COPIII CĂPITANULUI GRANT. Povestire pe scurt (5)

roman de Jules Verne

Capitolul XV. Spaniola lui Jaques Paganel

După ce călătorii îl mângâiară cu toții pe cel mai mic dintre copiii căpitanului Grant, se uitară și după salvatorul lui. Condorul fusese doborât de un patagonez înalt și voinic, îmbrăcat și vopsit pe față după obiceiul patagonezilor. Își exprimară cum putură recunoștința, iar el răspunse cu câteva cuvinte în limba spaniolă.

Apelară la Paganel ca să se înțeleagă cu patagonezul, dar acesta nu înțelegea nici un cuvânt din cele rostite de geograful francez, care învățase atât de sârguincios limba spaniolă. Numai când văzură cartea după care studiase el, înțeleseră ceilalți ce se întâmplase: distratul Paganel învățase limba portugheză.

După ce au râs cu toții pe săturate, Paganel reuși totuși să se înțeleagă cu patagonezul, fiindcă limba portugheză are multe asemănări cu limba spaniolă. Omul se numea Thalcave și era călăuză de meserie. El se oferi să-i conducă la tabăra indiană, ca să cumpere mâncare și cai, ceea ce făcură de îndată.

Capitolul XVI. Rio Colorado

A doua zi, de dimineață, porniră la drum. Porniră călare pe caii cumpărați, iar Thalcave pe calul său, un cal argentinian minunat, pe nume Thauka (Pasăre). Străbătură pampasul, apoi niște dune de nisip, înfruntară pampero, un vânt foarte uscat, întâlniră drumuri pline de oseminte arse de soare.

Mergeau urmând linia dreaptă a paralelei 37°, prin pampas. După două-trei zile, Thalcave îi întrebă, nedumerit, încotro se îndreptau. Cu mare efort, Paganel îi explică cum stăteau lucrurile. Thalcave înțelese foarte bine și nu numai atât, le spuse că el știe ceva despre un prizonier european. La tribul condus de casicul Calfucura, se afla cam de doi ani un prizonier european, un bărbat puternic și curajos.

Porniră mai departe și ajunseră la râul Colorado. Îl traversară pe un pod, căci era prea lat și caii nu l-ar fi putut trece înot. Mai merseră două zile și ajunseră la Lacul Amar, unde urletele maimuțelor și câinilor sălbatici nu îi lăsară să doarmă deloc.

Capitolul XVII În pampas

Străbătură timp de încă o zi și jumătate ierburile grase al pampasului, după care covorul de iarbă începu să cedeze locul unor plante obișnuite solurilor aride: scaieți, mici arbuști spinoși. Asta însemna că nu vor mai găsi apă cu ușurință. Cădura soarelui și lipsa oricărei umbre îi chinuiră ziua, așa cum țânțarii îi chinuiră noaptea.

A doua zi, Paganel, maiorul Mac Nabbs și lordul Glenarvan avură o discuție aprinsă, pe un ton care îi miră și pe ei. Thalcave îi lămuri că asta este din cauza vântului de nord, care îi făcea pe oameni să ajungă și la crime.

Ajunși, în sfârșit, la lacul Salinas, avură de suportat o dezamăgire: lacul secase.

Capitolul XVIII În căutare de provizii și de apă dulce

Setea începu să-i chinuie pe călători. La propunerea lui Thalcave se împărțiră în două grupuri. Călăuza, lordul Glenarvan și Robert porniră înainte, să caute un râu. Ceilalți, care aveau caii mai obosiți, își continuară încet drumul pe linia paralelei 37°. Aceștia aveau să fie călăuziți de Paganel, care cunoștea locurile perfect, după hărțile studiate în cabinetul său de la Paris.

Grupul lui Thalcave străbătu câmpia formată din pământ impregnat cu sare. Thalcave și lordul Glenarvan îl admirară pe Robert Grant pentru felul în care călărea. Glenarvan îl lăudă și îi spuse că, chiar dacă dorea să devină marinar, asta nu îl împiedica să devină un călăreț desăvârșit. După amiază, când deja caii nu mai puteau să meargă, ajunseră la râul Guamini și își refăcură cu toții forțele.

Pe seară porniră la vânătoare și masa care avea să-i aștepte și pe ceilalți fu destul de bogată, cu potârnichi, un porc sălbatic, un nandu, struț de pampas și un armadillo, un fel de tatu cu carapace.

* * * 

Urmează Copiii căpitanului Grant (6)

Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă !