PĂDUREA SPÂNZURAȚILOR. Povestire pe scurt (6)

roman de LIVIU REBREANU

Cartea a II-a

II.1

Locotenentul Apostol Bologa, rănit grav la plămânul drept, dar și la coapsa stângă și la piciorul stâng, zace pe paturile spitalelor de patru luni. E trimis din ce în ce mai aproape de frontul românesc, spre zona în care se afla unitatea lui. În timpul acesta, vegheat în tăcere de Petre, și-a limpezit gândurile și a ajuns la concluzia că soarta a acționat bine pentru el.

Era mult mai bine să treacă la români, care îl vor primi ca pe un erou, decât la ruși, care l-ar fi tratat ca pe un dezertor laș. Nu l-a făcut să se răzgândească nici medalia de aur primită pe patul de spital de la un general bătrân, venit cu o suită de tineri ofițeri foarte gătiți.

În urmă cu o lună fusese adus, chiar în salonul lui, Varga, rănit și el la șoldul stâng în același atac. Bologa nu îl mai putea suferi pe acest camarad și s-a scufundat în cititul cărților ca să nu fie obligat să vorbească cu el. E drept că îi interziseseră și medicii să vorbească până când i se vindeca plămânul. Varga observă tăcerea lui și îl întreabă de ce nu mai vrea să vorbească cu el. Apostol își revine și îi cere iertare. Un medic îi anunță că în curând vor pleca din spital.

II.2      

Aflat în trenul ce ducea trupele austro-ungare spre frontul românesc, Bologa este anunțat de Varga că în tren se află generalul Karg. Gross îi spusese că generalul vrea neapărat să îi vadă pe cei doi răniți, mai ales pe Bologa.

Cei doi au o discuție în care Bologa își dezvăluie noul său fel de a gândi. Varga, la rândul său, i se arată ostil, socotindu-l dușmanul țării, adică al țării sale, Austro-Ungaria, căci el era ungur. Bologa îi spune că datoria nu îi poate impune sufletului său crima de a-și ucide conaționalii, pe români.

Varga îl bănuiește că vrea să dezerteze la armata română și îi spune că, dacă va trece prin sectorul său, nu va ezita să-l aresteze, ba chiar să-l împuște. Cei doi încheie, totuși, discuția cu un zâmbet, prefăcut la Varga, sincer la Bologa și pornesc spre vagonul ofițerilor, în care călătorește generalul Karg.

II.3

Ajunși la compartimentul generalului, cei doi află că acesta vrea să îl primească numai pe Bologa. Locotenentul intră în compartiment, unde se aflau generalul, un colonel și un maior. E poftit să se așeze. Generalul îl întreabă întâi despre rănile sale, apoi îi pune întrebarea pentru care îl chemase de fapt.

Întrebat dacă i se mai pare că s-a prăbușit lumea fiindcă a venit pe frontul românesc, Bologa spune că în sufletul lui s-a prăbușit lumea. Generalului nu-i vine să creadă și cere părerea celorlalți ofițeri. Colonelul spune că ar fi trebuit să se ia măsuri generale pentru ca ofițerii puși să lupte chiar cu conaționalii lor să nu fie puși în asemenea situații delicate. Generalul hotărăște ca locotenentul Bologa să fie repartizat la coloana de muniții, deci să nu lupte direct pe front. Bologa nu este mulțumit, căci el ar fi vrut să nu se mai afle acolo deloc.

Revenind la locul său, Apostol Bologa îl întâlnește pe preotul Constantin Boteanu, unul dintre bunii săi prieteni din vremea liceului. Acesta își avea parohia în satul Lunca, unde fusese dus cu sila de autoritățile austro-ungare. După îndelungi insistențe își adusese acolo și nevasta cu cei doi copii. Se despart, înțelegându-se ca Bologa să meargă în vizită în casa preotului.

* * *

Urmează Pădurea spânzuraților (7)

Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă!