7 iunie 2018

VIAȚA LA ȚARĂ. Povestire pe scurt (4)

roman de DUILIU ZAMFIRESCU


XI

Matei luă în serios viața la țară și preluă aproape toate treburile din mâinile lui Nae Eftimiu. Baciul Micu venea în fiecare seară la curte și lua poruncile, fapt pentru care Nae Eftimiu și, mai ales soția lui, Aglaia, nu îl puteau suferi. Când venea, Micu lăsa oile în paza a doi oameni și a câinelui Corcoduș, un câine care omora lupii când veneau la oi.

Micu îi spuse că țăranii vin târziu la arie, stau și fumează în așteptarea lui Eftimiu și a mecanicului neamț, care vin și mai târziu. Matei se duse să doarmă în vârful șirei de paie, la arie, păzit de Micu. Pe la miezul nopții se trezi. Era și Micu treaz. așa că stătură de vorbă și Micu îi arătă zodia Leului, în care se aflau atunci, apoi alte zodii de pe cer. Într-un târziu adormi și se trezi când soarele era sus pe cer, iar țăranii munceau de zor, dirijați de glasul lui Nae Eftimiu, care se arăta foarte harnic.

XII

Duminica următoare Matei se duse la cimitir, la mormintele părinților săi. Erau acoperite cu flori de Sașa. I se făcu dor de ea, deși își spunea în sinea lui că nu se va însura niciodată. La Comănești, află că Sașa era la biserică și Mihai la câmp.
Matei merse și el la biserică și ascultă slujba. Când Sașa ieși cu fetele și dădu cu ochii de el, se simți stânjenită. Îl pofti la cafea și Matei se duse. Rochia simplă și albă a Sașei îi plăcu și îi spuse asta. Sașa se emoționă și mai mult și sfârși prin a fugi în casă, cu lacrimi în ochi. În casă, plânse de-a binelea, apoi se liniști. Reveni afară, la Matei, și dădu vina pe căldură și pe fumul lumânărilor din biserică.
Sosi pe neanunțate și Tănase Scatiu, într-o trăsură elegantă, cu doi cai de rasă, dar cu un vizitiu soios, cu ciubote și un palton vechi de-al stăpânului în spinare. Și Tănase era îmbrăcat ciudat, într-un fel de halat care ar fi avut rolul să îl apere de praf. Matei și Sașa își dădură seama că erau caii lui Otopeanu, luați de Scatiu pentru vreo datorie.
Tănase însuși povesti cum îl afunda în datorii pe Otopeanu, când lucra pentru el, și le spuse celor doi că numai cine are bani este boier. Când plecă, îl luă și pe Matei să îl ducă acasă cu trăsura.

XIII

Tănase ajunse la el acasă. În curte erau fel de fel de acareturi, care mai de care mai șubrede și mai dărăpănate. În casă, într-o odăiță cu pământ pe jos, maică-sa amesteca rachiul cu apă, gustând și ea mereu, însă din cel fără apă. Tănase îi spuse să mai lase băutura, ceea ce pe femeie o înfurie și începu să-l ocărască. Când se sătură, se duse să se culce.
Tănase se duse și el în odaia lui, se întinse în pat și începu să se gândească la Tincuța. Holteiul bătrân ar fi vrut să se însoare cu mândrețea aceea de fată tânără, dar ar fi vrut și să capete înapoi cei 30 de mii de lei pe care îi datora tatăl fetei, conu Dinu Murguleț.
Auzind glasurile unor țărani furioși pe afară, Tănase Scatiu ieși la ei. Erau niște țărani pe care îi chemase la judecată. Voia să le ia niște pământuri, profitând de noile hotare măsurate de inginerul județului.
Țăranii îi arătară lui Scatiu citația pe care o primiseră. Îi spuseră că ei nu merg la judecată, fiindcă acolo judecă tot boierii și nu le vor da lor dreptate. Unul mai mânios, Lefter, îi strigă în față că e tâlhar și vrea să le fure pământul. Țăranii plecară, lăsându-l pe Scatiu cu citația în mână.
Apăru și maică-sa, care se porni să îl întărâte pe Tănase împotriva boierului Dinu Murguleț. Avea mare necaz pe el că nu-i dă fata de nevastă lui Tănase mai repede.

* * *


Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă !

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu