PĂDUREA SPÂNZURAȚILOR. Povestire pe scurt (3)

roman de LIVIU REBREANU

I.3

Petre îl trezește pe locotenentul Apostol Bologa și îi dă o scrisoare de la mama lui. Aceasta îi scria că îl așteaptă acasă măcar într-o permisie de câteva zile. Protopopul Groza fusese arestat și întemnițat în Ungaria, în urma reclamației lui Pălăgieșu că îndemnase oamenii să păstreze limba și credința strămoșească. Viața devenise și mai grea de când România intrase în război.

Mama îl roagă pe Apostol să îi scrie Martei. Nu îi răspunsese la ultimele două scrisori și fata era nedumerită. Pe Apostol nu îl mișcă această veste așa cum l-ar fi mișcat mai înainte.

I.4

Apostol Bologa se duce la popotă să mănânce. Căpitanul Klapka și camarazii lui, locotenentul Gross, căpitanul Cervenco, locotenentul Varga se aflau acolo și discutau despre conștiință, datorie, despre om și Dumnezeu. Discuția pornise de la condamnarea și executarea lui Svoboda și ajunsese la cuvintele aprinse ale lui Gross despre o internațională a urii, care să răstoarne orânduirea nedreaptă și să aducă o lume nouă.

Varga aduce în discuție faptul că ei apără patria. Numai că patria lor nu era acolo, în Rusia. Unul era ceh, altul evreu, altul rutean, altul ungur, Bologa – român, așa că nu se justifica prezența lor acolo, cu arma în mână.

Discuția revine la Svoboda și Bologa află cu stupoare că și tatăl celui executat fusese spânzurat acasă la el. Locotenentul este și mai tulburat decât fusese înainte. Plecând cu Klapka spre bordeiul său, Apostol Bologa încearcă înfrigurat să se justifice pentru atitudinea lui la Curtea Marțială, dar căpitanul îi răspunde numai cu tăcere.

I.5

Locotenentul Bologa, ajuns la bateria sa, primește spre seară inspecția căpitanului Klapka, noul său comandant. Căpitanul îi vorbește foarte apropiat și îi spune că i-a observat chinurile sufletești. I se destăinuie apoi, mărturisindu-i motivul pentru care fusese mutat acolo.

Klapka plănuise împreună cu trei ofițeri din fostul lui regiment, cehi ca și el, să treacă la inamic. În ultima clipă se gândise la soție și cei patru copii, cinci cu cel care urma să vină pe lume, și nu mai plecase. Ceilalți trei fuseseră prinși și spânzurați într-o pădure în care fiecare copac purta unul sau mai mulți cehi spânzurați. Când a fost mutat, s-a bucurat că a scăpat de pădurea spânzuraților, dar a simțit antipatia colonelului. Acum, acesta îl presa să distrugă reflectorul cu care rușii îi luminau în aproape fiecare noapte. Îi făcuse o observație din care reieșea clar o amenințare cu pădurea spânzuraților.

* * *

Urmează Pădurea spânzuraților (4)

Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă!