povestire de COSTACHE NEGRUZZI
Naratorul îşi aminteşte că în copilărie toată lumea, copiii şi bătrânii deopotrivă, alergau iute când trecea plăcintarul pe stradă, strigându-şi marfa: covrigi şi gogoşele.
Mai târziu i-au rămas credincioşi plăcintarului ambulant numai copiii. Aceştia, însă, lăsau adesea plăcintarului marfa nevândută. Se întorcea cu ea acasă, noroc că se mânca ceea ce nu vindea.
Pe la 1821, într-o zi de iarmaroc, un plăcintar a făcut o pohace, o plăcinta mare, şi s-a dus să o vândă. Doi oşteni turci, un tulimean şi un ienicer, au vrut să o cumpere fiecare pentru el. S-au luat la ceartă, au sosit şi tovarăşii lor. Tulimeni şi ieniceri au scos iataganele din teacă şi totul s-a terminat cu vreo treizeci de morţi. În mijlocul lor, hăcuiţi, plăcintarul şi placinta ...
Pe vremea domnilor fanarioţi a fost un domnitor căruia îi plăceau foarte mult plăcintele. Mânca de toate: gogoşi, alivenci, sarailii, baclavale, învârtite. În fiecare dimineaţă hotăra cu becerii, dregătorii care răspundeau de bucătărie, ce fel de plăcinte să aibă la masă.
Un boier care voia foarte mult să devină vornic, a avut la masă o placinta pântecoasă, înconjurată cu o ghirlandă de gogoşele. Când a văzut-o, boierul i-a strigat bucuros soţiei sale că plăcinta aceea are să îl facă vornic şi a şi trimis-o la curtea domnească.
La curte era urgie mare. Domnitorul stătea la masă cu faţa posomorâtă, slujitorii stăteau încremeniţi în faţa lui, toţi boierii tremurau. O seamă de dregători care aveau în grijă masa domnească urma să fie aspru pedepsiţi. Unii aveau să fie trimişi la ocnă, alţii să fie bătuţi la tălpi. Credincerul cel mare, boierul care gusta din mâncarea şi băutura domnitorului înainte ca acesta să mănânce, avea să fie ţintuit de ureche la stâlp.
Toate aceste pedepse le hotărâse domnitorul pentru că uitaseră să facă plăcinte pentru masa măriei sale. În clipa în care era să se aducă pedepsele la îndeplinire, a apărut placinta trimisă de boier. Bucuria a fost nemăsurată, căci i-a scăpat pe toţi de pedeapsă.
Trimisul care dusese plăcinta la curte s-a întors şi i-a adus boierului bilet să se înfăţişeze a doua zi spre a fi uns vornic mare. În bilet era adăugat să nu uite să trimită şi a doua zi la masa domnitorului o placinta la fel cu prima.
A doua zi, întors de la curte, boierul şedea în balcon şi îşi mângâia mulţumit barba, ascultând muzica. Când muzica se mai oprea se auzeau glasurile celor care stăteau grămădiţi la poartă şi priveau, cântând aşa "Cu iaurt, cu gugoşele,/Te făcuşi vornic, mişele !".
mutlumecs
RăspundețiȘtergerePentru puțin! ☺
Ștergere