21 iunie 2018

BALAURUL CEL CU ȘAPTE CAPETE

basm de PETRE ISPIRESCU

Undeva, într-o țară, s-a aciuat un balaur mare. Oamenii nu puteau să scape de el. Balaurul cel cu șapte capete stătea într-o groapă, la marginea cetății de scaun a împărăției. Când îi era foame ieșea la drum și înghițea câte un drumeț.
Împăratul acelei țări vesti că va da pe fiica lui de soție și jumătate din împărăție aceluia care va ucide balaurul.
S-au adunat mai mulți voinici și s-au așezat la pândă în preajma vizuinei balaurului. S-au înțeles ca noaptea să doarmă toți și să vegheze numai câte unul, pe rând. Dacă cel de veghe va adormi și va lăsa să se stingă focul, să fie omorât drept pedeapsă. Printre acești voinici de afla și un  pui de român care venise să-și încerce și el norocul.
Într-o noapte, pe când era de veghe chiar voinicul nostrui, balaurul cel cu șapte capete ieși din groapă și veni drept la ei. Voinicul sări la el cu sabia. Se luptă cu el până îi tăie toate capetele. Din balaur curse atât de mult sânge încât stinse focul. Viteazul tăie limbile balaurului și le luă cu el. Porni apoi să caute puțin foc, ca să îl aprindă iar pe al lor.
Merse el ce merse și pe drum se întâlni întâi cu Murgilă, apoi cu Miazănoapte și apoi cu Zorilă. Îi legă pe fiecare de câte un copac, ca să nu vină ziua prea devreme. S-ar fi trezit voinicii ceilalți în lipsa lui și ar fi văzut că s-a stins focul.
Voinicul ajunse la o peșteră mare, în care ardea focul. În peșteră se aflau niște uriași cu un singur ochi în frunte. Îl prinseră pe voinic și îl legară. Puseră un cazan uriaș cu apă la fiert, ca să-l fiarbă și să-l mănânce. Tocmai când să-l pună la fiert, se auzi un zgomot mare afară. Ieșiră toți să vadă ce e. Lăsară pe un unchiaș să pună voinicul la fiert. Unchiașul îl dezlegă, ca să-l pună în cazan. Voinicul, mai iute, luă un tăciune și îl aruncă în ochiul unchiașului, orbindu-l. Își luă foc și fugi de acolo.
Ajunse la cei trei legați de pomi și le dădu drumul pe rând. Când ajunse la tovarășii lui, nici nu se crăpase de ziuă. Ei încă dormeau, așa că aprinse repede focul. Când se treziră, nu le spuse nimic despre balaurul cel cu sapte capete, mai cu seamă că acestuia îi dispăruseră capetele.
Un țigan, bucătarul împăratului, se dusese la tabăra voinicilor, văzuse balaurul mort și voinicii dormind. Tăiase capetele și se dusese la împărat să ceară răsplata. Vrând-nevrând, împăratul făcu repede o masă de logodnă, urmând a-l cununa pe țigan cu fie-sa mai târziu.
Când ajunse voinicul la palat, țiganul stătea pe șapte perne, în capul mesei. Voinicul îi spuse împăratului că degeaba a arătat țiganul capetele, fiindcă nu au limbi. Cine are limbile este acela care l-a răpus pe balaurul cel cu șapte capete. Începu să arate limbile, și cum arăta una, cum pica o pernă de sub țigan. La ultima țiganul căzu și el pe jos. Împăratul îi dădu țiganului pedeapsa cu moartea. Românul nostru se însură cu fata împăratului și fu pus în scaunul împărăției.

Sfârșitul povestirii pe scurt a basmului ”Balaurul cel cu șapte capete”

Sursa foto
Dă clic și  citește textul întreg!

Citește și alte povestiri după basmele lui Petre Ispirescu:


Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă !

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !