roman de DUILIU ZAMFIRESCU
XVII
Conu Dinu nici nu mai așteptă până a doua zi. Se duse chiar atunci la Comănești și ceru să vorbească cu Sașa. Îi spuse că a venit în pețit, iar ea răspunse, așa cum îi mai spusese și altădată, că nu o interesează. Atunci, conu Dinu îi spuse că Matei este cel care o cere în căsătorie. Sașa răspunse de îndată că este de acord. Bătrânul rămase uimit, iar ea îl lămuri că îl iubise pe Matei dintotdeauna.
Conu Dinu îi spuse tinerei că Matei fusese îndemnat să o ceară de inima lui, dar și de dorința răposatei sale mame. O sfătui pe Sașa să plece imediat la Paris cu Mihai, pentru a-i da timp lui Matei să-și cerceteze bine inima și să fie sigur că o iubește și o cere din dragoste pentru ea. Sașa fu de acord, chiar și cu ideea de a nu-l mai vedea pe Matei înainte de plecare și de a nu-i scrie de la Paris.
A doua zi conu Dinu îi spuse lui Matei că Sașa primește să-i fie soție, dar că întâi va pleca la Paris, iar la întoarcere se vor căsători, dacă el va fi sigur până atunci că asta dorește. Matei se simți oarecum lovit de această hotărâre, pe care nu o înțelegea, fiindcă era sigur de sentimentele sale. Se duse la Sașa și înțelese că ideea despărțirii temporare fusese a bătrânului boier. Fericiți, se înțeleseră să se vadă în fiecare zi, până la plecarea Sașei, și să-și scrie când ea va fi la Paris, toate fără știința lui conu Dinu.
XVIII
Pe măsură ce se apropia momentul cand va parasi viața la țară, Mihai era tot mai tăcut și mai gânditor. Bătea zilnic cu luntrea balta care se întindea de la Comănești până la Ciulniței și vâna, când nu cădea pe gânduri. Într-o dimineață porni să lopăteze fără a privi de jur împrejur. După două ceasuri, ajunse la izvor, pe moșia lui conu Dinu. Aici îl aștepta iubirea lui, Tincuța.
În admirația fetei, el împușcă o pasăre, apoi trecu la ce îl durea. Îi spuse fetei că se teme că o va găsi măritată când se va întoarce, iar ea îi jură că nu se va mărita până nu revine el. Își promiseră să-și scrie și se despărțiră, după ce Tincuța îl sărută ca să-l împace.
XIX
După plecarea Sașei, Matei se ocupă din nou cu grijă de treburile moșiei. Îl ajută și pe conu Dinu, plătindu-i datoria către Tănase Scatiu. Acum, Scatiu voia și mai mult să o ia pe Tincuța în căsătorie. Coana Sofița era de acord, dar conu Dinu nu voia cu nici un chip să-i dea fata. În mod ciudat, era susținut de Aglaia, care, chipurile, nu voia în familie un fecior de vătaf, cum era Tănase.
Într-o zi, Aglaia vorbi în fața lui Matei despre Tincuța și Mihai, insinuând că între ei ar fi o legătură, că s-au întâlnit și s-au sărutat la baltă, lucru știut și de Micu. Matei îl întrebă pe Micu. Acesta nu văzuse nimic suspect în faptul că tinerii se plimbaseră pe baltă. Când află că Aglaia fusese cea care dusese vorba, înțelese și îi explică și lui Matei. Aglaia avea o legătură cu Tănase, așa cum avea și cu altul, Caramzulea. Îl trimitea pe bărbatul ei la Brăila și, în lipsa lui, se vedea când cu unul, când cu altul.
Matei află și că bucătăreasa, la porunca Aglaiei, aruncase cu apă fiartă pe Corcoduș, câinele și tovarășul baciului Micu. O chemă pe Aglaia și îi spuse să o dea afară pe bucătăreasă și să caute alta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !