IVANHOE. Povestire pe scurt (4)

roman de WALTER SCOTT

Capitolul 7

La vremea acestor întâmplări, starea Angliei era destul de proastă. Regele Richard I Inimă de Leu, fusese luat ostatic de ducele de Austria. Fratele său, prințul John, se aliase cu regele Filip al Franței și făcea totul pentru a prelungi prizonieratul lui Richard. Dorea să ajungă el rege, deși moștenitorul de drept al tronului, dacă murea regele, era ducele Arthur de Britania. Rău din fire, el îi încurajase pe aventurierii întorși din cruciade, care acum se țineau de ticăloșii.

Țara mai era tulburată și de isprăvile haiducilor, oameni care fugeau de asuprirea seniorilor feudali și duceau o viață liberă prin pădurile Angliei, încălcând legile.

Pe de altă parte, nobilii făceau fiecare pe suveranul pe domeniul lor, își înarmau oamenii și asupreau populația. Pentru a-și întreține bandele, dar și luxul orbitor, ei împrumutau de la evrei bani cu camătă mare și după aceea îi prigoneau, ca să nu își plătească datoriile.

Poporul suferea cumplit din pricina împilărilor, de foame și de mizerie, dar și din pricina unor molime ce bântuia prin casele sărace.

Cu toate acestea, nimeni nu lipsea de la turniruri, nici săracii, nici bogații, nici oamenii de rând, nici nobilii. Turnirul de la Ashby era cu atât mai atrăgător, cu cât avea să aibă loc sub egida prințului John.

Terenul turnirului era o pajiște întinsă de la marginea unei păduri aflate nu departe de orășelul Ashby. La capătul sudic al arenei de luptă, pe un tăpșan mai înalt, se aflau cinci pavilioane mari și frumos împodobite. Erau pavilioanele celor cinci cavaleri care aveau să primească provocările și să lupte. La fiecare intrare se afla atârnată pavăza cavalerului respectiv. Pavilionul din mijloc era al lui Brian de Bois-Guilbert, faimos luptător, ales conducător de către ceilalți. Aceștia erau Reginald Front-de-Boeuf, Filip de Malvoisin, Hugh de Grantmesnil și Ralph de Vipont.

De jur-împrejurul arenei fuseseră amenajate tribune pentru spectatorii de seamă, precum și pentru yeomeni, mici proprietari din clasa de mijloc. Oamenii de rând priveau spectacolul de pe o colină acoperită cu iarbă și de prin copaci. Drept în fața locului unde aveau să se desfășoare luptele era o tribună mai înaltă decât toate, pe care era un tron cu stema regală. Aici urma să stea prințul John și suita lui. Față în față cu ea se afla o tribună cu un tron, deasupra căruia scria ”Regina Frumuseții și a Dragostei”. Aici avea să stea cea care avea să fie aleasă regina turnirului.

În tribuna yeomenilor își face loc cu greu evreul Isaac, urmat de fiica sa, Rebecca. Apare și prințul John, însoțit de suita lui de clerici și mireni, precum și cavaleri templieri și ioaniți. Trufașul și destrăbălatul prinț aruncă priviri semețe frumoaselor aflate în tribune și așa o descoperă pe Rebecca.

Fiica lui Isaac era o frumusețe răpitoare, îmbrăcată în haine scumpe și împodobită cu bijuterii neprețuite. Impresionat, prințul le poruncește saxonilor aflați la galerie să se înghesuie și să le facă loc evreului și fiicei sale. Porunca îi jignește pe saxoni, chiar membrii familiei lui Cedric și ai familiei lui Athelstane de Coningsburgh, prieten și aliat cu Cedric.

De Bracy, căpetenia condottierilor prințului, întinde lancea ca să facă loc între saxoni. Cedric, mânios și iute, scoate de la cingătoare un tesac, o sabie scurtă, și retează vârful lancei. Isprava este aclamată îndelung de un arcaș dintre yeomeni. Prințul John îi promite acestuia că îi va pune iscusința la încercare.

Capitolul 8

Prințul John ar vrea să o desemneze ca regină a turnirului pe Rebecca. Starețul de Jorvaulx spune că nu se cuvine să fie aleasă o evreică, mai ales că saxona Rowena este mult mai frumoasă decât ea. Nici cavalerii de față nu o vor pe Rebecca și amenință că nu vor mai lupta. Încolțit, prințul renunță la ideea lui și atunci De Bracy propune ca acela care va fi proclamat învingător la sfârșitul zilei să o aleagă pe Regina Dragostei și a Frumuseții.

După ce prințul John se așează pe tron, heralzii dau citire regulilor turnirului. Acesta avea să țină trei zile, primele două dedicate luptelor între cavaleri, iar cea de-a treia întrecerilor între oamenii de rând. În prima zi, cei cinci cavaleri erau obligați să lupte cu oricine i-ar fi provocat, atingându-le cu lancea pavezele de la intrarea în pavilioane. Învingătorul avea să fie proclamat la sfârșitul zilei de prințul John și avea să primească un cal de mare preț; nu doar atât, dar avea și să o aleagă pe regina turnirului. În ziua a doua, cavalerii aveau să lupte cu toții, împărțiți în două tabere. Prințul John avea să-l proclame pe învingător, iar regina Dragostei și a Frumuseții avea să-l încoroneze cu o cunună de aur. În ziua a treia urma ca oamenii de rând să participe la întreceri cu arcul, lupte de tauri și altele asemenea.

La începutul turnirului cei cinci cavaleri aleși, numiți combatanți, sunt provocați de alți cinci. După patru întâlniri, victoria pare să fie de partea cavalerilor combatanți, ceea ce îi indispune pe spectatori. Cedric Saxonul este cel mai nemulțumit, fiindcă îi vede pe cavalerii englezi înfrânți de cei normanzi. După o lungă pauză, când oamenii încep să creadă că prima zi a turnirului s-a sfârșit, iar prințul hotărăște în sinea lui să-l proclame învingător pe Brian de Bois-Guilbert, apare, cu fața acoperită de armură, un nou cavaler, ce se înscrisese sub numele de Cavalerul Dezmoștenit.
Luptătorul cel nou îl provoacă pe Brian de Bois-Guilbert, spre uimirea tuturor. În scurtă vreme Cavalerul Dezmoștenit îl doboară de pe cal pe Bois-Guilbert, ceea ce însemna că l-a învins. Îi cheamă apoi la luptă pe toți cavalerii doritori să se lupte cu el și îi învinge, pe rând, pe Front-de-Boeuf, Malvoisin, Grantmesnil și Ralph de Vipont. Prințul și mareșalii hotărăsc să îl proclame învingătorul zilei.

* * *

Urmează Ivanhoe (5)

Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă !