BIETUL IOANIDE. Povestire pe scurt (1)

roman de GEORGE CĂLINESCU

Publicat pentru prima oară în anul 1953.

Partea întâi

Capitolul I

Gaittanny îi amintește lui Ioanide că a doua zi sunt invitați la ceai la Saferian Manigomian. Bietul Ioanide refuză, invocând motive absurde, cum ar fi excesul de vegetație din curte, care îl deranja ca arhitect, obligația de a asculta pendulul (despre care se știa că, de fapt, îi plăcea foarte mult), vechimea ceștilor sau aspectul apusului văzut din acea casă. De fapt, i se rupsese singura cravată pe care ar fi putut să o poarte.

A doua zi, în casa armeanului Manigomian se adună, în jurul sofalei pe care era așezată gazda, Angela Valsamaky, Panait Suflețel, Dan Bogdan, Ion Pomponescu, Bonifaciu Hagienuș, Andrei Gulimănescu, Gonzalv Ionescu, Gaitanny și nelipsiții Smarandache și Smarandachioaia.

În mirosul puternic de cafea, se află numeroase mobile, picturi, obiecte decorative, covoare și chilimuri. Provocați  de relatarea lui Gaittany, oaspeții încep să vorbească despre Ioanide. Dan Bogdan îl prețuiește ca arhitect pe Ioanide și spune că există oameni care îl consideră un geniu, spre nemulțumirea lui Ion Pomponescu, fost ministru, care încearcă să mai micșoreze meritele celui absent.

Se vorbește apoi despre soția lui Ioanide, Elvira, și copiii lui, Pica, de douăzeci și doi de ani și Tudor, cu un an-doi mai mic decât sora lui. Ioanide convenea cu proprietarii caselor pe care le construia să locuiască acolo timp de un an-doi, așa că se muta mereu.

Oaspeții și gazda trec în altă încăpere, unde se află ceaiul, dar și cafeaua și gustări, alături de tăvi cu migdale, stafide, năut, smochine și corăbioare. Tot aici se află și faimosul pendul. La ora șase tac toți ca să îl asculte. Când se oprește, toți observă că în pragul ușii se află Ioanide, care ascultase și el.

În timpul conversației, Ioanide observă cu tristețe semnele îmbătrânirii la madam Valsamaki-Farfara, de aceeași vârstă cu el. Pomponescu povestește cu modestie prefăcută despre o călătorie în Africa, urmărit cu servilism numai de aceia care ar fi avut ceva de cerut posibilului viitor ministru.

Ioanide nu participă la conversație, fiind cu gândul la Gonzalv Ionescu, pentru care avea o veste. Acesta pândea de multă vreme o catedră universitară de geografie și ar fi făcut absolut orice ca să o obțină. Până la urmă îi spune că Ermil Conțescu, titularul catedrei pe care o dorea, avusese un atac de apoplexie și că dorea ca la catedră să îi urmeze ginerele său. Gonzalv nu stă pe gânduri, împarte un teanc de broșuri din servieta lui, mereu plină de hârțoage, și părăsește tulburat casa.

Hagienuș nu e nici el prea atent la ce vorbesc ceilalți. Se gândește la Ioanide, pe care îl surprinsese chiar în acea zi și chiar acolo, mai devreme, sărutându-se cu tânăra și oacheșa Sultana, fiica lui Manigomian. Văduvul Hagienuș, el însuși un Silen,  trăia cu o tânără guvernantă, pe care copiii lui o izgoneau dacă nu primeau bani. Tocmai pentru bani venise el mai devreme, să împrumute de la Saferian. De altfel, Hagienuș, doctor în limbi orientale și înalt funcționar în ministerul culturii, împrumutase bani și de la Suflețel, profitând de arzătoarea dorință a acestuia de a deveni directorul unei pinacoteci situate într-o casă boierească cu parc și prevăzută cu un apartament pentru directorul său.

 * * *

Sursa foto

Urmează Bietul Ioanide (2)

Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă !