25 iulie 2018

IVANHOE. Povestire pe scurt (3)

roman de WALTER SCOTT

Capitolul 5

Lacheul Oswald îl anunță pe Cedric, stăpânul său, că noul oaspete este Isaac, un evreu din York. Cedric admite să fie adus în sala de mese. Totuși starețul și cavalerul templier sunt foarte nemulțumiți, căci pe vremea aceea evreii erau disprețuiți și prigoniți.

Evreul intră în sală și este îndreptat spre masa slujitorilor.  Niciunul nu îi face loc să se așeze. Pelerinului i se face milă de el și îi cedează locul său de lângă cămin.
În vremea aceasta, la masa stăpânilor se vorbește despre luptătorii din cruciadă. Cavalerul templier susține că templierii erau mai presus decât ceilalți în lupte. Pelerinul, mereu cu fața ascunsă de glugă și vocea scăzută, intervine și el. Spune că regele Richard și cavalerii englezi erau mai presus. La un turnir, regele și șase dintre cavalerii săi îi învinseseră strașnic pe cavalerii templieri. Cedric vrea să afle numele cavalerilor. Pelerinul spune numele a cinci dintre ei, cavaleri vestiți,  și adaugă că al șaselea era mai tânăr și mai puțin cunoscut. Sir Brian de Bois-Guilbert spune el numele acelui cavaler, fiindcă acela îl învinsese chiar pe el în turnir. Era cavalerul de Ivanhoe. Templierul afirmă că fusese o întâmplare că tânărul îl învinsese. Adaugă că l-ar învinge ușor dacă ar participa la turnirul care urma să aibă loc în scurt timp.
Pelerinul spune că, dacă va fi acolo, Ivanhoe va participa la luptă. Domnița Rowena îi întărește cuvintele, în timp ce stăpânul casei se arată stânjenit.
Oaspeții și stăpânul casei beau ultima cupă cu vin și se retrag la odihnă. Trecând pe lângă evreu, cavalerul templier îi vorbește atât de dușmănos încât îl lasă uluit pe bietul bătrân. Le spune apoi ceva slujitorilor săi sarazini, în limba lor.

Capitolul 6

Paharnicul și Wamba îl îmbie pe pelerin să-i primească pe slujitori. Ei vor să mai bea un pahar cu vin și să le povestească isprăvile cavalerului de Ivanhoe. Pelerinul refuză și atunci paharnicul îl îndreaptă să doarmă spre camera alăturată cu cea a evreului Isaac.
Ajungând într-o săliță, pelerinul este anunțat de o slujitoare a Rowenei că stăpâna ei dorește să-i vorbească. Ea îl conduce în odaia domniței, care îl întreabă despre soarta cavalerului de Ivanhoe. Auzise că fusese bolnav și fusese supus prigonirii francezilor. Pelerinul pare tulburat, dar spune că nu cunoaște soarta cavalerului. Domnița, mâhnită, îl întreabă dacă știe cam când se reîntoarce cavalerul în Anglia. Ea își arată dorința ca el să revină cât mai repede și să participe la turnirul de la Ashby. Pelerinul nu știa nici aceasta, așa că se retrage.
Ajuns la odaia sa de culcare, pelerinul intră alături, la Isaac. El îl trezește și îi spune să fugă, fiindcă a auzit și a înțeles ce le spusese cavalerul templier slujitorilor sarazini. Le poruncise să pândească plecarea evreului, să-l prindă pe drum și să îl ducă la castelul lui Filip de Malvoisin sau la cel al lui Reginald Front-de-Boeuf.
Bătrânul Isaac este doborât de groază. Parcă și vede cum îl schingiuiesc cavalerii, ca să îi smulgă bogățiile. Pelerinul îi spune să plece imediat și îl va călăuzi el pe potecile pădurii până când va ajunge la adăpost. Se duce apoi în încăperea alăturată, unde dormea Gurth, porcarul. Îi cere să meargă să deschidă poarta castelului. Gurth refuză, dar, după ce pelerinul îi vorbește la ureche, devine foarte supus și face ce i se cere, spre marea uimire a lui Wamba.
Pelerinul și evreul se urcă pe catâri și pleacă, iar Gurth și Wamba se întorc la castel. Pe drum, Isaac mână catârul cât poate de repede, în timp ce pelerinul îl călăuzește pe potecile încurcate ale pădurii. Evreul se teme și de el, căci în vremurile acelea, toți, de la rege până la cel mai sărman om, râvneau la banii adunați de evrei.
Când ajung în târgul Sheffield, cei doi se despart. Voind să îl răsplătească pe cel care îi salvase viața și averea, evreul îi dă o hârtie către un bogătaș evreu care urma să îi dea o armură și un cal demne de un rege.

* * *

Urmează Ivanhoe (4)

Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă !

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !