COPIII CĂPITANULUI GRANT. Povestire pe scurt (4)

roman de Jules Verne

Capitolul XI. Străbătând Chile

Lordul Glenarvan angajă un catapaz (catârgiu-șef), care urma ca, împreună cu doi peoni (argați băștinași), un băiat și zece catâri, să-i ajute să traverseze Anzii Cordilieri. Nouă catâri duceau călătorii și bagajele. În fruntea lor mergea întotdeauna mandrina, o iapă mică cu clopoței, pe care o mâna băiatul.

Pe acest drum nu existau hanuri. Călătorii aveau să aibă drept mâncare carne uscată, orez cu piper și vânatul ocazional. De băut: apă din izvoare și pâraie. Așternuturi aveau să le fie blănurile de oaie din care erau făcute șeile. Îmbrăcară costumul chilian, căci poncho-ul, pătura deasă cu o gaură în mijloc, care se trăgea pe cap, era o bună apărare împotriva frigului ce-i aștepta pe crestele Anzilor.

Dis-de-dimineață porniră la drum și se opriră abia seara, în orașul Arauco. Căutară informații despre naufragiați, dar nu aflară nimic ce ar fi putut să-i bucure pe copiii capitanului Grant. Porniră iar la drum prin pampas și, după vreo două zile, ajunseră la poalele munților.

Capitolul XII. În văzduh, la douăsprezece mii de picioare

Acum începea partea grea a călătoriei. Existau în zonă trei trecători prin care puteau traversa Anzii. O aleseră pe cea mai apropiată de paralela 37.

Urcară o zi și o noapte, apoi încă o zi. Ajunseră la douăsprezece mii de picioare înălțime (aproape 4000 de metri), într-un aer foarte rarefiat și un frig îngrozitor, pe un platou unde se părea că nu există nici o posibilitate de a se adăposti. Noroc cu vederea pătrunzătoare a maiorului Mac Nabbs, care observă un bordei.

Capitolul XIII. Coborârea de pe Cordilieri

Bordeiul era aproape îngropat în zăpadă. Wilson și Mulrady săpară cu îndârjire o jumătate de oră și eliberară ușa. Înăuntru era loc suficient pentru zece oameni, ba era chiar și o vatră.

Glenarvan, Paganel și Wilson porniră imediat să caute ceva de ars în vatră. Adunară păturile uscate de licheni care acopereau stâncile și o plantă ale cărei rădăcini puteau fi arse. Se întoarseră și aprinseră focul în vatră, fierseră o cafea, apoi mâncară și băură. Noaptea se lăsase demult când auziră niște urlete. Ieșiră din bordei și își dădură seama că se apropie într-o goană turbată niște animale care urlau înspăimântate. Trecură pe lângă ei, doborându-i la pământ. Mac Nabbs, cel mai calm dintre ei, doborî și el unul cu un foc de armă.

Se întoarseră în bordei și, la lumina focului din vatră, văzură animalul, pe care Paganel îl recunoscu imediat ca fiind un guanaco (o specie de lamă sălbatică). Îl transformară imediat în friptură. După gustul amar al cărnii, Paganel deduse că animalele făcuseră un drum lung și istovitor.

Se culcară. Cuprins de neliniște, Glenarvan nu putu să adoarmă. Auzea zgomote ciudate, bubuituri, și se întreba mereu ce anume i-ar fi putut pune pe o asemenea goană pe bieții guanaci. Deodată bubuiturile se auziră și mai tare, pământul se clătină, bordeiul se prăbuși. Era un cutremur, iar platoul pe care se aflau călătorii porni cu tot cu ei la vale, cu mare iuțeală. Se agățară cu disperare de tufele de licheni și de stânci, năuciți, fără a putea să strige sau să facă vreo mișcare.

După un timp, o zguduitură violentă îi aruncă de pe platou. Alunecarea se oprise. Se uitară unii după alții. Lipsea tocmai unul dintre copiii căpitanului Grant, Robert.

Capitolul XIV. Împușcătura providențială

Platoul călător îi dusese la șes și călătorii s-ar fi bucurat de această șansă de a coborî atât de repede din munți, dacă nu l-ar fi pierdut pe Robert. Căutările lor, timp de multe ceasuri, nu avură nici un rezultat.

Glenarvan, care îl privea pe Robert ca pe un fiu, cutreieră toată noaptea munții, strigându-l pe nume. A doua zi. ceilalți îi cerură să plece, căci se sfârșea hrana. El mai ceru o oră de căutare, apoi încă una și încă una, dar în zadar.

Când să plece, zăriră un condor. Uriașa și puternica pasăre ridică în gheare ceva de pe stânci. Un foc de armă răsună și condorul, lovit în cap, plană cu aripile larg deschise până la pământ fără să lase prada din gheare. Alergară la el. Sub condor se afla, viu, Robert, cel mai mic dintre copiii căpitanului Grant.

* * * 

Urmează Copiii căpitanului Grant (5)

Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă !