3 iunie 2018

PICIUL. Povestire pe scurt (5)

roman de ALPHONSE DAUDET


Partea a II-a

VII. Trandafirul roşu şi ochii negri

Piciul simţi că ochii negri ai domnişoarei Pierrotte îi plac mai mult decât trebuia şi nu voia să îl supere pe Jacques. Vreme de o lună nici nu mai călcă pe acolo şi îşi văzu de lucru la poemul pe care îl compunea.
Totuşi băgă de seamă că, de câte ori se întoarce din vizita duminicală la familia Pierrotte, Jacques e abătut. Îl întrebă cum îi merge dragostea, iar Jacques îi spuse că nu pe el îl iubea Pierrotte.

Daniel se duse atunci la domnişoara Pierrotte cu gândul să susţină iubirea fratelui său. Ochii negri ai fetei îi spuseră însă că pe el îl iubeşte şi nu rezistă acestui sentiment. Ea îi dărui un trandafir roşu, pe care Jacques îl recunoscu şi înţelese ce se întâmplase, dar nu se supără.

VIII. O lectură în pasajul Saumon

După patru luni de lucru, Daniel isprăvi poemul. Ar fi vrut acum să ştie ce valoare are opera lui. I-l citi lui Jacques şi acesta fu entuziasmat, dar Jacques era fratele lui şi îl iubea, nu putea fi sigur de părerea lui.
Încercă la cârciuma unde mâncau şi beau mai mulţi artişti, poeţi, pictori, arhitecţi. Nu izbuti şi veni acasă dezamăgit. Jacques propuse să îşi citească poemul la domnul Pierrotte acasă, într-o zi când acesta va avea oaspeţi.
In ziua stabilită, casa lui Pierrotte era plină de invitaţi, cei mai de seamă din lumea porţelanului. Piciul le citi prima parte din poemul său, întitulat Comedia pastorală. Personajele erau din lumea gâzelor, un fluture albastru, o vaca-domnului, dar dialogurile erau pur omeneşti. Deşi intitulat comedie, poemul avea un sfârşit trist.

IX. O să vinzi porţelan

Invitaţii lui Pierrotte găsiră felurite cusururi poemului, aşa că Daniel plecă dezamăgit. Începu să umble din editor în editor, dar niciunul nu îi publică poemul.
După vreo săptămână se duse la familia Pierrotte. Tatăl îl întrebă direct dacă o iubeşte pe Camille. Când Piciul răspunse că o iubeşte, Pierrotte îi spuse să lase baltă fluturii şi să vină să lucreze la el, la prăvălia de porţelanuri, astfel ca în trei ani să poată să se însoare cu fata şi să preia afacerea de la tatăl ei.
Piciul se simţi doborât. I se părea că toate bibelourile de porţelan râd de el şi îi strigă că o să vândă porţelan. Nu îndrăzni să spună nimic, se duse să o vadă pe Camille, apoi îşi adună curajul şi îi zise lui Pierrotte că îi va spune ce a hotărât peste o lună.
Jacques se înfurie când auzi propunerea, el socotindu-l pe fratele său un mare poet. Făcu datorii ca să îi plătească tipărirea poemului şi, în sfârşit, cartea ajunse în librării.
Nu apucară să se bucure bine şi Jacques trebui să părăsească Parisul ca să îl însoţească pe marchiz. Rămas singur, Piciul primi o invitaţie de la doamna de la etajul întâi, care îi cumpărase cartea şi spunea că ar vrea un autograf. Simţind că nu ar face bine să o viziteze, Piciul hotărî să nu se ducă.

X. Irma Borel

Bineînţeles că hotărârea lui Daniel ţinu doar cinci minute, după care se duse şi sună la uşa acesteia. Îi deschise servitoarea neagră, vecina lor de mansardă. La frumoasa femeie, Irma Borel,  mai veniră un poet, un profesor de actorie, iar ea le declamă versuri, le povesti de prin călătoriile sale exotice, astfel că îi suci minţile tânărului. Așa începu aventura lui cu Irma.
Degeaba îi scria Jacques să aibă grijă, să nu facă ochii negri să plângă. Piciul nici nu se mai ducea pe la Pierrotte. Jacques lipsea deja de două luni şi parcă simţea ce se întâmplă cu fratele lui. Daniel hotărî să nu se mai ducă la femeia despre care Jacques spunea că e o aventurieră.

XI. Inima de zahăr

Pasiunea lui Daniel pentru Irma, îl făcu pe acesta să nu mai treacă timp de două luni pe la familia Pierrotte. Cu toate că descoperi multe lucruri urâte despre frumoasa aventurieră, Piciul nu se putea desprinde de ea.
Irma ducea o viaţă dezordonată şi trăia din banii pe care îi dădea un bărbat. Nu avea nimic sfânt pe lume. O dată, când era la Daniel în odaie, dădu peste scrisorile pe care acesta le primise de la Camille şi râse de iubirea lor, râse de fata negustorului de porţelan. Îi propuse lui Daniel să meargă amândoi să lucreze ca actori într-un teatru de mâna a doua. Când el îi spuse că nu vrea să fie actor, ea izbucni şi îi spuse în faţă că e un poet prost şi nu îl citeşte şi nu îl va citi nimeni.
Găsind în cutia cu scrisori o inimioară de zahăr, care era de la Camille, femeia furioasă i-o aruncă servitoarei negrese, să o ronţăie. Daniel se simţi de parcă îi rodea chiar inima iubitei sale.

XII. Tolocototinian

Până la urmă Piciul nu rezistă. Făcu aşa cum dorea frumoasa aventurieră. Se angajară la un teatru de la periferia oraşului, se mutară într-o locuinţă mizerabilă în apropierea teatrului, împreună cu servitoarea neagră, care cânta tot timpul repetând acelaşi cuvânt :"Tolocototinian".
Se scufundară în datorii, căci poemul nu se vindea de loc, iar leafa de la teatru era prea mică. Piciul îi scria lui Jacques că totul e bine, că se vede cu Camille, că s-au vândut aproape toate cărţile. Culmea este că Piciul și Irma nici măcar nu se iubeau.

* * *

Urmează Piciul (6) 

Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă !

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu