CORIGENT LA LIMBA ROMÂNĂ (6)

roman de ION MINULESCU

Pe drumul de la Paris spre București, în gara de la Viena, trenul are o oprire mai lungă din cauza unei pene de curent. În învălmășeala călătorilor, Bucu, fostul corigent la limba română, îl recunoaște pe colegul de clasă și prietenul Cotan, cel care nu rămăsese niciodată corigent, cel puțin în toamnă. Cotan ducea în țară sicriul cu trupul neînsuflețit al surorii sale, Lizica, iubita lui Bucu.

Reîntors la Paris, Bucu face ocolul orașului, schimbând opt odăi cu chirie, apoi pleacă într-un circuit cu trenul prin Italia, pe care i-l promisese Lizichii înainte de a pleca spre țară ca să-și ia majoratul. În vagonul restaurant face cunoștință cu doamna Wendy Woods, o artistă americană, care după două zile îi devine amantă.

Cei doi vizitează timp de trei zile Veneția. În a patra zi, doamna Wendy Woods propune să se despartă fiindcă simțea că se îndrăgostește de Bucu și nu voia asta. Femeia era măritată cu un om ideal pe care nu voia să-l piardă.

Bucu mai vizitează Florența și Roma, apoi revine la Paris. Totuși nu se mai simte bine nici aici, nici în altă parte. Îi e dor de acasă, de ai lui. Își ia la revedere de la intelectualii români ce se adunau la cafeneaua Vachette.

La București, intelectualii se adună la cafeneaua Kübler și sunt împărțiți în două tabere, tradiționaliști și moderniști. Bucu se apropie de grupul gazetarilor. Directorul de la o gazetă politică îi cere să scrie un articol de bun-venit în limba franceză, cu ocazia sosirii unui grup de studenți italieni. Îi spune că articolul va fi nesemnat, căci nu are un nume în gazetărie. Când apare articolul, Bucu descoperă că era semnat chiar cu numele directorului.  Când se întâlnesc, acesta dă vina pe paginatorul care ar fi pus de la el semnătura directorului sub articol. După aceea însă, îi spune că nu se poate să fie gazetar un fost corigent la limba română.

După o vreme, un om pe care îl cunoscuse întâmplător la Paris și îl văzuse doar o dată, îl abordează la cafenea. Îi spune să meargă cu el a doua zi la Constanța, unde are un post pentru el, secretarul contenciosului la Administrația Domeniilor Statului din Dobrogea. Bucu se pierde și spune că nu știe dacă va fi bun, căci el fusese corigent la limba română. Omul îi spune că nici nu are nevoie de premianți, că sunt prea pretențioși și nu sunt buni de nimic.  Îi spune că îl așteaptă marea, și corăbiile, și tot felul de oameni,  și mai ales femei.

Rămas singur, Bucu se gândește la propunere. Simte o chemare, dar nu își dă seama cine îl cheamă, omul care îi vrea binele sau femeile care îi vor răul.

Sfârșitul povestirii pe scurt a romanului ”Corigent la limba română”

Ecouri ale vieții de licean de altădată mai găsești și aici:

• La Medeleni