roman de MAXIM GORKI
XII
Tocmai când lui Alioșa îi reveni puterea în picioare, bunicii primiră vizita lui Evgheni Maximov și a mamei sale. Lui Alioșa, cei doi nu prea îi plăceau, se și obrăznici cu ei, dar până la urmă, de dragul mamei, se potoli. Evgheni se logodi cu Varvara.
Alioșa își făcu un adăpost frumos în livadă. Îl ajută puțin și bunicul, până când își dădu seama că muncesc degeaba, fiindcă urma să vândă și casa aceea, ca să-i dea zestrea Varvarei. După nuntă, mama și Evgheni Maximov plecară la Moscova.
Bunicul era mai apropiat de Alioșa. Era trist că băiatul era acum rupt de maică-sa, care avea să aibă alți copii, era trist că bunica începuse să bea și că el avea să moară, iar băiatul va rămâne de capul lui. Îl sfătuia să învețe să muncească, să fie pașnic, să fie înțelept.
Toamna, bunicul vându casa și se mutară cu chirie în două odăițe de la subsolul unei case vechi și umede. La scurt timp după mutare, apărură și mama, cu soțul ei. Era gravidă și amândoi arătau osteniți și ponosiți. Evgheni spuse că fusese un foc în care arsese tot ce avuseseră, dar bunicul răspunse că el a a auzit că a pierdut toți banii la cărți și îi reproșă Varvarei că, la treizeci de ani, își luase soț de douăzeci.
Se mutară apoi cu toții la Sormovo, numai bunicul rămase pe loc. Casa era rece și plină de gândaci. Se afla nu departe de uzină, așa că auzeau în fiecare dimineață sirena urlând. Alioșa nu putea suferi nici casa, nici uzina, nici satul, se simțea când trist, când furios. Singura lui distracție era să se bată cu băieții, atunci când reușea să iasă pe stradă.
Tatăl vitreg al lui Alexei se purta aspru cu el, iar cu mama se certa adesea. Evgheni cumpăra de la muncitori bonurile de masă cu jumătate de preț. Pentru asta l-au și dat afară de la uzină. A găsit de lucru în altă parte și se mutară iar la bunicul.
Alexei fu dat la școală. Cu toate că învăța bine, a avut necazuri cu popa și cu învățătorul, fiindcă era neastâmpărat. A venit însă în vizită la școală episcopul Hrisanf, care l-a lăudat mult pentru cât de bine știa Psaltirea, rugăciunile, Viețile Sfinților, tot ce îl învățase bunicul. Alioșa se purtă mai bine și era privit mai bine. Fură, însă, de la maică-sa o rublă, ca să-și cumpere niște cărți. Mama îl prinse și îi dădu bătaie, iar taică-său vitreg povesti colegilor lui, aceștia spuseră acasă și auziră copiii lor. Lui Alioșa începură să-i spună ”hoțul”, iar băiatul nu mai voi să meargă la școală.
Varvara era iar însărcinată. Sașa, frățiorul cel mic al lui Alioșa, muri imediat după ce mama îl născu pe Nikolai. Într-o seară, venind acasă, Alioșa îl surprinse pe Evgheni cum o lovea pe mama lui cu piciorul în piept și sări cu cuțitul la el.
Alioșa își făcu un adăpost frumos în livadă. Îl ajută puțin și bunicul, până când își dădu seama că muncesc degeaba, fiindcă urma să vândă și casa aceea, ca să-i dea zestrea Varvarei. După nuntă, mama și Evgheni Maximov plecară la Moscova.
Bunicul era mai apropiat de Alioșa. Era trist că băiatul era acum rupt de maică-sa, care avea să aibă alți copii, era trist că bunica începuse să bea și că el avea să moară, iar băiatul va rămâne de capul lui. Îl sfătuia să învețe să muncească, să fie pașnic, să fie înțelept.
Toamna, bunicul vându casa și se mutară cu chirie în două odăițe de la subsolul unei case vechi și umede. La scurt timp după mutare, apărură și mama, cu soțul ei. Era gravidă și amândoi arătau osteniți și ponosiți. Evgheni spuse că fusese un foc în care arsese tot ce avuseseră, dar bunicul răspunse că el a a auzit că a pierdut toți banii la cărți și îi reproșă Varvarei că, la treizeci de ani, își luase soț de douăzeci.
Se mutară apoi cu toții la Sormovo, numai bunicul rămase pe loc. Casa era rece și plină de gândaci. Se afla nu departe de uzină, așa că auzeau în fiecare dimineață sirena urlând. Alioșa nu putea suferi nici casa, nici uzina, nici satul, se simțea când trist, când furios. Singura lui distracție era să se bată cu băieții, atunci când reușea să iasă pe stradă.
Tatăl vitreg al lui Alexei se purta aspru cu el, iar cu mama se certa adesea. Evgheni cumpăra de la muncitori bonurile de masă cu jumătate de preț. Pentru asta l-au și dat afară de la uzină. A găsit de lucru în altă parte și se mutară iar la bunicul.
Alexei fu dat la școală. Cu toate că învăța bine, a avut necazuri cu popa și cu învățătorul, fiindcă era neastâmpărat. A venit însă în vizită la școală episcopul Hrisanf, care l-a lăudat mult pentru cât de bine știa Psaltirea, rugăciunile, Viețile Sfinților, tot ce îl învățase bunicul. Alioșa se purtă mai bine și era privit mai bine. Fură, însă, de la maică-sa o rublă, ca să-și cumpere niște cărți. Mama îl prinse și îi dădu bătaie, iar taică-său vitreg povesti colegilor lui, aceștia spuseră acasă și auziră copiii lor. Lui Alioșa începură să-i spună ”hoțul”, iar băiatul nu mai voi să meargă la școală.
Varvara era iar însărcinată. Sașa, frățiorul cel mic al lui Alioșa, muri imediat după ce mama îl născu pe Nikolai. Într-o seară, venind acasă, Alioșa îl surprinse pe Evgheni cum o lovea pe mama lui cu piciorul în piept și sări cu cuțitul la el.
XIII
Bunicul căzu la boala zgârceniei. Împărți lucrurile cu bunica, adică îi dădu oalele și străchinile și îi luă rochiile și paltonul, pe care le vându, iar banii îi dădu cu camătă. Umblă pe la toți negustorii bogați pe care îi cunoștea și se văită că l-au sărăcit copiii, primind pomană bani buni de la acești oameni. Și pe aceștia îi dădu cu camătă.
Ca să câștige bani pentru mâncare, bunica începu să lucreze dantele, iar Alexei strângea, după școală, oase de vită, cârpe, hârtii și cuie, pe care le vindea negustorilor de vechituri. Împreună cu o ceată de prieteni, el mai mergea și la furat de scânduri, din grămezile care se adunau după desfacerea barăcilor de la iarmaroc. Prietenii lui erau și ei niște amărâți. Unul avea nevoie de bani fiindcă mama lui era bolnavă, altul voia să ajungă înapoi în orașul în care se născuse, pe al treilea îl bătea maică-sa dacă nu îi aducea băutură, iar al patrulea visa să își facă o hulubărie.
La sfârșitul clasei a treia, Alioșa primi trei cărți, de care bunicul se bucură foarte mult. Bunica era, însă, bolnavă, și nu avea nici un ban. Băiatul se duse și vându cărțile și îi dădu banii bunicii.
Mama și copilașul ei erau bolnavi, mama tușea rău și amândoi erau foarte slabi. Bunicul se străduia să-l hrănească bine pe Nikolai, dar nu prea aveau mâncare. Mama muri într-o zi de august, iar după câteva zile, bunicul îi spuse lui Alexei să plece și să intre la stăpân.
Ca să câștige bani pentru mâncare, bunica începu să lucreze dantele, iar Alexei strângea, după școală, oase de vită, cârpe, hârtii și cuie, pe care le vindea negustorilor de vechituri. Împreună cu o ceată de prieteni, el mai mergea și la furat de scânduri, din grămezile care se adunau după desfacerea barăcilor de la iarmaroc. Prietenii lui erau și ei niște amărâți. Unul avea nevoie de bani fiindcă mama lui era bolnavă, altul voia să ajungă înapoi în orașul în care se născuse, pe al treilea îl bătea maică-sa dacă nu îi aducea băutură, iar al patrulea visa să își facă o hulubărie.
La sfârșitul clasei a treia, Alioșa primi trei cărți, de care bunicul se bucură foarte mult. Bunica era, însă, bolnavă, și nu avea nici un ban. Băiatul se duse și vându cărțile și îi dădu banii bunicii.
Mama și copilașul ei erau bolnavi, mama tușea rău și amândoi erau foarte slabi. Bunicul se străduia să-l hrănească bine pe Nikolai, dar nu prea aveau mâncare. Mama muri într-o zi de august, iar după câteva zile, bunicul îi spuse lui Alexei să plece și să intre la stăpân.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !