roman de JULES VERNE
41
Sosește dimineața stabilită pentru aruncarea în aer a stâncii care stătea în drumul călătorilor și îi oprise din a lor călătorie spre centrul Pământului. Profesorul Lidenbrock și Hans așteaptă pe plută, iar Axel se duce să aprindă fitilul. Revine repede, suie pe plută și se îndepărtează de țărm.
În clipa exploziei se cască o prăpastie uriașă, în care se prăvălește toată apa mării, ca un vârtej, care poartă deasupra lui pluta cu cei trei. Lumina dispare și se face un întuneric de nepătruns.
Călătorii se țin strâns unul de altul și de o frântură de catarg. Apa coboară cu o viteză uriașă, iar pluta se învârtește dusă de vârtej. După un lung răstimp însă, pluta se oprește brusc, iar de jos țâșnește o trombă imensă de apă care aproape îi îneacă pe profesor, pe Axel și pe Hans.
42
Unchiul simte că pluta începe să urce. Hans aprinde torța, iar profesorul își dă seama ce se întâmplase. Apa ajunsese în fundul puțului strâmt în care se prăvălise, iar acum îl umple cu mare viteză. Cum vârtejul de apă le luase proviziile, ca și mare parte din bagaje, cei trei mănâncă ultima rezervă de mâncare, neștiind cu ce se vor hrăni în zilele ce urmează.
Temperatura aerului crește simțitor. Axel bagă mâna în apă și constată că și aceasta este fierbinte. Busola o ia razna, iar cei trei presimt că se apropie o catastrofă.
43
Semnele amenințătoare se înmulțesc. Se aud fără încetare lungi bubuituri, pereții puțului se mișcă, apa clocotește, iar vaporii sunt tot mai groși și mai fierbinți. Axel îi spune unchiului că îi așteaptă o nenorocire, dar profesorul Lidenbrock spune că urmează o erupție și e tare mulțumit. Socotește că o erupție este singurul mijloc prin care ar mai putea ajunge înapoi, la suprafața Pământului.
Apa se transformă în pastă de lavă, care urcă cu intermitențe, ceea ce îl face pe Axel să creadă că se află într-un mic canal secundar al vulcanului, nu în cel principal. Tânărul se întreabă unde îi va arunca erupția, gândind că tot pe undeva prin nord.
Lava și cenușa înconjoară pluta călătorilor, atinsă din toate părțile de limbi mari de foc. Ei se simt ca aceia legați la gurile de tun, ce așteptă să fie împrăștiați prin văzduh când pornește proiectilul.
44
Călătorii se trezesc azvârliți la suprafață de erupție, pe povârnișul unui munte, în bătaia unui soare arzător. Se aflau pe o insulă. La poalele vulcanului, nu prea înalt, se zăreau vii și livezi de smochini și măslini. În depărtare se zărea un munte foarte înalt, din vârful căruia ieșea o coloană de fum. Era evident că nu se află în regiunile reci din nord, deși busola le arătase tot timpul că se deplasează spre acest punct cardinal.
Coborând la poalele muntelui, întâlnesc un băiețaș pe care îl întreabă în toate limbile cunoscute de ei unde se află. Cu greu, află de la el că micul vulcan este Stromboli. Se aflau în Italia, iar vulcanul cel mare din depărtare era Etna.
Călătorii se îndreaptă către port, profesorul bombănind într-una că nu înțelegea de ce ei ajunseseră în sudul Europei, în timp ce busola arătase tot timpul că se îndreaptă spre nord.
45
Cei trei ajung, în sfârșit, înapoi la Hamburg. Profesorul e înconjurat de glorie, ține conferințe, iar lucrarea O călătorie spre centrul Pământului e vestită în lumea întreagă. Axel se însoară cu Graüben și e fericit. Într-o bună zi, are revelația că busola fusese dereglată de furtuna electrică de pe marea subterană, Marea Lidenbrock, astfel că profesorului îi dispare și ultimul motiv de supărare.
Sfârșitul povestirii pe scurt a romanului ”O călătorie spre centrul Pământului”
Dintre povestirile pe scurt ale romanelor lui Jules Verne mai poți citi:
Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă !
Super
RăspundețiȘtergereMultumesc
ȘtergereMulțumesc
RăspundețiȘtergereCu plăcere!
Ștergere