roman de JULES VERNE
Capitolul XI Un punci oferit regelui din Kazonde
Pe la ora patru după-amiază, în bubuit de tobe, regele Moini Lungga sosi în vizită la târgul în care Dick Sand, căpitan la cincisprezece ani, își aștepta moartea. Regele era însoțit de un alai numeros: soțiile sale și sclavele lor, dregători, șefi militari, soldați, sclavi. Negustorii îi ieșiră în întâmpinare, în frunte cu Alvez.
Împopoțonat cu o coroană caraghioasă, îmbrăcat cu două șorțuri din piele vechi și murdare, dar împodobite cu perle, încălțat cu niște cizme galbene și purtând pe nas ochelarii ce fuseseră ai vărului Benedict, iar la gât lupa acestuia, prinsă de un lanț, regele arăta ca o paiață. Aprovizionat cu băuturi tari de Alvez, permanent și din belșug, el era permanent îmbibat cu alcool ca un burete.
Prima soție a regelui, Moina, singura care purta titlul de regină, o femeie de vreo patruzeci de ani, arăta aproape ca și soțul ei și era o mare zgripțuroaică.
În urma Moinei veneau dregătorii civili și militari. Aceștia se remarcau prin faptul că fiecăruia îi lipsea câte ceva: fie o ureche, fie nasul, fie un ochi, fie o mână, urmare a toanelor regale.
Dând de Alvez, regele, care duhnea de la distanță a alcool, îi ceru băutură. La un semn al lui Negoro, Alvez îndrăzni să ceară în schimbul alcoolului sângele unui alb, al lui Dick Sand. Regele fu de acord, iar Alvarez promise că îl va trata cu punci, o băutură care arde cu flacără. Bețivul se bucură nespus, crezând că va bea punciul chiar așa, aprins.
Se înseră. Sclavii, și cei vânduți și cei nevânduți, fură închiși în barăci. În mijlocul pieței fu adus un cazan mare de aramă, cu o capacitate de o sută de litri. Alvez puse să fie turnate în el butoaie cu alcool, iar în alcool turnă scorțișoară, piper și alte mirodenii. Regele se repezi spre cazan. Alvez îi puse o torță aprinsă în mâini și regele dădu foc alcoolului. Negustorul de sclavi amesteca băutura cu un polonic. Nerăbdător, regele îi luă polonicul, îl umplu cu punci în flăcări și îl duse la gură. Plin de alcool, luă foc chiar în acea clipă. Un sfetnic sări să-l stingă, dar se aprinse și el, fiind îmbibat cu alcool ca și regele lui. Nu după mult timp, pe locul în care se aflaseră cei doi rămase numai scrum și oase.
Capitolul XII O înmormântare regească
Ca să scape de acuzația că a pricinuit moartea regelui, Alvez răspândi zvonul că regele avusese o moarte supranaturală, iar focul ce cuprinsese trupul său era un foc sfânt. Regina Moina, succesoarea regelui mort, hotărî ca soțul ei să fie înmormântat chiar a doua zi, cu toate onorurile.
Băștinașii ridicară un stăvilar, pentru a devia temporar râul din apropiere. În albia secată avea să fie săpat mormântul regelui, iar după înmormântare stăvilarul avea să fie dărâmat și râul avea să-și reia cursul lui firesc.
În timpul acela, Dick Sand, legat fedeleș în temniță, auzi un râcâit pe sub ușă. Apăru laba lui Dingo, dar câinii tribului îl simțiră și începură să latre. Dingo fugi, iar Dick Sand rămase din nou fără nici o nădejde.
O dată săpată groapa, uriașă, ea fu căptușită cu trupurile a cincizeci de sclave din casa regală. Într-un vacarm de urlete, duruit de tobe, focuri de armă, dansuri funebre, vrăji și descântece, fu adus pe un fel de catafalc așa-zisul trup al regelui. De fapt era o împletitură de nuiele, în care se aflau cenușa și oasele. Împletitura fusese acoperită cu haine și podoabe ale regelui.
Catafalcul era înconjurat de soțiile de rangul doi, dintre care unele, alese de Moina, aveau să-l însoțească pe rege în mormânt. Odată ce rămășițele regelui fură coborâte în mormânt, înconjurat de patru soții, se văzu că, la capătul celălalt al gropii se află un stâlp, de care era legat Dick Sand, capitan la cincisprezece ani. Stăvilarul fu deschis puțin câte puțin, pentru a le prelungi chinurile morții celor aflați în groapă. Încet, încet, groapa se umplu cu apă și râul își reluă vechiul curs.
* * *
Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !