PRINȚ ȘI CERȘETOR Povestire pe scurt (1)

roman de MARK TWAIN

1. Naşterea prinţului şi a cerşetorului

Într-o zi de toamnă din al doilea pătrar al celui de-al şaisprezecelea veac, la Londra se năşteau doi băieţi, prinț și cerșetor.

Unul era Tom, copilul nedorit al familiei Canty, o familie săracă de cerşetori. Traiul le fusese tulburat de băiatul care acum dormea în zdrenţe, nebăgat în seamă de nimeni.

Celălalt băiat era Eduard Tudor, prinţ de Wales, viitor rege al Angliei. Şi el dormea, înfăşat în scutece de mătase, vegheat de trufaşii lorzi şi semeţele doamne de la curte.

2. Copilăria lui Tom

Trecură câţiva ani. Tom şi familia lui trăiau într-o casă dărăpănată  dintr-o fundătură murdară numită Curtea Gunoaielor. Aveau o singură odaie, în care se îngrămădeau mama şi tatăl, Tom, bunica şi cele două surori ale lui Tom.

Nan şi Bet erau gemene şi aveau cincisprezece ani.  Erau fete bune, dar murdare, zdrenţăroase şi cufundate în bezna neştiinţei, semănând întrutotul cu mama lor.  Tatăl copiilor şi mama acestuia erau însă doi diavoli cu chip de om, un tâlhar şi o cerşetoare, beţivi şi bătăuşi.

În aceeaşi casă locuia un preot sărman,care  îl învăţă pe băiat în taină să scrie şi să citească, ba chiar şi puţină latină.

Când nu era la părintele Andrew să asculte poveşti cu zâne şi cu prinţi strălucitori, Tom mergea la cerşit şi, dacă venea seara cu mâna goală, lua bătaie de la tată-său, apoi de la bunică-sa. Când se culca în paiele murdare, obosit, bătut şi mort de foame, băiatul se alina închipuindu-şi viaţa unui prinţ în palatul regal. Până la urmă, Tom începu să se poarte ca la curtea regală, vorbea frumos şi cu înţelepciune, aşa că băieţii începură să-l respecte şi chiar oamenii mari veneau să-i ceară sfatul. Marea dorinţă a lui Tom era să vadă măcar o dată un prinţ în carne şi oase.

3. Întâlnirea lui Tom cu prinţul

Într-o dimineaţă de ianuarie Tom se trezi lihnit şi porni să hoinărească. Pentru prima oară în viaţa lui ajunse la palatul Westminster şi zări dincolo de zăbrelele aurite un băiat frumuşel şi bronzat, cu haine de mătase şi atlaz strălucitor, având la şold o mică spadă şi un jungher bătute cu nestemate. Era înconjurat de nobili, îmbrăcaţi ca în basme.

Tom îşi lipi faţa de zăbrele, dar unul dintre ostaşii de pază îl smulse de acolo şi îl îmbrânci în mijlocul cetei de gură-cască din faţa porţilor. Nemulţumit că s-au purtat aşa cu un băiat sărman, prinţul Eduard strigă la ostaş şi îi porunci să-l lase pe băiat înăuntru.

Eduard îl duse pe Tom în iatacul său şi trimise de acolo pe toată lumea, ca să nu îl stânjenească pe sărmanul băiat. Prinț și cerșetor, stătură mult de vorbă.Tom povesti despre familia lui, iar prinţul Eduard vorbi şi el despre surorile  lui, prinţesa Elisabeth şi prinţesa Mary, despre vara lui,  Jane Gray, despre tatăl său, regele.

Tom îi povesti despre jocurile cu băieţii din Curtea Gunoaielor, iar prinţul mărturisi că tare şi-ar dori să se înveşmânteze ca Tom şi să se joace şi el aşa, fără grijă. Tom, la rândul său, spuse că şi el şi-ar dori să poarte măcar o dată haine ca ale prinţului. Atunci, cei doi făcură schimb de haine şi, privindu-se în oglindă, descoperiră că seamănă leit.

Zărind un semn pe mâna lui Tom, făcut de străjerul ce-l aruncase la poartă, prinţul uită de haine şi, aprins, ieşi din iatac să-i ceară socoteală oşteanului. Mai întâi însă, ascunse bine un obiect de mare însemnătate.

Ajuns la poartă, strigă la soldat să deschidă poarta, acesta deschise şi îl zvârli cu o palmă drept în mijlocul gloatei, care începu să râdă de băiatul zdrenţăros ce striga turbat că e prinţul de Wales.

4. Încep necazurile prinţului

Prinţul umblă toată ziua prin Londra, căutând Curtea Gunoaielor cu speranţa că neamurile lui Tom îl vor ajuta. Mulţi copii râseseră de el, chiar îl bătuseră şi acum se gândea că atunci când va fi rege vor avea pâine şi adăpost, dar şi învăţatură, ca să fie mai buni şi milostivi.

Deodată fu înşfăcat de guler de un ditamai beţivul, tatăl lui Tom. Când îi spuse că nu e fiul lui, ci prinţul de Wales, John Canty făcu ochii mari şi socoti că băiatul a înnebunit.

5. Tom înălţat la rang mare

După ce îl aşteptă pe prinţ vreo jumătate de oră, împăunându-se cu hainele prinţului în faţa oglinzii, Tom fu luat prin surprindere de lady Jane Gray. Speriat, băiatul începu să spună cine e, dar fata fugi, iar prin palat se împrăştie zvonul că prinţul şi-a pierdut minţile.

Fu dus la tatăl prinţului, regele Henric al VIII-lea. Tom îi spuse cine e şi de unde vine, dar şi regele socoti că şi-a pierdut minţile. Ca să arate că nu se leapădă de fiul său, chiar aşa smintit, regele porunci să fie înălţat cât mai curând la rangul său princiar. Pentru asta, însă, trebuia să piară ducele de Norfolk, duşman al regelui şi să se numească alt mareşal al Angliei.

6. Tom învaţă

Regele îi ceru lui Tom să îşi stăpânească boala,  să nu mai spună că nu e prinţul, şi dacă nu îşi aminteşte ceva să le ceară sprijin lordului St.John şi lordului Hertford.

În prezenţa celor doi lorzi, Tom primi vizita prinţesei Elisabeth şi a lui lady Jane şi, ajutat de toţi patru, reuşi să facă faţă conversaţiei. După ce plecară fetele, simţi nevoia să se odihnească. Mare îi fu mirarea când o ceată de slujitori îl descălţară, îl schimbară de haine şi îi dădură să bea apă. Se lăsă în voia lor, apoi se culcă.

Sursa foto

* * *

Urmează Prinț și cerșetor (2)

Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă !