roman de JACK LONDON
5. Truda pe pistă
Când reveniră, toți câinii erau sleiți de puteri și erau grav răniți la picioare. Cum nu mai erau de folos poștei, fură vânduți unor americani, Hal și Charles. Împreună cu Mercedes, soția lui Charles și sora lui Hal, voiau să plece în Nord, să caute aur, deși erau total lipsiți de orice experiență.
În tabăra noilor stăpâni, Buck văzu cum cei doi bărbați strânseră cortul și o mulțime de lucruri, pe care le așezară grămadă în sanie, asaltați de sfaturi și observații de la Mercedes. Vecinii le spuseră că sania e prea încărcată, dar nu îi ascultară. Câinii obosiți nici nu putură să urnească din loc sania și atunci Hal începu să-i bată cu biciul.
Câinii făcură eforturi adunându-și toate puterile, dar tot nu reușiră să clintească sania din loc. Hal începu să-i lovească cu sălbăticie. Unul dintre privitori, de mila câinilor, îi învăță pe cei doi cum să spargă gheața din jurul tălpilor, ca să ajute animalele să urnească sania. Așa făcură și sania porni, în sfârșit, numai că la prima cotitură, lucrurile se răsturnară. Trecătorii spuseră și ei să renunțe la jumătate din lucruri și să mai cumpere niște câini.
Hal și Charles urmară sfatul, dar bagajele tot erau prea multe, iar cei șase câini cumpărați nu știau să tragă la ham. Cei doi bărbați erau mândri că au acum paisprezece câini, numai că sania nu putea transporta mâncare pentru atâția câini ca să le ajungă până la Dawson.
Porniră la drum, dar merse foarte greu. În fiecare zi, se opreau de câteva ori ca să rearanjeze bagajele. Câinii obosiți trăgeau greu și li se mări rația de mâncare, deși ei aveau nevoie de odihnă. După un timp, călătorii descoperiră că hrana câinilor nu va ajunge până la capătul drumului și atunci porția fu redusă la jumătate.
Epuizați de oboseală și de foame, câinii începură să moară unul câte unul. Călătorii se certau tot timpul și erau duri cu animalele. Rămăseseră numai șapte câini când veni primăvara și începu dezghețul. Gheața de pe râul Yukon, pe care mergeau ei, începu și ea să se topească.
Ajunseră la tabăra lui John Thornton. Omul le spuse că e periculos să își continue drumul, fiindcă gheața se poate sparge sub picioarele lor în orice clipă. Hal nu ascultă și voi să mâne câinii mai departe, dar aceștia nu voiră să se ridice. Îi biciui nemilos și se ridicară încet, unul după altul, numai Buck refuză să se miște. Simțise gheața subțire sub picioare și presimțise ce urma să se întâmple.
Dacă văzu că Buck nu se clintește, Hal lăsă biciul și luă bâta. Aproape mort, Buck nu mai simțea nimic. John Thornton îl îmbrânci pe Hal și îi tăie curelele lui Buck. Hal renunță la câine, fiindcă tot nu mai putea să tragă. Plecară mai departe, iar Thornton și Buck rămaseră privind după ei. După un scurt timp gheața se sparse și se duse la fundul apei, cu sanie, cu oameni și cu câini.
În tabăra noilor stăpâni, Buck văzu cum cei doi bărbați strânseră cortul și o mulțime de lucruri, pe care le așezară grămadă în sanie, asaltați de sfaturi și observații de la Mercedes. Vecinii le spuseră că sania e prea încărcată, dar nu îi ascultară. Câinii obosiți nici nu putură să urnească din loc sania și atunci Hal începu să-i bată cu biciul.
Câinii făcură eforturi adunându-și toate puterile, dar tot nu reușiră să clintească sania din loc. Hal începu să-i lovească cu sălbăticie. Unul dintre privitori, de mila câinilor, îi învăță pe cei doi cum să spargă gheața din jurul tălpilor, ca să ajute animalele să urnească sania. Așa făcură și sania porni, în sfârșit, numai că la prima cotitură, lucrurile se răsturnară. Trecătorii spuseră și ei să renunțe la jumătate din lucruri și să mai cumpere niște câini.
Hal și Charles urmară sfatul, dar bagajele tot erau prea multe, iar cei șase câini cumpărați nu știau să tragă la ham. Cei doi bărbați erau mândri că au acum paisprezece câini, numai că sania nu putea transporta mâncare pentru atâția câini ca să le ajungă până la Dawson.
Porniră la drum, dar merse foarte greu. În fiecare zi, se opreau de câteva ori ca să rearanjeze bagajele. Câinii obosiți trăgeau greu și li se mări rația de mâncare, deși ei aveau nevoie de odihnă. După un timp, călătorii descoperiră că hrana câinilor nu va ajunge până la capătul drumului și atunci porția fu redusă la jumătate.
Epuizați de oboseală și de foame, câinii începură să moară unul câte unul. Călătorii se certau tot timpul și erau duri cu animalele. Rămăseseră numai șapte câini când veni primăvara și începu dezghețul. Gheața de pe râul Yukon, pe care mergeau ei, începu și ea să se topească.
Ajunseră la tabăra lui John Thornton. Omul le spuse că e periculos să își continue drumul, fiindcă gheața se poate sparge sub picioarele lor în orice clipă. Hal nu ascultă și voi să mâne câinii mai departe, dar aceștia nu voiră să se ridice. Îi biciui nemilos și se ridicară încet, unul după altul, numai Buck refuză să se miște. Simțise gheața subțire sub picioare și presimțise ce urma să se întâmple.
Dacă văzu că Buck nu se clintește, Hal lăsă biciul și luă bâta. Aproape mort, Buck nu mai simțea nimic. John Thornton îl îmbrânci pe Hal și îi tăie curelele lui Buck. Hal renunță la câine, fiindcă tot nu mai putea să tragă. Plecară mai departe, iar Thornton și Buck rămaseră privind după ei. După un scurt timp gheața se sparse și se duse la fundul apei, cu sanie, cu oameni și cu câini.
Bravo
RăspundețiȘtergere