Regele Krakus se tot gândea cum să-și scape supușii de balaurul din vârful stâncii, dar nu găsea nici un mijloc potrivit. Într-o noapte, când nu putea să doarmă din cauza acestor gânduri, îl chemă pe Skuba să se sfătuiască.
Skuba spuse că poate ar fi bine să înjunghie o oaie și să-i scoată măruntaiele, iar în locul lor să pună pucioasă și păcură. Să arunce apoi oaia în drumul balaurului și acesta o va înghiți. Păcura și pucioasa îi vor arde burta și îl vor omorî.
Regelui Krakus i se păru bun gândul lui Skuba. A doua zi, o oaie fu pregătită întocmai după spusele lui Skuba și, pe înserat, regele Krakus, prințul Krak și Skuba plecară călare spre stanca balaurului. Prințul Leh nu voise să meargă, ba chiar spera, în sinea lui, ca balaurul din varful stancii să-i mănânce pe tatăl și pe fratele lui, ca să rămână el rege peste țară.
Cei trei călăreți ajunseră noaptea pe drumul din apropierea stâncii. Lăsară oaia în mijlocul drumului și rămaseră să aștepte în liniște apariția balaurului. Deodată o lumină izbucni în același timp cu un urlet groaznic. Era balaurul, cobora de pe stâncă în căutarea prăzii.
Urletul balaurului sperie caii, care o luară la fugă. După miezul nopții, în curtea palatului intrară trei cai, cu numai doi călăreți: regele Krakus și prințul Krak. Pe calul lui Skuba nu se afla nimeni.
Pe când regele, prințul Krak și domnița Wanda erau foarte amărâți pentru pierderea unui om atât de devotat ca Skuba, în curtea palatului se auziră strigăte de bucurie. Era Skuba, în fruntea țăranilor, bucuroși că scăpaseră de balaurul din vârful stâncii.
Skuba povesti următoarele: speriat, calul său îl aruncase în drum când o luase la fugă. Skuba se ridicase cu ultimele puteri și fugise către un stejar de la marginea drumului. S-a urcat în copac și s-a ascuns cât a putut de bine printre frunze și ramuri. Balaurul s-a repezit la oaie și a înghițit-o dintr-o dată. La scurt timp, a început să urle, căci păcura și pucioasa începuseră să-l ardă pe dinăuntru. Balaurul s-a târât urlând până la malul râului Vistula și a început să bea apă. După o vreme se auzi un zgomot ca bubuitul tunului: balaurul plesnise.
A doua zi de dimineață, regele și supușii lui merseră la malul râului Vistula să vadă leșul balaurului. Regele Krakus hotărî să-și construiască un palat regal chiar acolo unde trăise balaurul din varful stancii, iar de jur împrejur să clădească un oraș ce se va numi Krakau (Cracovia). Astfel oamenii își vor aminti mereu de regele Krakus și de fiul său, prințul Krak. Până în ziua de astăzi există palatul, numit castelul de la Wawel, precum și orașul Cracovia, fostă capitală a regilor polonezi.
Sfârșitul povestirii pe scurt a legendei ”Balaurul din vârful stâncii”
Alte povestiri după basmele lui N.Batzaria pe care le poți citi aici:
Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !