PĂDUREA SPÂNZURAȚILOR. Povestire pe scurt (1)

roman de LIVIU REBREANU

NOTĂ  Pentru a înţelege evenimentele și personajele descrise în romanul Pădurea spânzuraților trebuie să fie cunoscute: situaţia Transilvaniei înainte de primul război mondial, situaţia românilor din Transilvania în timpul războiului şi cum s-a terminat războiul  pentru România, culminând cu 1 Decembrie 1918. Consultaţi manualul de Istoria României, profesorul de istorie, Wikipedia sau alte surse.

Cartea I

I.1.

În timpul primului război mondial, în satul rusesc Zirin se află cartierul unei divizii de infanterie a armatei austro-ungare, în care luptă și ostași și ofițeri români din Transilvania (care aparținea în acea vreme Imperiului Austro-Ungar).

Doi soldați români, ajutați de un țăran rus și supravegheați de un caporal, sapă o groapă nu departe de o spânzurătoare, aflată între cimitirul militar și cimitirul satului. Caporalul este mulțumit de întârzierea convoiului ce trebuia să aducă condamnatul, căci groapa nu este săpată nici la o oră după ce trecuse ora programată.

Dinspre sat se apropie un căpitan cu ochii înfrigurați. Acesta îl întreabă pe caporal cine va fi executat și pentru ce vină, dar omul nu știe să-i răspundă.

Sosește și un locotenent, foarte interesat de buna organizare a execuției. El observă că nu s-a adus scăunelul pe care să urce condamnatul sub spânzurătoare și îl trimite imediat în sat pe caporal să aducă unul.

Cei doi ofițeri se prezintă. Locotenentul este Apostol Bologa, căpitanul se numește Otto Klapka, nou venit chiar în regimentul de artilerie al locotenentului. Klapka află de la locotenent că urma să fie executat sublocotenentul ceh Svoboda, care fusese prins când încerca să treacă la dușman. Locotenentul făcuse parte din Curtea Marțială care îl condamnase. Povestește îndârjit că sublocotenentul își primise sentința cu zâmbetul pe buze.  Klapka nu pare, însă, convins că sentința era dreaptă. Spune că fusese avocat înainte de război, iar Bologa adaugă că pe el războiul îl luase din mijlocul cărților, de la Universitate.

Sosește un grup de ofițeri, în frunte cu generalul, comandantul diviziei. Zelos, Bologa se apropie și spune că el trimisese după scăunel. Pretorul militar observă că lipsește călăul. Generalul ordonă să se găsească imediat un călău, iar pretorul îl desemnează pe caporal.

Este adus condamnatul, urmat de un lung convoi de soldați și ofițeri, aduși ca să vadă execuția și să tragă învățămintele de rigoare. Ajuns lângă spânzurătoare, condamnatul îi spune preotului că vrea să moară mai repede.

În timp ce pretorul citește sentința Curții Marțiale a diviziei, privirile condamnatului se aprind mândre, iar Apostol Bologa este fascinat. Svoboda se urcă pe scăunel și își pune singur ștreangul de gât. Caporalul trage scăunelul, iar condamnatul moare privit de toți cei de față. Mulți oameni au ochii plini de lacrimi.

Doctorul constată oficial decesul și toți se întorc la divizie. Rămân lângă spânzurătoare numai Apostol Bologa, care nu poate să-și ia ochii de la spânzurat, și căpitanul Cervenco, ce îl plânge pe cel mort.

Locotenentul pleacă și el spre sat. Îl ajunge din urmă pe Klapka. Glasul și cuvintele acestuia spun că el nu fusese de acord cu această execuție, iar Bologa se cutremură.

* * *

Sursa foto

Urmează Pădurea spânzuraților (2)

Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă!