3 iunie 2018

PICIUL. Povestire pe scurt (1)

roman de ALPHONSE DAUDET

Partea I

I. Fabrica



De la naşterea micului Daniel, poreclit mai târziu Piciul, în familia Eyssette au apărut numai necazuri. Clienţii fabricii de ţesături dispărură unul câte unul şi în câţiva ani  fabrica părăsită ajunse loc de joacă pentru băiat şi fratele lui puţin mai mare, Jacques. Tatăl lor deveni mânios din cale afară şi toată lumea din casă plângea: mama, Jacques, fratele  mai mare, abatele, când venea pe la ei, servitoarea.

În ceea ce îl priveşte pe Daniel, el era fericit. Acum putea să se joace în voie de-a  Robinson Crusoe pe tot cuprinsul fabricii. Băiatul  primi cu greu lovitura când tatăl său anunţă într-o zi că a vândut fabrica şi se vor muta la Lyon. Doar gândul că va călători cu vaporul pe Ron îi mai alină supărarea.

II. Gândacii

Călătoria cu vaporul a durat trei zile. Familia a ajuns la Lyon într-o zi umedă, cum umedă era şi noua locuinţă de la etajul patru al unei case murdare şi îngrozitoare.
Seara au făcut cunoştinţă cu o liotă de gândaci care năpădiseră bucătăria. Orice au făcut ca să scape de ei nu a fost de nici un ajutor. Pe măsură ce îi omorau, veneau alţii şi îl făcură pe Daniel să urască Lyonul din prima seară.
După vreo două luni, părinţii se gândiră şi la educaţie şi îi dădură pe băieţi la un fel de școală pe lângă biserica din apropiere, unde învăţau să slujească la liturghie, să cânte imnuri şi altele asemenea. După un timp, un prieten îl ajută pe domnul Eyssette să îl  dea pe Daniel la liceu, cu o bursă de extern, iar Jacques rămase pe lângă tatăl lor, să se facă negustor.
La liceu, copiii râseră de Daniel pentru că era îmbrăcat cu bluză, iar profesorul nu îl plăcu defel. Deşi îi spusese de mai multe ori cum se numeşte, profesorul îl numea mereu pici şi "Piciul" îi rămase porecla. Fără să-i pese, băiatul se puse pe învăţat.

III. "A murit, rugaţi-vă pentru el !"

Într-o zi Piciul întârzie la joacă şi ajunse acasă cu teama în suflet. Se miră când văzu că tatăl său nu îl ceartă şi că urmau să mănânce numai ei doi. Află apoi că mama şi Jacques plecaseră înapoi, căci fratele mai mare, abatele, era bolnav.
Târziu în noapte sosi o telegramă, pe care o primi Daniel şi se duse pe furiş cu ea la el în odaie. O citi cu iuţeală şi lucrul de care se temuse se adeveri. Telegrama suna aşa: "A murit, rugaţi-vă pentru el!".   Se duse la tatăl său.
Domnul Eyssette terminase de lucru cu registrele şi se juca cu motanul. Băiatul nu ştia cum să-i dea vestea, dar tatăl său îl privi,  îi văzu ochii plânşi şi telegrama din mână şi înţelese.

IV. Caietul roşu

Reîntors acasă, Jacques îi spuse fratelui său în taină că scrie, într-un caiet roşu, un poem în douăsprezece cânturi, intitulat "Religie! Religie!". După ce trecu mult timp şi Jacques nu izbuti să treacă de primele patru versuri, îi dădu Piciului caietul, iar Piciul scrise acolo poeziile lui.
Peste câţiva ani, când Piciul isprăvea ultima clasă de liceu, tatăl le dădu o veste groaznică: erau înglodaţi în datorii, trebuiau să vândă tot ce mai aveau şi să împrăştie familia, să îşi caute pâinea fiecare unde o putea. Piciul avea să plece imediat şi să lucreze într-o scoala în munţi, la Sarlande, ca pedagog.
În aşteptarea diligenţei care avea să-l ducă din oraşul natal la Sarlande, Piciul intră într-un han unde avu surpriza să o revadă pe fosta lor servitoare. Fu tratat regeşte şi numai faptul că voia să revadă şi fabrica îl făcu să plece de la han. Dar fabrica devenise  mânăstire de carmelite şi bărbaţii nu puteau intra niciodată acolo.

* * *

Urmează Piciul (2) 

Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă !

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !