ADELA. Povestire pe scurt (3)

roman de GARABET IBRĂILEANU,

subintitulat ”Fragmente din jurnalul lui Emil Codrescu (iulie-august 189...)”

Adela pleacă la Piatra Neamț pentru o zi, iar Emil Codrescu profită de singurătate ca să își reamintească vechile sale iubiri. La vârsta de zece ani fusese prima iubire, singura iubire curată, fără dorință, pentru Emilica, de aceeași vârstă. Murise de anghină ori de scarlatină. La șaisprezece ani se îndrăgostise de Leonora, de nouăsprezece. Fugise, după două luni, cu bărbatul surorii ei. La nouăsprezece ani o iubise romantic pe Eliza, de șaisprezece, dar promisiunea ei de iubire pentru totdeauna fusese anulată de moarte.

La Viena iubise o femeie pasională, măritată cu un om mult mai în vârstă, paralitic. Tocmai când să își îndeplineasca promisiunea de a fi a lui, Codrescu fusese chemat în țară de datoria filială. Tatăl său era pe moarte, apoi trebuise să descurce afacerile acestuia, pentru a nu-i fi dezonorată memoria.

Mai târziu, către amiaza vieții, avusese un scurt amor pasional cu o femeie  pe care o socotea numai femelă și atât. A renunțat apoi la iubire, au urmat numai femei cu tarif, necesare pentru menținerea echilibrului.

Codrescu se gândește acum la Adela, că nu vrea să o iubească, fiindcă nu spera să fie iubit. Totuși, inima lui era neliniștită, iar Adela știa asta.

Seara, Adela revine și povestește cu un umor firesc ce văzuse pe la Piatra. În fiecare seară stăteau mult de vorbă și, odată, ea mărturisește că nu o interesează literatura, fiind mai atrasă de muzică, broderie și pictură. Profitând de aducerea în discuție a lui Turgheniev, Adela îi amintește lui Codrescu că îi spusese că acest scriitor se apropie de femeie ca un sanctuar. Adaugă apoi, accentuând cuvintele, că femeilor nu le place să fie tratate ca niște sanctuare.

Adela citește adesea Tartarin din Tarascon, fiindcă o reconfortează, și îl iubește pe Ion Creangă, adică limbajul din copilăria ei și vorba veșnic vesel-ironică. Când vede, venită în vizită cu mama ei la Codrescu acasă, portretul lui Schopenhauer, o recunoaște imediat pe coana Anica în figura filosofului și spune că înțelege aversiunea lui pentru femei, fiindcă nu s-o fi uitat niciuna la el. Admirând peste măsură ceasornicul de masă, care cânta La Paimpolaise la fiecare oră, Adela îl primește în dar, după numeroase refuzuri din partea ei.

Pretextând că ceasornicul rămâne în urmă, Emil Codrescu o duce pe Adela la Haim Duvid. Nevasta acestuia, Sabina, face exces de politețe și o numește pe tânără cea mai frumoasă domnișoară din Bălțătești, numind-o surioara lui Codrescu. În sinea lui, acesta își spune cu umor că e bine măcar că n-a zis că e fiica lui.

La ea acasă, Adela o necăjește cu umor pe coana Anica, antisemită declarată, lăudându-i pe evrei, amintindu-și cu mare drag de prietenele evreice din școală, deși nu avusese nici o colegă evreică. O detesta pe coana Anica și Codrescu recunoaște aici antipatia reciprocă dintre fiica unui bonjurist - Adela, și fiica unui vătaf îmbogățit - coana Anica.

* * * 

Urmează Adela (4)

Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă !