PĂDUREA SPÂNZURAȚILOR. Povestire pe scurt (2)

roman de LIVIU REBREANU

I.2.

Ajuns la căsuța de nuiele în care își avea locuința, Apostol Bologa ascultă cântecul ordonanței Petre, un cântec de la ei de acasă. Înainte de a adormi, îl frământă mustrările de conștiință pentru execuția din ziua aceea. După ce adoarme, îl năpădesc în vis amintirile răscolite de cântecul lui Petre.

Apostol Bologa se născuse în târgușorul Parva de pe valea Someșului. Tatăl său, avocatul Iosif Bologa, fusese un bărbat scump la vorbă, dar cu suflet bun și caracter nobil, urmaș al unui fruntaș din răscoala lui Horia. Mama, o femeie cuminte și cu credință în Dumnezeu, avusese și ea ca strămoș un om al lui Avram Iancu. Mama îi dăduse copilului o solidă educație religioasă. Tatăl nu prea fusese de acord cu asta, socotind că trebuie să aibă alte idealuri și dăduse băiatul la liceul din Năsăud, pentru a urma cursurile secundare (gimnaziul).

Apostol Bologa stătuse în gazdă la profesorul de matematică, bun prieten al tatălui său. Învățase foarte bine și tatăl său fusese din ce în ce mai mulțumit de el. Numai că, în clasa a cincea de liceu (echivalentă cu clasa a IX-a de astăzi), avocatul murise pe neașteptate, de inimă. Această întâmplare a zguduit puternic credința din sufletul băiatului.

Când a venit timpul să urmeze studii superioare, mama a insistat ca Apostol să se pregătească pentru a deveni preot. El, însă, a declarat că vrea să urmeze filosofia. Atunci mama, învățată de protopop, a refuzat să-i dea banii necesari pentru studii. Înverșunat, Apostol a solicitat o bursă și a primit un loc la Budapesta, unde avea pensiune completă și chiar ceva bani de buzunar.

La Universitatea din Budapesta, tânărul a învățat foarte repede ungurește și nemțește, stârnind admirația bătrânului profesor de filosofie, care și l-a apropiat pe tânăr.

În prima vacanță, Apostol a venit acasă cu o concepție filosofică pe care și-o înjghebase singur și pe care i-a explicat-o toată vara prietenului său Alexandru Pălăgieșu, notar în Parva. În mare, concepția lui se baza pe ideea că oamenii trebuie să gândească și să acționeze împreună și nu solitari, iar datoria lor să fie dictată de conștiință, nu de legile statului. Mai apoi, după vreo trei ani, el afirma într-o discuție cu avocatul Domșa că atâta timp cât există statul oamenii trebuie să-și facă datoria, chiar dacă statul nu este bun. Altfel, se poate ajunge la anarhie.

Avocatul Domșa îl îndrăgea mult pe Apostol Bologa, căruia i se prevedea un viitor strălucit, chiar o catedră la Universitate. I-a scos-o în cale pe fiica lui, domnișoara Marta, o tânără de șaptesprezece ani, drăguță și vioaie.

În scurt timp, Apostol i-a spus mamei sale că se va logodi cu domnișoara Marta. Mama nu a fost prea mulțumită, căci știa despre fată că e cam cochetă și ușuratică. Totuși, logodna s-a făcut, urmând ca tinerii să facă nunta după ce Apostol își va termina studiile.

La scurt timp după logodnă a sosit în târg fiul judecătorului ungur, un trufaș locotenent de vânători. Apostol și-a dat imediat seama că Marta este atrasă de uniforma și de semeția locotenentului. În scurt timp a izbucnit războiul (primul război mondial, în care românii din Transilvania erau încorporați în armata austro-ungară, fiindcă Transilvania făcea parte din Imperiul Austro-Ungar; devenea astfel posibil ca ei să lupte cu frații români din Regat, care făceau parte din forțele oponente; ceea ce s-a și întâmplat...).

Frământat de îndoieli, Apostol Bologa a discutat cu mama și cu alții. Mama i-a spus că nu trebuie să-și sacrifice viața pentru o patrie care nu este a lor. Pălăgieșu, dimpotrivă, a spus că trebuie să-și facă datoria față de patrie. Domșa, însă, i-a spus să nu se bată pentru ungurii care, de fapt, îi oprimă pe români. Hotărâtoare a fost însă atitudinea de admirație a Martei pentru locotenentul ungur care urma să plece la război.

Apostol Bologa s-a prezentat la cercul de recrutare de la Cluj. A urmat școala de artilerie, apoi a fost trimis pe front. În răstimp de doi ani a fost rănit de două ori, a primit trei decorații, a ajuns locotenent. În timpul acesta concepția lui de viață s-a schimbat. Acum socotea că războiul este adevăratul izvor de viață și cea mai bună posibilitate de selecție a oamenilor. Veniseră însă apoi judecata de la Curtea Marțială, execuția condamnatului și cântecul lui Petre, care îi zdruncinaseră din nou convingerile.

* * *

Urmează Pădurea spânzuraților (3)

Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă!