17 iunie 2018

CIOCOII VECHI ȘI NOI. Povestire pe scurt (8)

roman de NICOLAE FILIMON


XX. Teatrul în Ţara Românească

În timpul lui Caragea vodă, fiica sa, domniţa Ralu, clădi la Cişmeaua Roşie o sală de bal în care s-au dat primele reprezentaţii de teatru.
Tinerii greci din principate puseră în scenă piese pline de patriotism şi ură împotriva tiraniei, ca Moartea lui Iuliu Cezar de Voltaire si altele asemenea. S-a distins atunci tânărul C.Aristia, care interpreta cu succes şi roluri femeieşti, până la apariţia primelor actriţe.

În vremea revoluţiei de la 1821 teatrul îşi încetă activitatea. Abia după 1834, când deveni domn al Ţării Româneşti Alexandru Dimitrie Ghica, se înfiinţă o societate filarmonică, fondată de Ion Eliade Rădulescu, Ion Câmpineanu şi Costache Aristia. Societatea puse în scenă cu mare succes piesa Mahomet de Voltaire, dar apoi, încet-încet, se destrămă. Abia pe la 1845 Constantin Caragiali şi asociaţii lui deschiseră iar teatrul.

XXI. Femeia a scos pe om din rai

În timpul lui Caragea Vodă dorinţa de lux a femeilor ajunsese la apogeu. Toate visau aur, diamante şi mătăsuri, fără să se întrebe dacă părinţii sau bărbaţii aveau cu ce să li le cumpere.
Într-o seară, postelnicul îi ceru lui Dinu Păturică socoteala cheltuielior, căci i se părea că banii s-au dus cam repede. Ciocoiul îi arătă imediat catastiful socotelilor, dovedind că s-au cheltuit sume mari pentru întreţinerea casei postelnicului si cea a Duducăi, şi arătând că s-au şi împrumutat sume mari.
Cum ieşi ciocoiul, apăru Duduca. Frumoasa femeie îi făcu o scenă boierului, care se sfârşi cu promisiunea că va avea haine şi giuvaieruri noi şi va fi dusă la teatru, să vadă opera Italiana în Algir.
Apăru şi Chir Costea Chiorul, înţeles cu ciocoiul şi amanta. Vicleana nu se lăsă până când boierul îndrăgostit până peste cap nu îi luă mătăsurile cele mai scumpe şi o mulţime de bijuterii cu diamante, rubine şi smaralde. Le luă pe datorie, garantând cu poliţe care îl lăsau fără restul averii sale, ce scăpase până acum neînhăţat de ghearele celor trei complici.

XXII. Italiana în Algir

La 8 septembrie 1818, la teatrul de la Cişmeaua Roşie, avea loc premiera operei lui Rossini, Italiana în Algir. La spectacol avea să asiste şi domnitorul, împreună cu familia şi suita sa.
Beizadea Costache, din loja sa, o remarcă pe Duduca. Fosta sa iubită, răpitor de frumoasă şi scânteind de giuvaere scumpe se afla în loja lui Tuzluc.
Cum povestea de pe scenă semăna cu povestea postelnicului, iubitei şi vătafului său, doi spectatori comentară râzând, fără să ştie că postelnicul îi aude. Aşa află el că amanta şi sluga i-au mâncat averea.

XXIII. Slugile boiereşti

În timpul reprezentaţiei feciorii boiereşti stăteau într-o odaie, îmbrăcaţi cu blănurile stăpânilor şi fumând din ciubucele acestora. Mâncau, beau şi îşi bârfeau stăpânii.
Slugile povestiră despre boierii lor că unul lua peşcheşuri, altul se ţinea cu soră-sa, care îi mânca banii, pe altul îl înşela nevasta. Petrecură aşa pe socoteala stăpânilor, până se termină spectacolul şi plecară acasă.

* * *


Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă !

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !