povestire de IONEL TEODOREANU
din ciclul ”În casa bunicilor”
Bunica veni ca o vijelie, cu ochii împungând, cu gura strânsă, cu nasul ascuţit. Îl zmuci de umăr pe nepot şi îl întrebă ce e "asta". Nepotul, palid, fără voce, spuse că e un pachet de ţigări. Ea întrebă de unde au apărut ţigări în casa ei şi tăcu, privindu-l fioros ca o gură de tun. El, blând ca iedul în gura lupului, abia şopti că poate le-a uitat tată-su.
Bunica îşi înfipse unghiile în urechea nepotului şi îl somă, crescând ca un gheţar când iese din apă, să spună drept.
Nepotul se făcu mititel şi, îngheţat, recunoscu că fumează. La celelalte întrebări ale bunicii răspunse că a învăţat singur, că îi place, că părinţii nu ştiu. Bunica oftă şi îi dădu ţigările înapoi. Nepotului nu îi veni să creadă.
Când apăru bunicul, bunica îl împinse cu grabă pe nepot spre odaia lui şi... ce a spus bunica ? I-a spus să nu afle bunicu-său, că va fi prăpăd !
Sfârșit
Sursa fotoDin ciclul În casa bunicilor poți să citești și:
- Bunicul a fost, bunica este
- Ce a spus bunicul
- Motanul bunicului
Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !