai bine, dragă Natalia!

      Ștergere

Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !