MORCOVEAȚĂ (17) Ultimul cuvânt

roman de JULES RENARD

Seara, doamna Lepic nu veni la masă. După ce mâncară, domnul Lepic îl luă pe Morcoveață la o plimbare.
Merseră în tăcere şi Morcoveață încercă să ghicească ce îi va spune tata. Nu îi părea rău că o înfruntase pe mama lui, deşi emoţiile zilei îl cam zdruncinaseră.
În sfârşit, tatăl său îi ceru să îi explice atitudinea pe care o avusese faţă de mama lui.

Morcoveață spuse foarte serios că el nu mai simte iubire pentru mama lui. Uimit, tata îl întrebă de când simte asta, iar băiatul răspunse că dintotdeauna. Întrebat de ce, răspunse întâi că ar fi prea multe de spus. După aceea zise că îl turbează cicălelile şi jignirile mamei, pe care el nu le vede fiindcă stă prea puţin acasă.
Adăugă apoi că ştie că tata aleargă pentru că are griji cu afacerile, dar că mama nu îl iubeşte şi nu are alt cal de bătaie decât pe el. Morcoveaţă adăugă că nu vrea să o pârască, dar că ar vrea să trăiască departe de ea. Pe bună dreptate, tată-său răspunse că, oricum, nu o vede pe mamă-sa decât două luni pe an, în vacanţă. Morcoveață zise că ar vrea să stea la internat şi în vacanţă.
Tata îi spuse că înţelege că nu vrea să o vadă pe mama, dar  el de ce să  îi ducă dorul. Apoi, numai elevii săraci rămân la internat şi în vacanţă, şi, pe de altă parte,  ar fi dezavantajat  faţă de fratele şi sora lui, ori el a  avut întotdeauna grijă să nu nedreptăţească pe nici unul.
Morcoveaţă spuse că  mai bine se lasă de şcoală şi se duce la o meserie, ucenic. Tatăl său răspunse că deja a cheltuit o groază de bani cu învăţătura lui şi acum nu se poate să ajungă ucenic la vreun cizmar. Atunci băiatul îi dezvălui tatălui său că încercase să îşi ia viaţa. Acesta îi spuse că totuşi nu şi-a luat-o, deci vrea să trăiască. Toţi oamenii au trecut prin asta, nu e el cel mai nefericit om din lume. Morcoveață replică la asta  că el nu ştie fiindcă e stăpân în casă şi mama nu îi poate tulbura fericirea.
Atunci domnul Lepic izbucni. Îi spuse băiatului său cel mic că nu are de unde să ştie el ce e în inima omului şi că nu va fi niciodată atât de fericit cât este acum. Să îşi călească răbdarea, să aştepte să devină major şi cu o situaţie şi atunci va putea să se despartă de familie. Iar până atunci să se stăpânească şi să privească toate cu calm.
Morcoveață nu se lăsă şi îi spuse că poate şi cei din jur au necazuri, dar el se plânge de ale lui. Întâi şi întâi că are o mamă care nu îl iubeşte şi pe care el nu o iubeşte. Pierzându-şi cumpătul, tata îl întrebă dacă îşi închipuie că el o iubeşte. La aceste cuvânte, băiatul rămase mut, privindu-şi lung tatăl. Apoi François Lepic, zis Morcoveață, îl apucă de mână pe tatăl său şi îşi strigă în gura mare ura pentru mama sa, către satul aţipit în noapte.

Sfârşitul povestirii pe scurt a selecției de capitole din romanul Morcoveață

Citește povestiri pe scurt de lecturi pentru orice vârstă !