COPIII CĂPITANULUI GRANT. Povestire pe scurt (15)

roman de Jules Verne

Capitolul V Mateloții improvizați

Căpitanul și echipajul lui Macquarie fugise peste noapte cu singura barcă existentă pe vas. John Mangles arătă că erau numai două posibilități: fie să despotmolească vasul și să ajungă cu el la Auckland, fie să construiască o plută și să ajungă pe țărm, urmând să meargă pe uscat până la Auckland. Paganel insistă imediat să despotmolească vasul, ca să evite mersul pe uscat.

Examinară întâi fundul vasului. Nu existau spărturi periculoase, în cală era puțină apă, care putea fi scoasă ușor cu pompele. Intrară în apă și descoperiră că vasul nu eșuase pe stânci, așa cum crezuseră, ci pe un banc de nisip, iar cârma era liberă. Luară măsuri pentru despotmolirea vasului și așteptară fluxul. Toți participară la muncă, inclusiv lady Glenarvan și copiii capitanului Grant.

Folosind instrumentele rudimentare de la bord, John Mangles stabili poziția în care se aflau. După socotelile lui, până la Auckland era un drum scurt, așa că aveau să ajungă repede, dacă despotmoleau vasul. Din păcate, fluxul nu reuși decât să miște vasul în loc, dar nu îl desprinse de bancul de nisip. Așteptară încă un flux, dar nici acesta nu reuși să clintească vasul. Deveni evident că nici vântul, nici marea nu vor reuși să miște vasul din loc.

Capitolul VI În care canibalismul este tratat în mod teoretic

Se apucară atunci să facă o plută din bucăți desfăcute din vasul Macquarie, ca să ajungă la țărm. Paganel întrebă dacă nu se poate merge cu pluta pe lângă țărm, până la Auckland. Îi spuseră că nu se poate și atunci el le dezvălui pericolele pe care le reprezentau cruzii indigeni canibali. Cel care se înspăimântă cel mai mult fu cel mai mic dintre copiii căpitanului Grant, dar nu pentru el, ci pentru sora lui și pentru lady Helena.

Întrebat cum de nu reușiseră misionarii creștini să stârpească acest obicei, Paganel arătă că obiceiul canibalismului era foarte vechi la băștinașii neo-zeelandezi  și că însăși religia lor păgână justificase acest obicei, născut din foametea încercată de oameni în perioada când vânatul era foarte rar.

 Capitolul VII Călătorii acostează în sfârșit la țărmul de care ar fi trebuit să se ferească

Călătorii hotărâră să pornească, totuși spre țărm, fiindcă nu aveau ce ajutor să aștepte, pe acolo nu treceau nave, iar a lor putea fi sfărâmată oricând de un val mai puternic.

Încărcară provizii și arme pe plută, precum și o ancoră, pentru cazul în care i-ar fi prins refluxul pe drum, ca să nu-i ducă cumva în larg. Înaintară destul de bine până la amiază, dar nu ajunseră la mal. În drum întâlniră și barca de pe Macquarie, spartă și răsturnată, semn că echipajul și căpitanul corăbiei își găsiseră sfârșitul în apele mării.

Sosirea refluxului îi obligă pe călători să arunce ancora. Mâncară și se odihniră, așteptând dimineața ca să-și reia călătoria. Dimineață, însă, ancora nu mai putu fi scoasă din nisipul de pe fund. John Mngles tăie odgonul cu care era legată, socotind că vor ajunge la țărm și nu va mai avea nevoie de ancoră. Cu greu, ajunseră până la vreo cincizeci de metri distanță de țărm, unde pluta se împotmoli, și ea, într-un banc de nisip. Țărmul era însă aproape și apa mică, așa că, în curând, fură cu toții pe mal.

Capitolul VIII Evenimentele la zi în țara în care se aflau călătorii

De îndată ce ajunseră la țărm începu o ploaie puternică. Se adăpostiră într-o grotă, în care găsiră iarbă de mare uscată, așa că putură să aprindă un foc. Ploaia dură ore în șir, timp în care Paganel le vorbi tovarășilor săi despre situația din acea țară.

De la descoperirea țării de către Tasman, timp îndelungat Noua Zeelandă fusese vizitată de misionari, mai ales anglicani. Aceștia convinseseră șefii indigeni, cu timpul, să ceară protecție reginei Angliei. După un timp sosiră trupele engleze, care, spuneau ei, aveau să le asigure drepturile și libertatea. În schimbul lor, însă, erau obligați să își vândă reginei Victoria proprietățile. Englezii deveniseră stăpâni pe principalele puncte ale țării, dar șefii neo-zeelandezi organizară lupta pentru a-și apăra proprietățile, astfel că, și în urmă cu șase luni, când călătorii părăsiseră Europa, în Noua Zeelandă era război.

* * * 

Urmează Copiii căpitanului Grant (16)

Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă !