PRINȚ ȘI CERȘETOR Povestire pe scurt (2)

roman de MARK TWAIN

7. Cel dintâi ospăţ regal al lui Tom

La amiază Tom fu îmbrăcat din nou şi dus într-o încăpere mare şi frumos împodobită, unde era pusă masa pentru o singură persoană. Tom mâncă mai mult cu mâna şi la sfârşitul mesei îşi umplu buzunarul cu alune, deşi simţi că fapta nu e pe măsura rangului său.

Gustă apoi din apa parfumată care îi fusese adusă spre a se spăla pe mâini şi plecă în iatacul său. Acolo rămase singur şi se puse pe mâncat alune şi pe citit o carte despre eticheta la curtea Angliei.

8. Întâmplarea cu sigiliul

După-amiază regele voi să pecetluiască hotărârea de a fi executat ducele de Norfolk. Încredinţase însă Marele Sigiliu prinţului Eduard, iar când trimişii lui îl cerură lui Tom, acesta nu ştia nimic de el.

Regele porunci să fie folosit Micul Sigiliu, iar Parlamentul i se supuse şi hotărî pentru a doua zi tăierea capului ducelui de Norfolk, aşa cum dorea maiestatea sa.

9. Serbarea de pe fluviu

Seara, faţada palatului care dădea spre fluviu strălucea de lumini şi de podoabe. Fluviul era înţesat de bărci şi mici corăbii, împodobite şi ele şi luminate de lampioane colorate.  Soseau la serbare, în bărci falnice, lorzii Angliei, deputaţi din sfatul cetăţii, ambasadorii Franţei, ai Spaniei, membri ai familiei regale.

Ieşi apoi din palat eroul serbării, prinţul de Wales. Tom Canty era minunat înveşmântat în haine de atlaz, bătute cu diamante, perle, alte nestemate, iar la gât îi atârnau decoraţii strălucitoare, întocmai aşa cum visase el.

10. Chinurile prinţului

John Canty îl târî pe adevăratul prinţ de Wales la Curtea Gunoaielor şi începu să-l bată cu ciomagul, spre veselia mulţimii. Unul singur luă apărarea băiatului, dar ciomagul beţivanului îl doborî la pământ.

În odaie, John Canty îl întrebă din nou pe micul prinţ cine este. Firesc, acesta spuse că este Eduard, prinţ de Wales, spre uimirea bătrânei mame a beţivului şi spre nefericirea mamei copilului. Surorile lui Tom începură să-l roage pe tatăl lor să-l ierte pe băiat, zicând că are nevoie de somn ca să se vindece de sminteală, despre care mama lui Tom credea că i se trage de la cititul cărţilor.

Tatăl şi bunica lui Tom se înfuriară şi îi traseră întâi o bătaie băiatului, apoi mamei şi fetelor, după care se culcară, obosiţi de această petrecere. Mama se strecură şi înveli băiatul, apoi îi dădu un coltuc de pâine. El mulţumi cu cuvinte nobile şi spuse că regele, tatăl lui, avea să o răsplătească pentru bunătatea ei.

După câteva ceasuri, bătu la uşă un om care spuse că acela  pe care John Canty îl  doborâse cu ciomagul, părintele Andrew, trăgea să moară. Când auzi asta, John Canty scoase toată familia în stradă şi o luară la fugă, tatăl ţinându-l strâns de mână pe băiat.

Când ieşiră la lumină, pe malul fluviului, nimeriră la serbarea al cărei erou era Tom. Un barcagiu îi oferi de băut lui Canty, iar acesta lăsă mâna băiatului pentru o clipă. Prinţul folosi prilejul şi se afundă în marea de oameni. Mergând printre ei, se gândea la Tom, despre care credea că se folosise de prilej şi devenise un uzurpator. Hotărî să meargă la palatul municipal, Guildhall, să dezvăluie cine e şi să-l pedepsească cu moartea pe şarlatan.

11. La Guildhall

Tom şi alaiul princiar ajunseră la Guildhall, unde fură întâmpinaţi de Lordul Primar. Aici avea să aibă loc ospăţul dat în cinstea prinţului de Wales.

Pe când Tom privea spectacolul strălucitor al dansatorilor, la porţile Guildhall-ului adevăratul prinţ, murdar şi în zdrenţe, îşi striga dreptatea, spre hazul oamenilor care căscau şi ei gura la ospăţ. Numai unul, Miles Hendon, un fost oștean, luă apărarea băiatului şi îl scoase de acolo.

În timpul acesta, în palat se aşternu liniştea. Se anunţase moartea regelui, apoi toţi mesenii strigară într-un glas, după obicei, să trăiască regele, adică prinţul de Wales, care devenea din clipa aceea regele Angliei. Tom îşi reveni din uimirea în care căzuse şi spuse primele cuvinte de rege: nu mai voia să fie legi sângeroase şi hotăra ca ducele de Norfolk să nu moară.

12. Prinţul şi eliberatorul său

Vestea ajunse şi la prinţul Eduard, pe când mergea pe stradă cu  eliberatorul său. Întâi îi dădură lacrimile, căci îşi iubise tatăl, apoi, auzind strigătele mulţimii pentru regele Eduard al şaselea, îşi dădu seama că devenise rege.

Miles Hendon locuia într-un mic han de pe podul Londrei. Tocmai când se apropiau de uşă, le apăru în cale John Canty, care vru să recapete băiatul. Eduard spuse cu tărie că nu îl cunoaşte şi că nu vrea să meargă cu el, iar Hendon îl izgoni pe John Canty.

Eduard se culcă, iar Hendon începu a se gândi  să ceară ajutor pentru băiat la tatăl său şi la fratele său, Arthur şi să îl ferească de celălalt frate, Hugh, un om nărăvit în rele.

În timp ce mânca, Eduard află povestea lui Miles, înşelat de fratele său Hugh şi pedepsit de tatăl său pe nedrept. Cum avea un suflet nobil, băiatul îi promise că va face dreptate, ca rege al Angliei ce se afla acum. Oșteanul, socotind că nu e bine să contrazică un bolnav, îi cântă în strună şi ceru privilegiul de a sta jos în prezenţa regelui, căci stătuse numai în picioare, la cererea lui Eduard. Eduard îl învesti cavaler şi îi acordă privilegiul.

* * *

Urmează Prinț și cerșetor (3)

Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă !