POVESTIRE DE I.AL.BRĂTESCU-VOINEȘTI.
Într-o primăvară, o prepeliță a venit la noi tocmai din Africa. Ea s-a oprit într-un lan verde de grâu, la marginea unei pădurici tinere. După ce s-a odihnit câteva zile, și-a făcut un cuib din frunze uscate și fân.
Prepelița a făcut după aceea șapte ouă mici și s-a pus să le clocească. Timp de trei săptămâni nu s-a clintit de pe ele, chiar dacă a mai fost și vreme rea si a plouat tare.
Când a venit timpul, din oușoare au ieșit șapte pui mici, acoperiți cu puf galben. Prepelița prindea gâze și le făcea bucățele. Puișorii le prindeau cu cioculețele lor mici și le înghițeau. Erau foarte cuminți, stăteau numai în jurul ei. Când ea îi striga, se adunau imediat la picioarele ei.
Prin iunie, țăranii au venit la secerat. Puiul cel mare n-a ascultat chemarea mamei și nu s-a dus repede la ea. Un țăran tânăr l-a prins cu căciula, fiindcă nu știa încă să zboare. A avut noroc că un bătrân l-a rugat pe flăcau să-i dea drumul. Puiul a fugit repede la mama lui și i-a spus ce-a pățit. Ea i-a explicat că așa se întâmplă dacă nu o ascultă și că putea păți și mai rău.
După seceriș, păsările s-au hrănit cu boabele de grâu rămase pe câmp. Apă nu era pe acolo, dar ele beau dimineața picăturile de rouă de pe plante. Cu timpul, puful puilor se preschimbă în fulgi și pene și mama lor începu să-i învețe cu zborul. Asta se întâmpla numai dimineața și seara, când ziua se îngâna cu noaptea, căci în toiul zilei era periculos, din cauza uliilor. Prepelița le spunea puilor că învață să zboare pentru o călătorie pe care o vor face la sfârșitul verii, când vor vedea orașe mari și râuri și marea.
Pe la sfârșitul lunii august, pe când puii se jucau liniștiți în jurul mamei, s-a auzit o căruță oprindu-se, apoi un vânător chemându-și câinele. Numai mama știa că e un vânător și le-a șoptit puilor să stea nemișcați.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !