PĂDUREA SPÂNZURAȚILOR. Povestire pe scurt (10)

roman de LIVIU REBREANU

III.7

Groparul Vidor aduce vestea că deja cei trei arestați fuseseră spânzurați, în pădure, de crăcile copacilor, chiar în a doua zi de Paște. Generalul ordonase să rămână acolo trei zile și trei nopți, ca să-i vadă oamenii și să le fie o lecție. Nu numai atât, dar fuseseră arestați și alți patru oameni, din același sat și urma să fie judecați și ei.

Căpitanul Klapka, sosit în grabă, rămâne uimit când află că Ilona este logodnica lui Bologa. Acesta îi explică faptul că sufletul este același la o țărancă și la o contesă. Arată că nu pune prea mare preț pe așa-zisa civilizație, care de fapt a înrăit omul și că lui numai credința în Dumnezeu îi este sprijin.

Klapka spune că e mare fierbere pe front, de parca ori s-ar porni la atac, ori s-ar aștepta unul. În ultimele zile o mulțime de soldați români dezertaseră și Curtea Marțială pornise să formeze pădurea spânzuraților. Și cei patru țărani fuseseră condamnați și spânzurați. Căpitanul îl roagă pe Bologa să stea liniștit la muniții și să aibă încredere în norocul lui.

În aceeași seară, Petre primește ordin să se prezinte la regiment în douăzeci și patru de ore.

III.8

Bologa petrece câteva zile plăcute cu Ilona, făcând planuri de viitor, povestindu-i cum o va învăța carte și cum o va îmbrăca frumos ca pe o doamnă.

Într-o după-amiază, pe când Apostol îi spunea Ilonei că vor face nunta la Parva, cu mare pompă, sosește cu mașina un plutonier. El îi aduce locotenentului ordinul de a se prezenta imediat la comandantul diviziei.

Bologa pornește spre comandament cu mașina. Pe drum, își dă seama că plutonierul era cel care organizase spânzurarea lui Svoboda. Trec prin pădurea spânzuraților și locotenentul îi vede, cu inima strânsă, pe cei șapte.

Locotenentul își amintește, cu rușine și părere de rău, cum votase și el condamnarea lui Svoboda, cum dăduse chiar ajutor la pregătirea execuției.

III.9

În curtea casei în care locuia generalul Karg, casa primarului, Bologa îl întâlnește pe pretorul diviziei. Acesta îi spune că fusese chemat să îl înlocuiască pe locotenentul din Curtea Marțială, care se îmbolnăvise. Aveau să judece doisprezece români găsiți prin pădure în spatele frontului, oameni pe care îi socoteau trădători ce duceau secretele lor la dușmani.

În timp ce Bologa așteaptă împreună cu primarul ca generalul să se trezească din somnul de după-amiază, sosește viitorul său socru, groparul Vidor. Omul se sperie când îl vede și se înspăimântă când află că a fost chemat să facă parte din Curtea Marțială. Primarul îl asigură că va avea grijă de viitorul lui ginere. Le arată un mic chioșc cu bârne, care fusese rezervat ca temniță pentru ofițeri, dar nu se afla nimeni în el, și le spune că, dacă va dura mai mult, Bologa va putea locui acolo.

Intrat la general, Bologa află că îl chemase pe el fiindcă nu voise să scoată de la treburile lui vreun ofițer de pe front. Generalul subliniază că a uitat greșeala pe care o făcuse mai demult și că nu ține seama nici de reclamațiile privind atitudinea lui din concediu. Îi cere apoi să fie nemilos și necruțător cu spionii și trădătorii care vor fi judecați.

III.10

Apostol Bologa se întoarce înfrigurat și tulburat la Lunca. Merge pe jos și ocolește pădurea spânzuraților, luând-o pe calea ferată. Ajuns acasă pe întuneric, se întreabă într-una de ce a venit și ce a uitat acasă.

Tânărul venise, de fapt, să o mai vadă o dată pe Ilona. Nevrând să recunoască acest lucru față de ea, se preface că a uitat o hârtie. Ia la întâmplare harta cu pozițiile frontului, o împăturește și o pune în buzunar. Înnebunit, nu știe ce să-i spună, dar Ilona simte ce urmează. Îi spune că îl conduce ea spre frontul românesc, dar el nu vrea să o pună în pericol. După ce îi promite Ilonei că se va întoarce ca să o ia, Apostol Bologa pleacă să treacă frontul la români.

III.11

Pe întuneric, Apostol ajunge la pozițiile bateriei. Merge mai departe, dar, într-o poiană, pierde cărarea. Merge în stânga, merge în dreapta, peste tot se lovește de trunchiuri de copac căzute și de garduri de sârmă ghimpată. Tocmai când credea că a găsit drumul bun, ajunge exact pe cărarea patrulelor. Ocolește o stâncă și se lovește de un om.

Omul aprinde o lanternă, îl luminează și îl recunoaște. Îi spune pe nume și Bologa recunoaște și el glasul locotenentului Varga. Plin de satisfacție, acesta le cere soldaților care îl însoțeau să îl percheziționeze și să îl aresteze pe Apostol Bologa.

* * *

Urmează Pădurea spânzuraților (11)

Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă!