12 iulie 2018

LACHE ȘI MACHE. Povestire pe scurt

nuvelă de ION LUCA CARAGIALE


Lache si Mache erau doi prieteni nedespărțiți, asemenea faimoșilor Oreste și Pilade din antichitate.
Cei doi s-au născut în aceeași zi și la aceeași oră, unul la Severin și celălalt la Dorohoi. S-au îndreptat amândoi spre București. Aici aveau aceeași ocupație, copiști.
Jucau pe rând rolul Soarelui în jurul căruia se învârtește o planetă. Soarele era acela care avea bani în buzunar, iar planeta - cel cu buzunarele goale.

Fumau amândoi, dar niciunul nu avea tabacheră. Ca urmare, când unul dintre ei cerea o țigare, trebuia să i se dea două. Dacă un cunoscut voia să îi ofere unuia o cafea, trebuia să-i invite pe amândoi, fiindcă cel invitat ar fi refuzat în favoarea celuilalt. La teatru foloseau același bilet. La biliard unul juca, iar celălalt se învârtea pe lângă masă ca să-l stânjenească pe adversar. La cafeneaua unde își beau cafeaua de după-masă, cei doi prieteni aveau o singură foaie în caietul cu datornici.
Lache și Mache știau din toate câte nimic, de aceea participau cu succes la toate discuțiile din cafenea, indiferent de temă. După ce luau leafa, ei erau adepții principiilor conservatoare. Când terminau banii, deveneau anarhiști.
Armonia dintre cei doi prieteni era să se strice odată. Persoana de care se îndrăgostise Lache începuse să-l placă pe Mache. Lache îi trimisese un bilețel nesemnat, iar ea răspunsese adresându-l celuilalt, lui Mache. Firește, pe fața lui Mache se văzu mulțumirea, în timp ce Lache avea o figură de înmormântare. În ziua aceea părea că prietenia dintre ei s-a rupt. Seara, la cafenea, Lache stătea singur și trist. Întrebat unde este Mache, nu spuse decât că nu are de unde să știe.  Într-un târziu, prietenul său apăru la cafenea, amărât și el. Lache și Mache se repeziră bucuroși unul în brațele celuilalt.

Sfârșitul povestirii pe scurt a nuvelei ”Lache și Mache”

Sursa foto
Citește textul întreg !

Alte povestiri pe scurt din proza lui Ion Luca Caragiale:
Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !