ȚIGANIADA sau TABĂRA ȚIGANILOR (1)

epopee de ION BUDAI-DELEANU

Prolog

Dacă la români ar fi existat poeți ca Homer și Vergiliu, atunci domnitori mari ca Ștefan și Mihai și-ar fi avut epopeile lor. Naratorul, care își spune Leonachi Dianeu, arată că nu a binemeritat inspirația muzelor. Prin urmare, s-a lăsat inspirat de cântecul broaștelor și a scris versurile unui poem. Acesta nu aspira atât de sus ca Iliada și Eneida și se intitula Țiganiada.

Epistolie închinătoare

Naratorul îi scrie lui Mitru Perea, nume anagramat și el, că s-a înrolat voluntar în armată. A ajuns în Egipt, de unde se trage neamul lor de țigani. Devenit invalid, s-a ocupat mai mult cu cântatul. A scris însă și această epopee, Țiganiada, o istorie comică a țiganilor din vremea lui Vlad Voievod (zis Vlad Țepeș). Pentru aceasta a folosit amintirile prietenului lor, Mârza, precum și scrieri de la mănăstirea Cioarei, din Ardeal, și de la mănăstirea Zănoaga.

Cântecul I (Capitolul 1)

Naratorul invocă muza care l-a inspirat pe Homer în scrierea Batrahomiomahiei. O roagă să îl ajute să povestească întâmplările petrecute cu țiganii la vremea când Vlad Basarab Voievod le-a dat libertate și pământ. Cum au voit ei să-și aleagă o guvernare și un conducător, să meargă cu armele împotriva turcilor ce năvăleau în țară. Cum și-a vârât apoi necuratul coada între ei și au lăsat pământ și tot, împrăștiindu-se în cele patru zări.

Pe tărâmul beznei trăia o zână rea, numită Urgia, fiica diavolului Lucifer. Ea văzu că țiganii s-ar putea să o ducă mai bine, să trăiască mai drept, ba chiar să lupte împotriva sultanului Mahomed. Îi ceru atunci tatălui său să se împotrivească acestei schimbări.

Ucigă-l toaca se preschimbă într-o cioară și zbură tocmai între Alba și Flămânda, unde se afla șatra țigănească. În așteptarea poruncilor de la vodă, țiganii vorbeau despre viitoarea orânduire a vieții lor. Vodă tocmai îi făcuse din pribegi, oameni liberi, cu pământuri.

Fericit, bătrânul Drăghici, fierarul, îi sfătuiește pe cei tineri să întemeieze așezări, să-și lucreze pământul și să fie uniți. Și Goleman, ciurarul, este de aceeași părere și vine cu ideea să dea un nume țării lor. Mircea, căldărarul, spune că mai bine ar fi să cheme oameni cu carte ca să hotărască cum va fi. Burlă, lăiețul, zise dimpotrivă, că mai întâi și mai întâi ar trebui să se asigure de mâncare și băutură. Cucavel, ciurarul, le spuse și el să nu se mai bucure așa, că nu degeaba i-a înarmat Vodă și cine știe ce îi așteaptă. La aceasta Boroș, lingurarul, răspunse cu vitejie dar mai ales cu teamă că o să lupte și se vor ține tari.

Cioara făcu ce făcu și se scăpă în barba lui Goleman, băgând spaima în țigani. Ei socoteau spurcăciunea asta ca pe un semn rău. Numai Neagu, lingurarul, zise că e semn bun, că doar cioara este pasăre țigănească.

A doua zi, la șatră sosi Vlad Voievod, iar țiganii ieșiră în fața lui, îngrămădiți în cete. Întîi trecură ciurarii lui Goleman, având drept steag o piele de mânză albă și o margine de ciur. Urmară argintarii conduși de fălosul Parpangel, din spița craiului Jundadel, ce domnise cândva în India. Steagul lor era o cioară de argint. După ei, căldărarii starostelui Bălăban, sub steagul întruchipat de o tavă de aramă. Veniră apoi fierarii lui Drăghici, cu steag o tigaie de plăcinte, lingurarii lui Neagu, cu steag o lopată, aurarii viteazului Tandaler, cu steag o suliță de aur. Veniră apoi lăieții fără meserie, femeile și puradeii, sub o zdreanță de steag. Ei erau conduși de Corcodel, ghicitor în bobi, vraci și hoț.

Vlad Voievod le spuse tuturor că le-a dat mâncare, arme și moșie. A hotărât ca ei să-și așeze tabăra țigănească între Inimoasa și Bărbătești, la Spăteni.

* * * 

Sursa foto

Urmează Țiganiada (2)

Citește textele întregi ale Prologului și Capitolului I !

Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă !