PASĂREA ADEVĂRULUI. Povestire pe scurt (1)

Poveste spaniolă din volumul ”Povești de aur” de Nicolae Batzaria

Trei surori stăteau de vorbă în curtea casei lor sărăcăcioase și spuneau cu cine ar dori să se mărite. Nu știau că le aude chiar regele. Cea mai mare ar fi vrut să-l ia de bărbat pe bucătarul regelui, ca să poată mânca cele mai bune mâncăruri. Cea mijlocie l-ar fi vrut pe cofetarul regelui, ca să poată să mănânce toată ziua prăjituri. Cea mai mică și cea mai frumoasă dintre surori ar fi dorit să se mărite chiar cu regele. Ea i-ar fi dăruit doi copii, un băiețel viteaz și o fetiță frumoasă.

În ziua următoare, fetele fură chemate la palatul regal. Sora cea mare fu măritată cu bucătarul regelui, cea mijlocie cu cofetarul regelui, iar pe cea mică o luă de soție regele însuși.

După vreun an, regele fu nevoit să plece la război. Chiar după ce plecă, regina născu doi gemeni, băiat și fată. Cele două surori ale reginei, invidioase, luară copiii, îi puseră într-un coșuleț și aruncară coșulețul în râu. După aceasta, ele scriseră regelui că regina a născut doi copii, dar i-a prăpădit. Regele, mânios, veni cât putu de repede acasă. El porunci ca regina să fie aruncată într-o temniță întunecoasă și să nu mai fie scoasă niciodată afară.

Coșulețul fu dus de ape la marginea grădinilor unui negustor bătrân și bogat. Negustorul și soția lui luară cei doi copii să-i crească și îi botezară Juanillo și Juanilla (pronunță Huanilo și Huanila), adică Ionel și Ionela. Când copiii se făcură de cincisprezece ani, mama care îi crescuse muri. Negustorul simți că îi vine și lui ceasul cel de pe urmă și le spuse copiilor povestea lor,. Le lăsă lor toate averile lui. Le ceru să nu se despartă niciodată unul de celălalt și, după ce va muri el, să-și caute părinții adevărați și să se poarte frumos cu ei.

După un an, se întâmplă ca soția bucătarului să-i vadă pe cei doi frați și să-și dea seama cine sunt. Speriată, îi spuse și surorii sale, soția cofetarului. Ele tocmiră o vrăjitoare care le promise că va face în așa fel încât cei doi frați să moară.

Într-o dimineață, pe când Juanillo plecase la vânătoare, vrăjitoarea merse la poarta casei și îi spuse Juanillei că din grădina lor lipsește ceva. Dacă ar fi avut câteva picături de apă de argint, le-ar fi turnat în eleșteul din mijlocul grădinii și toată apa ar fi strălucit ca argintul. O învăță apoi pe fată să-i ceară fratelui ei să-i aducă această apă de la Fântâna de Argint din Muntele Minunilor.

Juanilla îi spuse fratelui ei. Acesta luă un ulcior, sări pe cal și porni spre Muntele Minunilor. La poalele muntelui întâlni un pustnic care îi spuse că va întâlni un leu lângă fântână. Dacă leul va ține ochii închiși, să nu se miște, fiindcă atunci leul pândește. Dacă va avea ochii deschiși, să umple repede ulciorul cu apă și să plece iute. Atunci leul doarme, dar se poate trezi, fiindcă are somnul ușor.  Așa făcu Juanillo și aduse surorii sale apa de argint. Fata turnă doar câteva picături în eleșteu și apa acestuia străluci de parcă era de argint.

* * *

Sursa foto

Urmează Pasărea adevărului (2)

Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă !